Regrete…

Cu toata euforia pe care o simt astăzi, deoarece diseară e cenaclu, sunt bântuit de o tristeţe uşoară. Asta se datorează faptului că unul din pacienţii de care mă ocupam a murit ieri.

Cabinetul meu nu este în oraş, dar sunt solicitat la domiciliu pentru consultaţii prin Suceava. Am şi pe aici mulţi pacienţi de care am grijă. Ştiu că nu este deontologic ceea ce scriu eu acum, dar, respectându-vă pe voi, cititorii, foarte mult, nu-mi permit să mint sau să fiu prefăcut în postările mele.

Situaţia stă aşa: colegii mei, medicii de familie din oraş, nu prea fac domicilii. Îi înţeleg oarecum pentru că împărtăşim aceeaşi oboseală, aceeaşi suprasolicitare, aceleaşi frustrări. Eu mă deplasez la orice pacient, nu contează daca este înscris la mine sau nu.

Având în vedere disponibilitatea asta a mea, am fost solicitat să consult o bătrânică simpatică, acum 2 săptămâni. Cazul era complex, vârsta înaintată, dar datorită eforturilor conjugate ale echipei care au tratat-o ( eu, un coleg specialist în gastroenterologie, un specialist în medicină de urgenţă, o asistentă competentă, un kinetoterapeut) a evoluat bine. Am reuşit să o ridicăm din pat, eram toţi plini de speranţă.

Toata aceasta stare de bine a ţinut câteva zile, apoi bătrânica a decompensat, starea ei s-a deteriorat şi am fost nevoiţi să o internăm. A fost operată de urgenţă. Nu vreau să mă lansez în explicaţii complicate despre afecţiunile ei, aşa că vă spun doar atât: după operaţie a intrat în comă, iar după 2 zile a decedat.

Îmi pare foarte rău. De obicei nu mă implic emoţional foarte tare dar mi-a plăcut foarte mult bătrânica. Mă voi duce la înmormântare. Nu ştiu însă cum voi putea da ochii cu nepoţica ei, o fetiţă foarte cuminte.

Cum să-i spun: îmi pare rău că nu am putut să o salvez pe bunica ta?

La naiba, ce n-aş da să pot vindeca toţi bolnavii…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s