Casa de subcultură sau Febra serbărilor…

Şi iată că a trecut lansarea primului meu volum. Nu e intenţia mea să fac o cronică a evenimentului acum pentru că încă nu au sosit toate pozele iar eu nu am dispoziţia necesară. Pe bune, nu vă mint. În mod sigur vă voi detalia evenimentul mai târziu.

Ziua asta a avut un dualism puternic în ea.

Pe de o parte m-am lăsat scăldat de emoţii pozitive şi m-am bucurat de lumina trecătoare a reflectoarelor, dar, pe de altă parte, am fost foarte deprimat. Motivul acestei stări este faptul că băiatul meu a făcut o viroză foarte parşivă, care l-a pus la pat. Cu febră, cu vărsături, cu lipsă de apetit şi, în special, fără voce. E foarte apatic şi mi se rupe inima când îl văd aşa.

Bag de seamă că toate porcăriile astea de siropele cu antibiotice care se vând în farmacii sunt de tot rahatul şi credeţi-mă că îmi asum ce spun. Ca tot ce se vinde în ţara asta. Fie că înghiţim mâncare proastă şi scumpă, fie că bem otrăvuri alcoolice făcute special pentru lumea a treia, fie că îmbogăţim companiile farmaceutice cumpărând nişte chimicale subdozate şi, bineînţeles, la fel de scumpe. Totul a ajuns o mare vrăjeală şi o mare ţeapă. Suntem cu toţii victimile unei globalizări care are de oferit doar sclavie. Şi asta tot pe banii noştri. Măcar în vremurile trecute nu plăteai să fii sclav.

Indignarea mea uriaşă este legată şi de serbările astea şcolare fără rost, de sorginte comunistă. Numai că acum nu se mai cântă ode, ci se fac tot felul de coregrafii, de cele mai multe ori anacronice. Copiii nu au nici o vină, normal. Eu mă refer la minţile creţe care decid să facă chestiile astea în luna martie, în mijlocul semestrului, la finalul iernii. Îndată vine căldura, vine vacanţa, vine aşa cum se numeşte acum „săptămâna altfel”. Atunci nu se fac ore, se freacă menta, se fac tot felul de manifestări, se mai face câte un protocol pentru ca o instituţie falimentară, gen teatru sau casă de aşa zisă cultură, să mai câştige un ban cu copiii. Nu e bine. Trebuie să înghesuim copiii acum, în frig, în săli insalubre, pe holuri pe unde bate alizeul, pentru 10 lei şi pentru fanfaronada unora care se gratulează apoi că ce bine a ieşit (cacofonie voită). Normal că după asemenea aşa zise serbări jumătate din copii nu mai vin la şcoală. Pentru că se îmbolnăvesc.

Eu unul am jurat că nu mai calc în casa de subcultură din Suceava, alias căminul cultural, nici dacă Tarja în persoană ar cânta acolo. Bine că s-au privatizat, sanchi, dar nu sunt în stare să asigure condiţii decente unor copii. Bine că fac protocoale cu şcolile, pe bani, să mai aibă ei ce băga în maţul stafidit de foame. Mi-e scârbă.

Totul e în trend cu moda ce domină ţara asta: paragina, falsitatea şi vrăjeala. Măcar nu vă mai bateţi joc şi de copiii noştri. Noi încet, încet, devenim imuni şi vom ajunge să acceptăm sclavia aşa cum unii se obişnuiesc până şi cu propriul sifilis.

Anunțuri

2 thoughts on “Casa de subcultură sau Febra serbărilor…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s