La mulţi ani Gazeta SF…

Am ieşit din transa creaţiei şi sunt foarte bucuros pentru că am reuşit să finalizez povestirea Apophis. Abia aştept să o citesc la cenaclu şi să aud comentariile sau/şi sugestiile celor ce vor fi prezenţi. Spre surprinderea mea observ că încep să scriu mai aşezat, mai profund, fără a mai creiona personaje pline de calităţi şi aroganţă sau aroganţe. M-am detaşat de stilul San-Antonio like şi încerc să evoluez pe o cale pe care încă nu o pot defini.

Oricum, găsesc aceeaşi bucurie şi eliberare prin scris ca şi până acum iar asta îmi aduce o mare satisfacţie.

În seara asta am sărbătorit doi ani de Gazeta SF în spaţiul virtual aşa ca ne-am adunat acasă la Mircea Nanu Muntean şi am făcut o mică petrecere. Atmosfera a fost deosebit de plăcută, discuţiile cu domn profesor fiind mereu un prilej de a fura o fărâmă de înţelepciune, cultură şi modestie.

Au fost prezenţi: George Sauciuc, eu (aka. Vindecătorul), profesorul, Mariana precum şi doi autori care promit multe de la CIL: Mona Luisa Grigore şi Radu Cataranciuc. Urez pe această cale din nou La mulţi ani Gazetei SF şi colectivului de redacţie. Hegemonia se construieşte ;)!
PS: Nu uitaţi de concursul de la Gazeta SF!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s