Simbioze în mansardă…

Dragii mei, scriu acum această cronică, deşi am avut destule păreri pro şi contra asupra acestui termen, cu o stare de spirit ciudată, cu un sentiment de neîmplinire, toate astea fiind legate de desfăşurarea evenimentului literar de astăzi.

Bun. Să încep cu regretele, pentru a mă despovăra. Ştiu că apreciaţi sinceritatea pe care o pun în toate postările mele, aşa că nu vă voi înşela aşteptările. Prima referire o voi face la absenţe. Din păcate, domnul regizor Mircea Constantin nu a onorat invitaţia noastră. Probabil a avut motivele sale dar am fi vrut să ne anunţe din timp deoarece a cam dat peste cap toată manifestarea. Am contat pe domnia sa pentru prezentarea maestrului Sergiu Celibidache, am dat publicităţii titlul evenimentului sub forma Sergiu Celibidache în Mansarda cu Poveşti şi nu am reuşit să oferim ceea ce am promis. Îmi fac eu mea maxima culpa în numele CIL şi îmi asum păcatul de a crede că toţi oamenii sunt la fel de fairplay ca mine.

În consecinţă, nu voi mai anunţa programul cenaclului înainte de lucrările sale deoarece nu vreau să mă mai fac de râs faţă de cei care îmi urmăresc activitatea. Fac un apel pe această cale la autorii care anunţă faptul că vor fi prezenţi cu creaţii: dacă nu reuşiţi să veniţi, din diferite motive, vă rog să anunţaţi, pentru că aşa este politicos. Respectul reciproc se câştigă prin comportament, prin bun simţ şi prin respectarea cuvântului dat. Eu sunt un om extrem de ocupat şi dacă îmi găsesc timp, sacrificând anumite obligaţii, pentru a organiza o manifestare literară, am pretenţia să îmi arătaţi că aveţi cei 7 ani de acasă. Ok?

Acestea fiind zise, să intrăm direct în evenimente. Ca de obicei, eu cu maestrul George Sauciuc am venit mai repede, am aranjat sala, am pregătit lista de prezenţă şi am întâmpinat invitaţii. De data asta nu am mai avut moderator, pur şi simplu am lăsat lucrurile să evolueze de la sine şi ne-a ieşit foarte bine.

Lucrările au fost deschise cu un moment poetic. Domnişoara Cristina Elena Chiriac ne-a recitat din creaţiile domniei sale. Este a doua oară când ne onorează cu prezenţa şi până acum se păstrează la înălţimea valorii cu care ne-a obişnuit. Din lucrări cităm următoarele titluri: Firescul sărutului de carte, Rotaţii prin zero, Rezistenţa echivalentă, Gânduri. Deşi am precizat de multe ori că nu vom emite păreri asupra poeziilor, vom încerca în această cronică să împărţim câteva impresii. Autoarea are marea capacitate de a păstra o anumită doză de inocenţă în ciuda imaginilor pe care le produce prin cuvinte. Mi-a plăcut modul în care a prezentat viaţa ca o călătorie în care permanent suntem bântuiţi de gândul întoarcerii: întoarcerea în nefiinţa din care ne-am născut, întoarcerea în vremuri pe care le iubim sau regretăm, întoarcerea spre noi înşine, întoarcerea la natură etc. Sunt multe nuanţe în scrierile domniei sale. Dacă ni se permite, sfătuim autoarea să acceseze mai des transa creaţiei şi să îşi asume curajul de a se expune, de a fi mai personală, de a sonda mai adânc în emoţiile ce dau vieţii culoarea asta pastelată. Sperăm să crească alături de noi şi să ne încânte şi cu alte ocazii.

Florin Amariei a fost omul serii, autorul care a reuşit să farmece audienţa şi care, în premieră pentru Mansarda cu Poveşti, a fost rugat să recitească un fragment. Ne-a propus două lucrări: Al şaselea cer şi Sorel superbăietţel şi Aniţa superfetiţa. Datorită faptului că cea de a doua va avea o continuare, ne vom îndrepta atenţia către prima creaţie care a fost punctul său forte. Vreau să reamintesc faptul că eu am atras atenţia demult asupra talentului acestui domn şi mi-a crescut inima în seara asta când am văzut că începe să confirme. Al şaselea cer este o lucrare cu tentă sf (după cum a recunoscut autorul, a creat la îndemul lui Sagy), dar imaginile pe care le dezvoltă par mai degrabă desprinse din piesele lui Eugen Ionesco. Limbajul este cursiv, plăcut, gramatica impecabilă, dând impresia de maturitate şi forţă. Citez: e mai uşor să îmbrăţişezi iluzia şi să crezi în ceea ce construieşti tu, lumina desculţă, urmele lăsate prin apă de peşti, suntem devoratorii propriului nostru timp. Avem permisiunea de a publica textul pe blogul CIL, aşa că vă voi scuti de păreri care nu îşi au rostul. Vă spun doar atât: autorul a reuşit să creeze o lucrare ce poate fi citită din mai multe unghiuri, în care fiecare cititor se va regăsi în anumite fragmente. Urmăriţi evoluţia acestui creator, deoarece, în mod sigur, va fi una strălucită pe tărâmul literar.

Un alt moment pe care eu l-am savurat a fost prestaţia actriţei Ioana Sainiuc. V-am mai vorbit într-o cronică anterioară despre domnia sa, despre modul în care recită, despre atitudinea delicată şi carisma cu care invadează auditoriul. Pe mine m-a impresionat puternic atunci când am cunoscut-o deoarece a recitat din Villon, poetul meu preferat. În această seară a citit lucrarea Singur în mulţime, autor George Sauciuc. Nu pot comenta textul deoarece are foarte multă emoţie în el, foarte multă tristeţe, foarte multă încărcătură negativă. Vocea actriţei, modulată cu atenţie în momentele cheie, a sporit magia pe care au reuşit să o creeze cuvintele. A fost o simbioză extraordinară între munca autorului şi talentul celei care ne-a vrăjit cu intonaţiile ei. Lucrarea o puteţi găsi în Antologia Zidul de Hârtie.

A urmat apoi poeta Cristina Lauric. De data asta nu a citit din creaţiile domniei sale ci ne-a încântat cu un fragment din romanul Incest, de Anais Nin.

Eu am citit povestirea Titan şi spre marea mea bucurie a fost primită foarte bine de public.

Lucrările s-au încheiat cu prestaţia domnului Konstantyn Ungureanu Box, care a citit textul Lăsaţi-mă să fiu trist, un elogiu adus omului de cultură Petru Drişcu.

Per total, a fost o şedinţă reuşită, cu multe surprize plăcute. Cenaclul Mansarda cu Poveşti s-a încheiat la ora 20, deoarece, în aceeaşi locaţie, urmau să se desfăşoare lucrările Zidului de Hârtie.

Am permisiunea coordonatorului Florin Dan Prodan de a vorbi despre această şedinţă la care am asistat, împreună cu o parte a publicului prezent la CIL. Manifestarea a fost structurată în două părţi: una de lectură şi una de proiecţie a unui film despre o întâlnire mai veche a Zidului. Din păcate, despre această ultimă parte nu pot să vă spun nimic deoarece am fost nevoit să plec înainte de vizionare.

Au citit poezie domnul George Eliade Niculescu şi domnul Victor Ovidiu Rusu.

Despre domnul George Eliade Niculescu pot să afirm cu certitudine faptul că mi-a produs o mare bucurie. În cadrul întâlnirilor noastre anterioare l-am auzit recitând rar, dar în seara asta ne-a oferit un calup de lucrări: Plagiatorului, Răspuns, Amor, Înainte şi după, Linişte. Bucuria mea a fost cauzată de evoluţia domniei sale. Versurile exprimă experienţele unui om ce face din introspecţie un cult, sunt penetrante, au o anumită încărcătură obsesivă iar forma literară este cuminte, ordonată, autorul nevoind încă să spargă tiparele sau să se lase pradă fatalismului, cu toate că una din imaginile pe care ni le-a propus a fost aceea a morţii percepute doar ca o stare anterioara naşterii. Suntem convinşi că sub îndrumarea poeţilor consacraţi de la Zid se va şlefui şi va face parte din cercul select al poeţilor renumiţi. Noi îi dorim mult succes în strădaniile sale şi îl asigurăm de toată admiraţia.

O surpriză a fost domnul Victor Ovidiu Rusu. Acest autor nu cred că mai are nevoie de prezentare. Personal, îl citesc şi afirm că mi-am însuşit câteva din îndrumările domniei sale. În această seară a recitat poezie: Iarăşi dimineaţa, Întinderea mâinii, Înapoi la şcoală, Seara, Dimineaţa, Mergeam spre casele noastre, Dragomirna.
Despre aceste lucrări au fost numeroase păreri, pro şi contra. Eu cred cu tărie că domnia sa este în primul rând prozator, cu toate că graniţa dintre poezie şi proză nu este clară în literatură. În aceste versuri au fost prezentate diferite trăiri ale autorului, imagini puternice cu iz de inocenţă, dar ceea ce transcede e condeiul prozatorului, extraordinara sa capacitate de a nara, grija pentru detalii şi pentru senzaţiile produse de aceste detalii la nivel metafizic. Personal, cred că domnia sa încearcă poezia din cauza unei saturaţii legată de proză şi aceste versuri reprezintă frământările unui prozator de a găsi înăuntrul său resursele pentru a realiza un text perfect. Străbate o mare nemulţumire din aceste texte, nemulţumire pe care numai autorii cu adevărat valoroşi o pot trăi. Închei, citându-l: până la urmă acceptăm deznădejdea.

Dragii mei, cam astea au fost evenimentele serii. În postarea viitoare vă voi da o veste bună, veste pentru care îi sunt recunoscător maestrului Dan Iordache.

La final, doresc sa mulţumesc în mod special poeţilor Florin Dan Prodan şi Dan Iordache pentru modul în care s-au comportat faţă de mine în această seară.

Anunțuri

3 thoughts on “Simbioze în mansardă…

  1. Pingback: Despre Clubul de Iniţiativă Literară în presă « Blog de intelectual ratat

  2. conu’ regizor s’o crede prea important pt. manifestari dintr’astea…?! in goana lui dupe celebritate nu-i loc de repaus intre pleava…?! nu stie ca lucrurile mici le fac pe alea mari? vorba ceea.. „decat sarac la oras mai bine fruntas in satu’ meu…” venea omu si era tratat printz ..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s