Exerciţii de admiraţie…

Ca fiecare om de pe planeta asta, bombardat de informaţii şi condamnat la o viaţă grăbită, am un milion de vise, un miliard de frustrări şi câteva persoane pe care le admir. În ultima vreme, datorită internetului, cercul lor s-a lărgit. Vă voi face câteva confesiuni şi sper din toată inima să nu fiu înţeles greşit de către protagoniştii admiraţiilor mele.

Cum probabil vă aşteptaţi, voi începe cu Tarja Turunen. Această femeie are asupra mea un efect halucinant, care e mai presus de dorinţa fizică. Este muza mea, vocea pe care o ascult în nopţile în care scriu. Am avut onoarea de a o cunoaşte la un concert. Am vorbit cu ea şi am asigurat-o de toată preţuirea mea. Tarja e îngerul meu de gheaţă, lumina ţinuturilor nordice. Un anumit capitol din romanul meu, Adnana, îi este dedicat şi ea ştie asta.

Urmează Carolyn Porco, coordonatoarea programului media al sondei Cassini, regina imaginilor pe care eu le primesc. Am privilegiul de a coresponda cu dumneaei de ceva timp. A fost prima persoană de peste hotare care a citit lucrarea mea Titan. Ţin foarte mult la părerile ei şi mă pot mândri cu atenţia ce mi-o acordă, ca ucenic în ale Universului.

Omul care m-a influenţat şi cu care mi-am petrecut mare parte a tinereţii este Emil Cioran, maestrul depresiilor, îngerul negru al emoţiilor mele, pe care îl citesc şi acum, deşi îl ştiu pe de rost. În aşteptarea Schimbării la faţă a României, îi aduc pe aceasta cele un omagiu şi vi-l recomand din suflet.

Nu putea lipsi Francios Villon, poetul vagabonzilor, cu care eu rezonez. Acest magistru al Sorbonei mă poartă într-o lume ce împleteşte suferinţa, dogma, depravarea , cu gingăşia, dorinţa, dualismul, şi bucuria masculului de a poseda coapsele tinerelor domniţe.

Ignatiu de Loyola, omul de la care am învăţat să plâng.

Toma din Aqvino, cel care m-a făcut să pătrund în lumea teologiei, disciplina pe care o iubesc, şi pe care îl citesc aşa cum Beethowen isi percepea creaţiile în liniştea surzeniei sale, cu sufletul.

Jacques de Molay, ultimul maestru templier, al cărui blestem a pus capăt vieţii lui Clement şi a lui Filip cel Frumos. Modelul meu de sărăcie, modestie şi pioşenie.

Din timpurile moderne am câteva persoane pe care le urmăresc.

Oliviu Crâznic, autorul romanului Şi la sfârşit a rămas coşmarul. Un adevărat gentleman al fandomului, un autohton îmbibat cu talent şi cu modestie, după umila mea părere, cel mai bun scriitor român al momentului. Modul în care el prezintă o anumită acţiune, felul în care potriveşte cuvintele, construcţia frazelor, toate astea mă fac să-l iubesc şi să-l promovez ori de câte ori am ocazia.

Lorena Lupu. O domnişoară pe care am descoperit-o recent, datorita reţelei Facebook. Îmi place la ea spiritul rebel, modul dezinvolt în care scrie, atitudinea demnă pe care o are în faţa clişeelor şi grosolăniei cu care se mândreşte cea mai mare parte a populaţiei masculine din această ţară.

Stefania Czeller. Romanul ei, Cerneala şi sânge, mă bântuie şi acum. O asigur de toată fascinaţia pe care un învăţăcel o are faţă de un titan.

Michael Hăulică, omul de la care învăţ zilnic. Este cel care a preluat steagul de la regretatul Ion Hobana. Îl citesc, îl admir, îl iubesc. Maestre, iartă-mi scăparea, ştiu că nu îţi place să fii numit aşa, dar e un titlu pe care-l meriţi, nu te alătura îngerilor până nu ne înveţi pe noi, cei care te urmăm, să nu strivim corola de minuni a lumii, în goana noastră după cuvinte potrivite.

Îmi cer iertare de la cei care nu s-au regăsit aici, dar asta nu înseamnă că nu fac parte din inima mea.

Anunțuri

One thought on “Exerciţii de admiraţie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s