Semnal de alarmă…

După cum probabil ştiţi, zâna măseluţă nu a mai venit. Nu am primit un telefon nou, am rămas tot cu porcăria mea de mobil, fabricat în Nepal, sau China, habar n-am.

Prin rândurile astea vreau să trag un semnal de alarmă pentru că ţin foarte mult la sănătatea voastră. Eu sunt un tip foarte ocupat, tras în toate direcţiile zilnic, sunat foarte des. Îmi plac foarte mult telefoanele mobile, pot să spun că atunci când vreau să mă deconectez de toate, mă duc sa vizitez un magazin care comercializează asemenea jucării.

În ultima vreme, mă refer la lunile Februarie şi Martie, am vorbit foarte mult la mobil. Cam de vreo 2 săptămâni am început să am dureri de cap, pe partea pe care ţin telefonul. Iniţial nu am dat importanţă acestor inconveniente, dar când cefaleea asta a devenit rebelă la tratament am început să intru la idei.

Eu sunt un tip sportiv, joc tenis câte 4 ore, alerg pe teren cum nu aleargă tinerii de 24 -25 de ani, care nu fac faţă la un meci cu mine, din punct de vedere al condiţiei fizice, am o viaţă echilibrată, dorm 7 ore pe noapte, mănânc raţional, nu fac excese decât rar, iau tot felul de suplimente, inclusiv ginseng de câţiva ani. Mi-am măsurat tensiunea arterială, am făcut ceva analize, toate astea au ieşit perfecte.

Dragii mei, de la telefon mă durea capul. M-am întors la mobilul meu preferat, Toshiba G 450, care e multifuncţional: este telefon, mp3, stick şi modem. Vorbesc doar la căşti acum şi vreau să vă anunţ cu bucurie că am scăpat de dureri.

Deci, dragii mei, aveţi grijă cât vorbiţi la telefon, folosiţi dispozitive gen hands-free, pentru că, dacă un tip robust ca mine a fost afectat de radiaţiile astea dubioase pe care le emit jucăriile moderne, în mod sigur oricine poate suferi.

2 thoughts on “Semnal de alarmă…

Lasă un răspuns către George Sauciuc Anulează răspunsul