Despre Adnana, Tarja, CIL şi alte emoţii…

După cum probabil ştiţi, mă ocup cu foarte multe lucruri pe parcursul unei zile şi sunt implicat în multe activităţi extra medicale, de la sport, scris, promovare a anumitor autori, cenaclu, CIL, până la bani şi tot ceea ce ţine de ei. Toate acestea mă forţează să fiu extrem de distributiv şi de concentrat în ceea ce fac dar menţin lucrurile sub control fără un efort extraordinar, aşa sunt eu, ţin la tăvăleală.

Bun. Problemele apar atunci când, condus de o scânteie interioară imposibil de controlat raţional, sunt nevoit să aprofundez una din multiplele mele preocupări. De o perioadă sunt acaparat doar de scris, de găsirea unei exprimări coerente, plăcută cititorului, solidă în faţa unui ochi critic profesionist şi care să reprezinte un înveliş elegant al ideilor ce stau la baza lucrărilor. Această contrabalansare a echilibrului de până acum are consecinţe asupra modului în care trebuie să fac faţă numeroaselor mele responsabilităţi, de aceea am decis să renunţ temporar la unele. Aici mă refer la organizarea cenaclului Mansarda cu Poveşti din cadrul Cubului de Iniţiativă Literară. Nu mai am timp fizic să fac rotiţele să se învârtă deoarece evoluţia mea ca scriitor este acum mai importantă decât cea de promotor.

În consecinţă voi participa la lucrări ca invitat şi voi respecta regulile decise de colectivul de organizare, cu alte cuvinte nu voi contesta matriarhatul. Seara aceasta a adus cu sine prima şedinţă de cenaclu organizată de Ilinca Rusu, Livia Feidaros şi Mona Luisa Grigore şi vreau să spun că a fost un succes atât din punct de vedere al participării, atmosferei şi disciplinei cât şi din punct de vedere al calităţii textelor. Felicit aceste doamne şi le urez mult succes.

Eu cred că fac o echipă foarte bună împreună deoarece se completează una pe alta, calităţile native de lider şi moderator ale Ilincăi mixate atât cu spiritul rebel şi nonconformist al Monei cât şi cu perfecţionismul Liviei vor ajuta acest nucleu cultural să se dezvolte.

O prezentare detaliată a evenimentului va fi disponibilă pe blogul CIL în cel mai scurt timp.

Bun. Atât despre CIL. Acum vreau să vă spun că în cadrul cenaclului am citit un capitol din romanul meu Adnana, capitol intitulat Conflictul. De fiecare dată când citesc lucrarea asta mă simt cuprins de o mare emoţie deoarece sunt anumite rânduri scrise cu inima, sunt anumite pasaje în care am reuşit să mă expun, să prezint multe din visurile mele şi, nu în ultimul rând, Adnana a fost şi este pentru mine o stare de spirit specială. M-am hotărât să o corectez, să finisez exprimarea şi să îi dau o formă publicabilă, iar toate astea necesită timp, răbdare, inspiraţie şi studiu.

Până acum scrisul a fost pentru mine doar o supapă, un mod de a evada în alte lumi, o joacă, o chestie egoistă, dar acum a devenit un mod de viaţă şi asta datorită faptului că am un anumit număr de cititori constanţi. Din respect pentru ei şi pentru cei ce mă vor descoperi mai târziu am hotărât să pun calitatea pe primul loc. Dacă voi reuşi sau nu doar ei sunt în măsură să aprecieze.

Precizare pentru toţi cei care mă întreabă dacă nu cumva am făcut o obsesie cu deviaţii patologice pentru Tarja Turunen: NU! Pe muzica ei scriu şi de aceea frecvenţa cu care îi distribui pe toate reţelele de comunicare, unde am conturi, activitatea şi fotografiile reprezintă doar o recunoştinţă pentru modul în care mă transpune în anumite stări.

Anunțuri

2 thoughts on “Despre Adnana, Tarja, CIL şi alte emoţii…

  1. obsesie pentru Tarja? 🙂 sa fim seriosi… cum s-ar mai numi ce am eu pentru: Maksim Mrvica, Vitas si Diamanda Galas? unele dintre cele mai distincte voci ale terranilor. sau pasiunea pentru Lacrimosa, Within Temptation sau Rammstein? 🙂
    chestiile astea fac parte din CV

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s