Jack Vindecătorul- o altă mostră…

Pisica de mare

Nu vreau să vă descriu modul în care am fost anchetat, amprentat, hărţuit, toate astea până am reuşit să iau contact cu o cunoştinţă de a mea cu grad foarte mare în Poliţie. După acest telefon, am primit interdicţia de a părăsi oraşul şi am fost lăsat să mă întorc la hotel. Cum, într-un asemenea caz, nimic nu se lasă la voia întâmplării, sirena blondă care mi-a dăruit telefonul a fost luată şi ea la secţie.

Ne-am revăzut în maşina ce ne ducea înapoi în staţiune deoarece am fost interogaţi la Constanţa. Tipa e calmă, chiar încearcă să glumească, spunându-mi că ştiu să ofer o întâlnire deosebită. În zece minute mi-a servit întrebările pe care o femeie le pune permanent iar în momentul în care a aflat că nu sunt implicat în nici o relaţie, privirea ei a căpătat o lucire suplimentară de interes.

Îmi spune că ea este profesoară de limba engleză la un liceu din Bucureşti şi că a venit câteva zile la mare singură, încercând să uite de ritmul nebun de viaţă din capitală. Mai stăm la poveşti un timp şi ajungem la destinaţie, moment în care îmi face cadou telefonul ei, promiţând că mă va suna mai târziu.

Ajung în faţa hotelului, cobor din maşina poliţiei şi mă îndrept către recepţie unde am surpriza de a o vedea pe Ada citind, în Gazeta SF, povestirea mea Dualism.

– Finalul face toţi banii, spun eu sfios.

Îmi acordă un zâmbet marca Sensodyne şi o privire plină de promisiuni.

– Ştiu, nu e prima oară când o citesc. E lucrarea mea preferată. Aţi avut o primă zi relaxantă?

– Până acum nu dar sper ca odată cu venirea serii situaţia să se schimbe. Te rog frumos să-mi dai cheia de rezervă de la camera mea. Am avut câteva evenimente neprevăzute şi nu o mai am pe cea primită azi dimineaţă. Mi-a fost confiscată împreună cu mobilul.

Ea face ochii mari şi aşteaptă explicaţii. În câteva cuvinte o pun la curent, trecând sub tăcere peisajul de pe vasul cu veleităţi de cimitir sau mai degrabă abator.

– Aveţi o viaţă agitată. Sigur nu doriţi să vă schimb camera? E totuşi periculos.

– Stai fără grijă, sunt băiat mare. Nu mă tem eu de nişte amărâţi care fură de pe plajă.

Am uitat să vă spun că nu am declarat nimic poliţiei despre ceea ce am găsit pe vas, asta nu din cauza faptului că doresc să fac eu o anchetă, pur şi simplu aşa mi-a şoptit îngerul meu păzitor. Intru în cameră, îmi scot meticulos hainele, pun stickul atât de preţios într-un sertar şi dau drumul la apa rece de la duş. Zăbovesc îndelung sub stropii reci şi încerc să fac puţină ordine în gândurile mele. Încep cu o recapitulare a evenimentelor. Deci, ajung la plajă, un copilaş îmi toarnă nisip în cap, motiv pentru care decid să fac baie în mare, calităţile mele fizice ieşite din comun ( mulţumesc pentru încredere, dau eu un rând mai târziu) îmi permit să înot o distanţă apreciabilă, fac o inspecţie pe un mic vas ancorat în larg unde văd o scenă de coşmar, găsesc mobilul crimei, anunţ poliţia de pe telefonul unei sirene, sunt anchetat, apoi, datorită cunoştinţelor mele sus puse mi se permite întoarcerea la hotel.

Am omis ceva? Se pare că da. Poliţia a luat-o la ochi pe minunata făptură ce mi-a dăruit telefonul ei şi al cărei nume este Bianca, asta am uitat să vă spun. Ce naiba nu se potriveşte în tabloul ăsta? Îmi storc creierii dar nu ajung la nici o concluzie. Întreb îngerul meu păzitor dar acesta se dă din nou lovit, nu înainte de a-mi preciza că va sta cu mine la taifas mai târziu. Mă enervez şi îi promit că în seara asta îl voi îneca în atât Jack încât mâine va avea nevoie de spitalizare, dar tot nu-l impresionez.

Ies de sub duş în momentul în care sună telefonul. E Bianca.

– Trebuie să vorbim codat oare, acum că suntem consideraţi suspecţi într-un caz de omucidere?începe ea conversaţia râzând
– Cred că da, ţin eu isonul. Nu de alta, dar nu avem nici o şansă de a împărţi aceeaşi celulă. Ai ajuns cu bine la hotel?

– Sunt ok. Voiam să ştiu dacă ieşim diseară împreună.

– Dacă tot te-am băgat în belele astea, măcar să îţi ofer o cină şi compania mea. Sunt un tip bine crescut, niciodată nu am dezamăgit o doamnă.

– Atunci rămâne stabilit. Vii să mă iei la 20?

– În mod sigur.

Îmi dă detalii despre hotelul în care stă şi închide. Pun mobilul pe masă şi în momentul imediat următor am o revelaţie. Telefonul meu are un sistem de localizare prin gps, o aplicaţie pe care eu activat-o în caz că-l uitam pe undeva. Sper doar ca cei care mi l-au săltat să nu fie la curent cu chestiile astea. Cu o urmă de speranţă scot laptopul şi accesez interfaţa prin care puteam da de urma jucăriei. Am fost prevăzător şi am setat până şi numărul de identificare al aparatului. Dau enter şi aştept cuminte ca tehnologia să îşi facă treaba. În câteva minute am în faţa ochilor zona în care poate fi deoarece există o marjă de eroare de câteva zeci de metri pătraţi. Dragii mei, undeva în preajma hotelului sau motelului denumit Pisica de mare se află proaspătul posesor al telefonului meu. Mă îmbrac în timp record, plasez în seiful de la recepţie o parte din bani, stickul buclucaş şi actele mele, apoi chem un taxi şi dau adresa Pisicii de mare.

Sunt condus acolo de un taximetrist destupat, genul care a văzut multe, lucrând ca sezonier pe litoralul ăsta plin de tot felul de ciudaţi.

– E vorba de o gagică, nu?spune el cu un ton pervers

– E vorba despre una care ar face-o galbenă de invidie pe Monica Belluci, dragul meu. Diva asta e dată dracului şi are sângele fierbinte, aşa că dă-i bice să nu se răzgândească în privinţa companiei mele.

– Ciudat. Aşa una să stea în păducheria aia?

– Dar ce are hogeagul?

– Nimic. Numai că pe acolo colcăie de interlopi. Se spune ca e afacerea lui Armand, zis Mânuţă, capul răutăţilor din Constanţa. Cică a trimis la morgă mai mulţi oameni ca ciuma neagră. Normal, fără ca nimeni să poată dovedi nimic.

Uitaţi ce chestii interesante mi se dezvăluie. Cine dracu o fi şi Mânuţă ăsta? Şi de ce naiba i se spune aşa? Nu îmi doresc să scriu biografia acestui nene, îmi vreau doar mobilul înapoi. Chiar m-am ataşat de el, plus că am acolo tot felul de contacte importante şi sunt dispus, dacă situaţia degenerează să accept doar cartela.

– Eu sunt corect, plătesc pipiţa, nu vreau să am necazuri, spun eu făcându-i cu ochiul.

– Puneţi şi ceva în plus pentru penicilină, nu se ştie niciodată.

– Lasă că ştiu eu ce fac. Mă poţi aştepta?

– Şi aşa nu am nimic de făcut la ora asta, dar să ştiţi că vă aştept pe bani.

– Normal, spun eu plasând o bancnotă albastră pe bord. Mai am din astea şi pot fi ale tale, dacă ştii să te orientezi.

Banii dispar atât de repede în buzunarul lui încât mă întreb dacă într-adevăr i-am dat. Nu spun nimic, deschid uşa şi cobor în parcarea locaţiei.

Cel puţin la prima vedere, Pisica de mare pare un stabiliment drăguţ. Nu ştiu ce interlopi îşi fac veacul pe aici, dar au grijă ca totul sa fie atrăgător. La recepţie stă o tipă buzată, rujată din belşug, blondă platinată, care are în plus doi decari, după standardele mele. Curioşi cum vă ştiu, vă spun: zece ani şi zece kilograme. Glandele doamnei sunt în pericol de lichefiere şi cum doar vântul îi mai ridica fusta din când în când sunt sigur că va fi receptivă la un tip ca mine, mai ales că are o mutră de vicioasă, genul de panaramă care a sacrificat ani întregi pe altarul felaţiilor.

Dacă voi juca rolul potrivit s-ar putea ca ea să fie cheia în situaţia asta. Îmi iau o moacă mirată şi arborez zâmbetul meu special, cel pe care-l folosesc în prezenţa gospodinelor, milf-urilor( căutaţi pe net ce înseamnă, eu nu mi pot permite să fiu pornografic cu un aşa auditoriu) şi artistelor ratate.

– Vă rog să mă scuzaţi stimată doamnă, dar nu credeam că litoralul are o asemenea perlă.

Tipa mă priveşte surprinsă.

– Am vrut să mă cazez aici dar când v-am văzut mi-am dat seama că nu voi putea împărţi acelaşi acoperiş cu dumneavoastră fără ca dorinţele mele să mă chinuiască, fără a visa la o atingere.

Torn gaz peste foc. Damicela nu spune nimic, dar respiraţia i se accelerează, ochii i se umezesc şi pulsul cred că începe să o ia la goană. Prind în palme mâna ei dreaptă şi continui circul.

– Uite ce repede bate inima mea. Aş face orice pentru a gusta aroma ta, pentru a simţi catifeaua pielii tale. Cum te numeşti, doamna a trăirilor mele? Sau mai bine nu-mi spune, nu strica vraja dintre noi, nu cred ca îngerii vorbesc.

Cu astea am dat-o gata. Vă daţi seama? Să fii nevoită să suporţi semnele dure ale menopauzei după o viaţă de fornicaţii şi să apară aşa un Adonis ( mulţumesc, mai dau rând de data asta doar doamnelor) care e dotat cu harul de a suci minţile prin cuvinte şi care se arată vrăjit, toate astea îţi pot provoca cele mai ciudate reacţii. În secunda următoare închide ochii şi eu îi aplic o ventuză straşnică plus un masaj uşor al sânilor ce puneau presiuni din ce în ce mai crunte asupra bretelelor sutienului ei mov.

Mă eliberez într-un final din acest schimb de fluide orale şi o privesc languros. Norocul meu că nimeni nu a avut treabă pe la recepţie altfel ar fi fost profund scârbit de show-ul pe care un gigolo l-a creat pentru o pipiţă trecută. Ştiu, v-am oripilat, dar fiecare dintre noi este un libinos în felul său, aşa că nu mă pedepsiţi prea tare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s