Piatra emoţională…

Fiecare din noi avem trăiri, emoţii, stări, uneori mai bune, alterori mai rele. Oscilăm permanent într-o dualitate ce ne defineşte personalitatea, caracterul, ne influenţează modul în care interacţionăm cu noi înşine şi cu alţii.

Pe mine mă impresionează multe imagini, flash-uri, atât din munca mea, cât şi din cotidian. Sunt un tip emotiv, în ciuda faptului că mulţi prieteni, tot anturajul meu, îmi spun stana de piatră. Adevăratele emoţii sunt cele care mă inundă în mod inconştient, cele pe care le percep zile întregi, obsesiv, fără să vreau să pot scăpa de ele.

Un bun prieten îmi spunea că am început să fiu din ce în ce mai poetic în scrierile mele şi era foarte curios să afle ce autor mă influenţează. Îl asigur pe această cale că nu părăsesc proza pentru versuri.

Şi sunt zile în care îţi vine să-ţi iei toate gândurile, toate dorinţele, toate emoţiile şi să le închizi într-o sferă sau, mai bine, într-o piatră, într-o perlă. Şi să aştepţi momentul în care cineva te va putea deschide ca pe o scoică şi se va bucura de giuvaierul pe care tu îl dăruieşti benevol.

Şi sunt zile în care iubeşti rugul în care arzi, zile în care împarţi felii din tine, zile în care redefineşti apneea, zile în care stai la taifas cu atomii fiinţei tale.

Şi mai sunt zile în care un cititor îţi trimite un gând, zile în care vezi pe cineva pe o bancă, într-un parc, citind cartea ta, zile în care afli că unul din volumele scrise de tine este adnotat, este disecat, este respirat, este trăit.

La naiba! Sunt zile în care chiar simţi că te poţi lua la trântă cu zeii.

Şi mai sunt zile de dispensar, de muncă, de apostolat, zile de compasiune şi empatie. Zile în care nebunul satului vine la tine să îţi vorbească despre meciul de fotbal din divizia comunală şi tu îi dai o ţigară şi îl asculţi pentru că ştii că eşti punctul lui de echilibru. Zile în care un anumit ninja epileptic, tot comunal, vine să te anunţe că sâmbătă îi expiră jurământul pe băutură şi are de gând să facă un chef monstru, deşi ştie că luni dimineaţa va fi prezent, lat, pe holul cabinetului, aşteptând ca tu să-i faci o injecţie miraculoasă. Zile în care cumperi din banii tăi câteva cutii de lapte praf scump pentru un anumit prematur care se agaţă de viaţă, zile în care refuzi cu încăpăţânare să trimiţi un bolnav terminal, preferând, aşa cum ţi-a spus el, să-ţi moară în braţe decât umilit prin spital, zile în care te îmbată mirosul focurilor de pe câmpuri, zile în care ai contact cu Europa şi constaţi că are tot ce îşi doreşte în afară de doza de arhaism şi fatalitate fără de care nu poţi trăi.

La naiba! Sunt zile când chiar simţi că eşti dependent de viaţa ta.

Câte gânduri, atâtea pietre în preajma cărora tu doar taci. Şi e al dracului de bine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s