Managementul Evului mediu sau România ca un drog, via Praga…

Bun. Am meditat mult asupra titlului acestei postări şi, mai ales, asupra momentului în care să o afişez pentru voi, cei care mă urmăriţi şi îmi dăruiţi o parte din timpul vostru. Nu am vrut să mă dau interesant amânând clipa în care să împart cu voi gânduri, ştiind că aşteptaţi de la mine impresii de la Praga, pur şi simplu am avut mintea plină de anumite probleme urgente.

În primul rând, vreau să precizez că nu am scris nimic în această călătorie, contrar promisiunii făcute unei anumite persoane care, ca mine, arde prin scris şi chiar se pricepe să disece suflete. Asta nu din cauză că m-am lăsat îmbălsămat voluntar cu bere cehă, ci din cauza noianului de emoţii, care, pur şi simplu, m-au golit de inspiraţie.

În al doilea rând vreau să mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această deplasare a mea. Vă reamintesc faptul că am plecat sponsorizat. Că, deh, un medic din minunata noastră ţară nu-şi permite ceea ce alţi colegi din Europa consideră obligatoriu: accesul la educaţie prin cursuri, conferinţe, ateliere internaţionale. Am impresia că statul ne vrea proşti, la fel ca pe restul populaţiei.

Mai trebuie să mulţumesc şi colegilor cu care am stat la Praga, oameni deosebiţi, de la care am învăţat foarte multe, în special persoanei care a avut bunătatea de a-mi arăta anumite locuri, de a împărţi cu mine beri şi de a-mi demonstra ce înseamnă cu adevărat să iubeşti şi să respecţi profesia de medic.

Din motive de confidenţialitate şi protecţie nu pot da numele celor de mai sus, dar îi asigur pe toţi de preţuirea mea.

Fiind încă sub influenţa emoţiilor, care, încet, încet, încep să se sedimenteze, nu voi bate câmpii mult. Voi puncta doar anumite chestii, lăsându-vă, ca de obicei, pe voi, să trageţi anumite învăţăminte.

Să spui ca Praga e frumoasă înseamnă să faci un pleonasm. Voi mă ştiţi, nu? Nu prea rezonez eu cu clădirile, cu peisajele, cu străzile, fiind un om al emoţiilor, dar de această dată am fost profund mişcat de tot ceea ce înseamnă arhitectură. Pe contul meu de facebook, în albumul Prague, găsiţi exemple.

Conferinţa în sine m-a dat pe spate şi m-a făcut să mă întreb de ce dracu am avut eu ghinionul de a mă naşte într-o ţară în care profesia mea e judecată şi evaluată de oameni care nu au nici o treabă, dar cred că se pricep la orice. E foarte frustrant să vezi că alţii fac o medicină generală în care pun accent pe prevenţie, pe cercetare, pe educaţia continuă a personalulului medical, iar noi facem apostolat. Unii încearcă să eradicheze cancerul de colon prin screening, noi încercăm să învăţăm populaţia să se spele de două ori pe zi pe dinţi. Unii investesc în centre de prevenţie, vezi Polonia, noi investim în căcaturi nefolositoare. Unii plătesc 70 de euro pe ora de gardă, noi plătim 20 de euro pe 12 ore de gardă la săteni, fără dotare, fără ambulanţă, la mila prostanilor care te pot desfigura, viola, incendia, înjura etc. Că ,deh, au drepturi, în plm.

Să-ţi dai seama că ţări ca India şi Nigeria sunt mult deasupra României, să vezi cum au fost în stare cehii să organizeze o conferinţă de nivel mondial, să îţi dai seama de enormul respect pe care îl au celelalte ţări pentru medici, în timp ce statul român îşi bate joc de valoirile lui, să vezi la ce investigaţii au acces pacienţii lor în cabinetele de medicină generală şi tu să te gândeşti la ce improvizaţii să mai faci ca să meargă treaba la tine. Tu să te gândeşti că îţi trebuie bani de motorină, de lemne, de plătit angajaţii, de curent, de medicamente, de reparaţii la cabinet şi maşină, de cheltuieli cu casa şi familia, de cărţi, de lucruri absolut esenţiale pentrru un medic. Alţii se gândesc la screening, la tratamente şi proceduri revolutionare, tu te gândeşti cum să împarţi sărăcia. Morţii mă-sii!!!

Asta în timp ce delegaţia Spaniei, numai, a avut 500 de oameni, iar România 12.

Şi ai vrea şi tu să faci un curs de urgenţe, să mergi la o conferinţă, să îţi cumperi ceva cărţi, să ai un ecograf, un kit de analize la cabinet şi multe altele pe care alţii le consideră banale, fără privaţiuni majore. Nu vrei ceasuri scumpe, nu vrei maşini ca toţi cocalarii, nu vrei curve de lux, nu vrei şampanie de mii de euro, nu vrei concedii în Dubai, nu vrei costume Brioni. Vrei doar să te poţi dezvolta şi să oferi pacienţilor tăi servicii europene de prevenţie şi urgenţe, chiar la coada vacii. Şi asta ştiţi de ce? Ca să nu mai existe bunici care mor de cancer, in chinuri groaznice, să nu mai existe copii cu leucemie, fără păr în cap de la chimioterapie, dar prin ochii cărora poţi privi direct în rai, să nu mai ai sufletul fracturat ca medic, să nu mai asişti naşteri în grajd, fără să fii ginecologul Sfintei Fecioare.

Şi peste toate astea, mai vine câte un copilaş în cabinet şi te roagă: Domnu doctor, nu mai fumaţi, că o să muriţi ca tata.

Şi tu să ai un mare nod în gât şi să nu poţi să plângi din tot sufletul, ştiind că acel copil are şanse să moară înaintea ta. Sau să mergi pe drum şi să auzi cum o bunică uitată de Dumnezeu pe pământ îi spune nepotului:

„Uite căruţul ăsta, în care te-am cărat cand erai mic. Acum plimbă tu copilul tău în el şi vezi că are dedesubt un grilaj. Adună baligele de pe drum, pune-le acolo, şi adu-mi-le. Să îmi ung casa”

Ce să mai zici? Cum să faci managementul evului mediu?

Şi îţi vine să pleci, să-ţi bagi picioarele în ţara şi sistemul ăsta, să stai la masă cu cei din liga superioară, care mereu te vor trata ca pe un paria, dar te trage înapoi ceva…

Aici nu poţi face medicina, faci doar apostolat, dar poate ăsta e rolul tău… Şi mai aprinzi o ţigară, te mai uiţi pe geam, şi mai găseşti în tine forţa de a zâmbi unei bunici care vine sfioasă la tine, îmbrăcată în cămaşa de in. Şi cum dracu să nu consulţi, să nu încerci să vindeci şi prin cuvinte, să nu oferi bucăţi din tine?

Oare în Anglia, unde ai 5 minutre pentru pacient, poţi face aşa ceva? Oare în Suedia sunt copii care s-au născut cu tine în grajd şi care vin, peste ani, cu colinda la dispensar, privindu-te cumva aşa complice? Oare în Germania îţi fac anumite bunici ochiuri cu brânză, că ştiu ele că-ţi plac? Oare în America îţi permiţi să urli la mame şi să le faci vaci care merg la montă atunci când vezi că au deja 5 copchii crescuţi in privaţiuni, dar ele sunt iar borţoase din cauza unor aburi de alcool ieftin? Oare în Olanda poţi urla la specialişti că nu au operat pentru că nu au venit rudele pacientului să cotizeze? Oare în Israel poţi pălmui pacienţii pentru că şi-au lovit unul din copii? Oare în Danemarca poţi spune Tatăl nostru într-un bordei, alături de o bătrână de 90 de ani ce trăieşte la lumina felinarului?

Ca de obicei, când am starea asta, îmi repet la nesfârşit din Villon:

Eu râd plângând şi mi-i speranţa vană / Din deznădejdi îi dau nădejdii hrană…

Morţii mă-sii de Românie!! Drog curat…

Anunțuri

4 thoughts on “Managementul Evului mediu sau România ca un drog, via Praga…

  1. Iti multumesc pentru gandurile tale de la Praga. Si eu cred ca merita sacrificii tot anul ca sa ajungi la o conferinta de o astfel de anvergura, cred ca e minunat sa iti incarci bateriile in acest fel si nu doar profesional. Uite, am avut ocazia fericita sa ne cunoastem si sa facem planuri de viitor.

  2. Am fost cu sotia in Ungaria pentru un FIV. In tara vecina si pretena, statul suporta costul a 5 proceduri FIV. Ati inteles bine 5-cinci proceduri FIV. Chiar daca platesti o asemenea procedura, costul sau este la 1/3 din costul unei proceduri in Romania.
    Oriunde pe mapamond infertilitatea este considerata o boala, in Romania nu. Ne mai miram ca suntem mai putini pe zi ce trece…
    Romania- te iubesc, iti urez insanatosire grabnica!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s