În inima gheţurilor sau O mostră de mainstream…

Ora 6 dimineaţa. Xperia, telefonul de care el era îndrăgostit, dădu alarma. Din patul lui mare, cu lenjerie fină, bărbatul se ridică instantaneu. Aruncă din reflex o privire pe geam şi văzu zăpadă peste tot. Adora priveliştea asta. S-a îndreptat spre baie şi a dat drumul la apă fierbinte. Zăbovi sub duş prelung, se bărbieri şi se spălă pe dinţii lui albi. Apoi îmbrăcă halatul său verde şi se grăbi către bucătărie, unde puse la fiert cafeaua.

Ce plăcut era dimineaţa, ce liniste. Dormise foarte bine pentru că nu mai făcuse excese. De nici un fel. Urma o zi grea şi trebuia să fie în formă. Dădu drumul la calculator, pe postul lui de radio preferat. Îi plăcea să audă ştirile din Suedia în fiecare dimineaţă, plus că, aşa mai învăţa şi el limba asta imposibilă. În cabinet se descurca în engleză pentru că nordicii sunt un popor educat, dar, dacă voia o carieră îndelungată în ţara gheţurilor, trebuia să vorbească limba lor.

Se adaptase destul de rapid la ritmul scandinav de viaţă, asta pentru că îşi dorise enorm să vină aici. Se simţea oarecum rupt de tot ceea ce lăsase acasă şi un sentiment de vinovăţie puse stăpânire pe el. Cu toate astea, putea scrie din nou, putea din nou să se spargă în milioane de bucăţi, să se reflecte într-un milion de oglinzi. Cum spunea o scriitoare, prietenă cu el: trăitul prin scris e ca zborul fără aripi. O completase: deci cădere liberă.

Îşi pregăti meticulos hainele, termină cafeaua şi începu să se îmbrace. O picătură de parfum şi ieşi pe uşă.

Maşina lui, Volvo bineînţeles, aştepta cuminte în faţa casei, acoperită de un strat gros de zăpadă. Vecinii îl urmăreau miraţi în fiecare dimineaţă, întrebandu-se de ce nu o ţine în garaj, de ce muncea zilnic la curăţat… Pentru că aşa îi plăcea. Era bucuria zăpezii, bucuria frigului, bucuria efortului. Plus că, operaţiunea asta îl ajuta să-şi pună gândurile în ordine. Şi avea multe… Da… Multe amintiri, multe dorinţe neîmplinite ce îl bântuiau mrereu. Era un tip singuratic, plin de tenebre şi nemulţumiri, mai rezervat şi mai rece chiar decât cel mai tipic nordic.

Ca medic se comporta ireproşabil, însă ca om era de un cinism şi de un fatalism ieşit din comun. Grija lui cea mai mare era să îşi lustruiască în fiecare zi armura, să-i corecteze defectele, pentru ca nimeni să nu se poată ataşa de el, pentru că, de fiecare dată când ţinea sau se apropia de cineva, invariabil reuşea să rănească, involuntar, persoana respectivă.

Omul fără emoţii, stana de piatră, aşa îi spuneau prietenii din ţara sa. Singurul moment în care îşi putea permite expunerea era atunci când scria. Crea ficţiune pentru că întreaga sa fiinţă voia să evadeze de pe planeta asta. Viaţa lui era dominată de două dorinţe majore. Prima, să poată vindeca toţi bolnavii care vin la el, iar a doua, să ajungă în spaţiu. A făcut chiar un scenariu denm de un sinucigaş. Şi-a promis că, dacă vreodată va avea ocazia să fie în vid, se va desprinde de navă, voluntar, şi va pluti atât timp cât îi va permite oxigenul. Fără regrete, va strivi din faşă orice instinct de supravieţuire.

Cu un zgomot delicat, aplicaţia de pe Xperia îl anunţă că în interiorul maşinii temperatura a ajuns la 23 de grade. Era timpul să stingă ţigara şi să se îndrepte spre cabinet.

………………………………………………………………………………………………

Hotelul Arctic Eden din Kiruna avea asupra lui un efect special. Acolo a terminat primul său roman, şi-a făcut prieteni, acolo a dormit prima oară când a vizitat Suedia, acolo a cunoscut-o pe Linda…

Cei care spun că nordicele sunt frumoase se înşeală amarnic. Sunt excepţii ca peste tot, dar cuvântul de ordine este uniformitatea, iar partea feminină a nativilor scandinavi pare trasă la xerox. Cu toate astea, Linda era specială, sau poate aşa o percepea el.

I-a atras atenţia prin faptul că schia mai bine ca el, bea mai mult Jack ca el, scria versuri, dar nu pe hârtie ci scrijelind în suflet, era mai depresivă ca el. Însă, peste toate astea aveau un punct comun: amândoi iubeau spaţiul, stelele, galaxiile. El, autor de SF, ştia o droaie de chestii, ea, astronom profesionist, avea o mulţime de fotografii cu satelitul lui preferat, Titan.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s