Speranţa, o mostra…

A adormit cu mintea plină de întrebări şi cu cuţitul strâns în una din mâinile sale.
Era unul din membrii unei rase care, pas cu pas, începea să stăpânească Natura.
Noaptea s-a instalat asupra unui peisaj sălbatic ce purta în el germenii unei noi aventuri pe un mic glob albastru ascuns în imensitatea unei galaxii spiralate ce hoinărea prin Univers cu o viteză imprimată de inteligenţa primordială în momentul primordial.
Toate astea nu îl afectau pe acest războinic deoarece el cunoştea o singură motivaţie: ziua de mâine.
Cele două luni luminau feeric.
Era cald, iar zgomotul vieţii pulsa în fiecare secundă de întuneric.
S-a făcut uşor usor dimineaţă.
Focul era acum aproape stins şi fumega anemic. O timidă strălucire a unui disc solar roşiatic începea să se reverse peste o lume încă nestăpânită.
Ark se trezi brusc şi inspiră bucuros aerul tare.
A inspectat proviziile sale şi a fost extrem de mulţumit că acestea erau intacte. A trecut apoi la ritualul său obişnuit. Şi-a tăiat o şuviţă de păr, a pus-o pe o fărâmă de jar peste care a adăugat câteva bucăţi mici de carne şi o piatră rotundă, de culoare albastră, ce o purta mereu la gât.
A aranjat toată această grămadă astfel încât discul solar abia răsărit să fie exact deasupra ei la o privire dintr-un punct pe care-l determină făcând câţiva paşi complicaţi, apoi a rămas ghemuit, imobil, până când s-a carbonizat materialul organic. Şi-a pus amuleta la locul ei şi s-a aruncat în râu. După câteva minute în care s-a bucurat de stropii de apă a ieşit la mal şi a pornit spre un munte din care făcuse ţinta călătoriei sale.
În faţa lui se întindea o câmpie plină de plante înalte printre care işi croia drum destul de greu.
Era un tip inalt, cu muşchi foarte bine conturaţi şi cu o condiţie fizică impecabilă. Mersul pe jos nu i se părea o corvoadă iar ceea ce ducea cu el încăpea în câteva frunze, modul lui de a împacheta lucrurile de care avea nevoie.
Se făcea din ce în ce mai cald.
Ark mergea însă înainte iar mintea sa înregistra tot relieful.
Dacă avea să-i aducă pe ai lui aici trebuia memoreze fiecare porţiune de drum. Scoase cuţitul de piatră şi începu să înainteze mult mai uşor, tăind vegetaţia ce-i stătea în cale.
Se gândea la viaţa lui de acasă, la foame, la sete, la noapte şi la frig când a descoperit trei cărări, semn al unui teritoriu locuit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s