O stea care visează să devină supernovă…

Nu ştiu dacă mai am şi eu ceva de spus în literatură şi nu ştiu dacă merită efortul. Prin prisma preocupărilor mele din ultimul an, şi aici ma refer la CIL, Gazeta SF, cenaclu, roman, am cunoscut multe persoane. Unele mi-au fost foarte dragi, altele antipatice, altele indiferente, dar ceea ce am învăţat de la toţi a fost faptul că ne ducem dracului ca societate. Observ o blazare generală, o inerţie greu de depăşit, o lene perpetuă.

Nu mă refer la mine pentru că eu nu sunt un autor demn de luat în seamă. Nu ştiu nici măcar dacă pot fi considerat un autor. Mă refer la alţii, care sunt consacraţi, care au câteva romane scoase, care sunt publicaţi afară, care iau scrisul in serios. Ei bine, toţi aceştia se lovesc de aceeaşi indiferenţă din partea societăţii.

Eu traversez o perioadă destul de complicată pe plan literar. Oscilez între multe tentaţii. Cea mai periculoasă şi totodată cea mai seducătoare mi se pare aceea de a lăsa dracului tastele în pace pentru o vreme. Am multe frustrări, pe bune. Mă tot gândesc la ce bun tot efortul ăsta? Să pierzi nopţi, să scrii, să pui pe hârtie un vis, să creezi anumite personaje, anumite situaţii, să pui în metafore toate trăirile, să maschezi cumva sensibilitatea şi dorinţele neîmplinite prin eroi de pulp-fiction care au toate calităţile ce îţi lipsesc, să încerci să trăieşti în povestirile tale, aşa cum mi-a spus o anumită poetă căreia nu-i port pică. Şi asta neglijând de multe ori odihna, sportul, familia chiar.

Am conceput Dispensarul SF ca pe un deschizător de drumuri pentru mine. Mulțumesc tuturor celor care au dorit volumul, care l-au citit şi care mi-au dat un feedback. Această carte e o finalitate a tuturor eforturilor mele. Mulți mi-au spus că ar trebui sa urmez drumul ăsta, să mă las de SF şi să mă arunc înspre mainstream. Printre ei, Moshul SF, Ştefan Ghidoveanu.

Fac aceeași muncă, iubesc oamenii, sufăr şi mă bucur alături de ei. De multe ori sunt dur, cinic, superficial, dar în interiorul meu ascund o mare empatie pentru multă lume. În ultima vreme nu sunt prea mulțumit de mine şi de comportamentul meu. Audiența pe blog e la pământ, lucrările mele sunt din ce in ce mai slabe, cărțile pe care le citesc din ce în ce mai rare. Sunt tot timpul grăbit, fumez prea mult, mă macină tot felul de viziuni. Ce să mai spun? Depresia e la un pas.

Am început trei povestiri, dar nici una nu îmi place. Am schiţat chiar şi personajele pentru un viitor roman, pornind de la Agnus Dei. Stau şi astea într-un folder pe laptop, schilodite şi lipsite de viaţă.

Pe bune, haideţi să facem un exerciţiu. Să spunem că muncesc, că fac tot ceea ce trebuie şi termin un volum. Bun. Şi? Voi scoate din nou un tiraj mic pe banii mei, voi face o lansare la care vor veni cei care mă cunosc, îmi sunt prieteni sau au anumite obligaţii faţă de mine. Şi? După aia? Mă voi întoarce din nou în anonimatul în care trăiesc. Corect? Să fim realişti. Pe cine mai interesează ce fac eu?

Să spunem că muncesc în draci, alături de colegii mei de la CIL. Scoatem o revistă, promovăm anumiţi autori, mai buni sau mai slabi, nu contează. Pe cine interesează?

Ce rămâne în urmă? Timp sacrificat, fum de Davidoff, bani cheltuiţi şi, în cel mai fericit caz, o colecţie mai mică sau mai mare de cărţi pe care le vor deschide aceeaşi zece douăzeci de oameni.

Să spunem că scriu cea mai tare povestire SF. Agnus Dei a fost votată de cititori şi a fost premiată. Bun. Şi? S-a schimbat ceva? Nimic.

Să vă spun o chestie: nu interesează pe nimeni.

Chiar sunt curios să văd cum va fi primită şi percepută Almira, ultima mea creație.

Mircea Coman s-a lăsat de recenzii, Alexandru Ioan Despina nu mai recenzează Gazeta SF. Oameni cu adevărat valoroși  pe care îi admir foarte mult, au ajuns la saturație  Cum dracu vor mai crește debutanții? Ce repere vor mai avea?

Fenomenul literar e pe moarte. Sunt câțiva care încă mai fac bani din asta, dar cât de curând se vor duce şi ei în cap.

Eu ce să fac? Să îmi sacrific timpul, motivațiile, creativitatea, sănătatea, pentru un muribund?

Pe bune, mă iau de o mână cu Cioran. Sau de un trăgaci.

Anunțuri

8 thoughts on “O stea care visează să devină supernovă…

  1. o stea care viseaza sa devina supernova… moare, de fapt. ai facut psihologie la scoala, unde zicea ca trebuie sa-ti trimiti proiectiile ca sa nu ai dezamagiri? ca de zis iti zicea clar, te asigur.
    ai invatat o gramada de ani sa poti excela in meseria ta si-acum te intrebi de ce nu poti excela in alta? de ce nu te-ai apucat de-un sport de performanta ca sa intelegi IMENSA distanta care te desparte de un titlu de campion? era mai simplu… si-acum nu aveai pretentiile astea vizavi de un alt areal social. vizavi de tine. am mai zis undeva… e bine sa ai prieteni, dar nu ei te transforma intr-un campion. suferintele unui viitor campion sunt imense, unii incearca sa le descrie in volume de memorii, majoritatea nu spun mai nimic. care dintre ei o sa-ti zica vreodata ca se pisa flacari? arata-mi undeva asta. cine iti zice sincer ca inainte de finala si-a vomat si creierii de cata adrenalina ii fugarea venele? arata-mi! te rog eu… arata-mi ca cineva a recunoscut ca de atata oboseala pana si Miss „Arealul lui”, odata bagata in pat, il ispitea precum o bucata de lemn putrezit plina de ganganii lucioase. sa fi campion inseamna in primul rand sa rabzi, apoi sa ai idei fixe protejate de idei normale – ca sa nu te duca familia la balamuc, si mai apoi sa fi atat de pervers cu cele n-shpe personalitati ale tale (in procesul de creatie) incat sa le papushezi dupa cum doresti, ca sa-ti joace rolurile perfecte pentru care ceilalti sa te invidieze. NU SA TE ADMIRE, ca nu-ti doresti asta (incumba probleme dincolo de cele pe care le poti vizualiza imediat). ci sa te invidieze. pentru indiferent ce. totul e sa nu exagerezi niciodata, sa nu le arati niciodata cat esti de inteligent pana la momentul in care ei sa se simta striviti de personalitatea ta. sa le arati pisica cat sa vada ca nu-i cheala, sa ranjesti fasolea cat sa-si inchipuie coltii, sa ii bagi in seama cat sa fie obligati sa tina cont de tine. si sa te misti mult… ca sa te valorizezi mai usor – pentru ca nu multi reusesc sa se prezinte in toate ipostazele lor riscand sa-si arate solzii, negii, bubeletale. las-o mai moale cu nemultumirile pentru ca dupa parerea mea deja esti deprimat. da-i sfarsit de primavara si poti s-o-ntorci usor. bagi vitamine si salate, bei lapte, lasi cafeaua si world wide web-ul seara, si dupa o juma de ora de alergare usoara te-agati de un somnifer… intr-o saptamana vei fi alt om. orice obtii usor seduce usor…

  2. Timp, bani, fum + facut ceva (fun) cu gashca, + posibilitatea de a afisa pe tricou „uite bah ce tare sint” + probabil o sa placa cuiva. Si daca place la mai multi „uite bah ce tare sint” se poate scrie cu caractere mai mari.

  3. Doctore, la lansarea de la Bucuresti a Dispensarului SF ai zis ca daca ai si un singur cititor, iar acesta citeste cu placere, pentru tine este suficient. Nu stiu daca conteaza si cu siguranta nu pot inclina balanta in favoarea scrisului dar eu sunt cititorul ala de care vorbeai. Zi senina!

  4. Doctore, ai o profesie nobila fiindca dedicata suferintei – stiu ca-i un truism, dar leg ideea de enuntul tau pesimist: „Eu ce să fac? Să îmi sacrific timpul, motivațiile, creativitatea, sănătatea, pentru un muribund?”, ca s-ajung la un raspuns anti…depresiv: asa cum si medicina-i dedicata deseori muribunzilor, la fel si scrisul e de multe ori. Destinat adica alinarii/trezirii unor suflete aproape moarte, asa ca baga mare cu ambele jertfe de sine (intr-o anume masura, evident) fiindca ai chemare pentru amindoua, crede-ma!
    Oricum sint convins ca n-ai pornit cu gindul la facut malai 🙂 pe drumul asta spinos al asternerii gindurilor pe hirtie/monitoare si pentru altii – zic si eu, ca altfel chiar ar fi un visator naiv (si nu-mi pari.) Ete ca si eu ma (re)apucai de scris la 57 de anisori (tot in Gazeta-SF) si nu disper, desi feedbacku-i aproape nul deocamdata. Mi-s linistit poate si fiindca am pornit la drum cu ideea ca NU din asta se poate trai (inca) in Romanica noastra absurdistana – vorba lu’ Ben Ami, mai repede faci bani din olarit… 😀
    Si totusi, daca nu noi, astia mai idealist-caposi, nu continuam sa ne zbatem, atunci cine sa puna umarul la scoaterea din coma SF-ul bastinas, de pilda?!
    In fine, daca asta te poate relaxa macar un pic, afla ca ai (si) in mine un suporte, ba chiar un fan… Tot inainte deci!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s