Plecaţi naibii din ţară!

Sunt meserii extrem de grele pe lumea asta. Sunt meserii care necesită pregătire continuă, necesită sacrificiu, necesită mult altruism. Sunt meserii care îţi cer să-ţi depăşeşti limitele fizice şi mentale. Sunt meserii care îţi impun să li te dăruieşti total. Trup şi suflet. Sunt meserii pe care nu le poate practica oricine. Medicina e una dintre ele.

A fi medic nu e la îndemâna oricui. Spun asta pentru toţi cei care se grăbesc să judece personalul medical, se grăbesc să afirme că medicii sunt slab pregătiţi, se grăbesc să expună anumite teorii sau studii citite pe net, în baza cărora iau anumite decizii referitoare la acceptarea sau nu a unui act medical. Sunt curios dacă şi în domeniul aeronauticii se găsesc asemenea persoane, care învaţă să piloteze avioane de pe net. Nu am prieteni piloţi sau constructori de avioane, dar voi încerca să studiez fenomenul.

Sunt multe persoane care ar putea absolvi Facultatea de Medicină, dar nu toţi dintre aceştia vor şi putea practica medicina. De ce? Pentru că medicina nu e doar un exerciţiu de memorie sau de sinteză a unor pagini de manual. Pentru medicină îţi trebuie chemare, îţi trebuie fler clinic, îţi trebuie talent, îţi trebuie curaj, îţi trebuie capacitate de a lua decizii importante, îţi trebuie un anumit mod de judecată, un anumit mod de a privi fiinţa umană, îţi trebuie stăpânire de sine, îţi trebuie experienţă. A afirma despre un tratament că e greşit presupune o foarte mare responsabilitate. De aceea, în toate cazurile de malpraxis se face apel la o comisie de medici, care să judece strategia terapeutică reclamată. Chiar şi între medici părerile diferă, de la un caz la altul. Fiecare are judecata lui, experienţa lui, cimitirul lui. Însă, cu tot noianul de opinii divergente, există în medicină un consens aproape unanim asupra lucrurilor de bază. Există anumite principii, anumite teorii, anumite atitudini terapeutice asupra cărora majoritatea covârşitoare a lumii medicale nu pune semne de îndoială. De ce? Pentru că sunt confirmate de cercetări serioase, în laboratoare serioase, de către personal cu înaltă calificare. Nu pot eu, medic de linia întâi, să fac cercetare în imunologie, oncologie, genetică şi alte asemenea discipline, pentru că nu am competenţa necesară. Eu pot studia rezultatele publicate, le pot înţelege şi le pot aplica. Asta pentru că eu ştiu alfabetul în care sunt scrise. Alfabet pe care profanii nu-l cunosc, dar au pretenţia nu numai de a citi, ci şi de a explica şi altora despre ce e vorba.

Din păcate, trăim vremuri guvernate de o mare neîncredere. Nu mai avem încredere în instituţiile statului, în specialişti din orice domeniu, în profesori, în copiii noştri, uneori nu mai avem încredere nici în noi înşine. Nu mai avem încredere în ştiinţă. Acum toţi suntem spirituali. Toţi suntem nu ştiu ce filozofi, autodidacţi, auto”orice”. Acum punem totul pe seama lui Dumnezeu. Acum vorbim numai de suflet, de energii interioare, ba chiar construim diete şi moduri de viaţă pe aceste principii. Ba mai avem curajul să punem la îndoială ceea ce se predă la Facultatea de Medicină, fără ca măcar sa frecventăm vreun curs. Totul a devenit o mare teorie a conspiraţiei, în care corporaţii obscure, normal, iudeomasonice, vor să facă experimente pe oameni, vor să vândă nu ştiu ce medicamente sau vaccinuri, doar pentru a îmbolnăvi sau decima populaţia planetei şi a se îmbogăţi. Nu vedem însă că noi, ca popor, suntem înrobiţi demult. Nu doreşte nimeni să ne extermine pentru că niciun stăpân normal la cap nu-şi ucide sclavii.

Am îndrăznit să scriu zilele astea un articol despre vaccinări. Într-un limbaj voit golănesc, tocmai pentru a lua pulsul societăţii, a aprinde sângele în vene şi a declanşa o isterie din care să pot trage o concluzie cât mai corectă asupra categoriei de populaţie care refuză manevrele astea. Cum să cunoşti mai bine omul, dacă nu la nervi? Când îşi arată adevărata faţă. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut tot felul de neavizaţi, foarte agresivi, care, fără să aibă nicio competenţă, mi-au trimis tot felul de articole de pe net, tot felul de linkuri către tot felul de site-uri obscure în care, normal, subiectul era blamat. La o sută de studii pro, două sunt contra. Cam asta e proporţia. Eu nu înţeleg de ce anumite persoane, în loc să asculte de majoritatea covârşitoare a a lumii medicale, acceptă fără rezerve părerea unei minorităţi. Sunt de accord cu dreptul de a alege, dar, totuşi, e o problemă medicală şi în medicină majoritatea are dreptate. Nu vreau să reiau polemica asta cu fanaticii antivaccinare. E treaba lor. Pe mine mă lasă rece dacă x sau y nu-şi vaccinează copiii. Chiar nu-mi pasă. Consecinţele, bune sau rele, le vor suporta ei. Dar încercaţi să plecaţi în Australia sau în alte ţări, unde corpul medical nu este judecat de toţi nepricepuţii, să vedeţi câte vaccinuri sunteţi obligaţi să faceţi ca să treceţi graniţa. O să vrea copilul să emigreze când va fi mare, normal, poate în America. Să vezi cum îi cer americanii aviz epidemiologic. Şi nu are de unde să-l ia. Şi uite aşa i se închide o oportunitate de a scăpa de sărăcie sau de a se afirma într-un domeniu în care are potenţial, că nu-l primesc ăia nevaccinat. Nu e un mod de a face apologia vaccinărilor, dar e ceva la care e bine de meditat. Peste tot există riscuri. Orice tratament sau manevră medicală are incidente şi accidente. Poate peste câţiva ani se vor găsi 2-3 medici, din câteva milioane, care să spună că antibioticele nu sunt bune, că, pe termen lung, pot cauza cancer, autism, grave probleme renale sau cardiologice. În mod sigur se vor găsi adepţi şi ne vom certa pe subiectul ăsta. Aspirina, de exemplu, poate cauza sindrom Reye sau astm. Şi poate muri copilul tău. Asta ce înseamnă? Că trebuie să facem o cruciadă şi împotriva ei?

Eu sunt analfabet în matematică şi nu am curaj să-mi dau cu părerea despre nu ştiu ce teoremă. Alţii sunt analfabeţi în medicină, dar îndrăznesc să afirme că nu ştiu care medic e prost, că nu ştiu ce medicament nu e bun, că nu ştiu ce vaccin e cauza unor boli severe. Cand oare o să ne vedem lungul nasului şi nu o să ne mai dăm aşa experţi în toate? Toţi se pricep la politică, nu? Şi votează după aroma micilor electorali sau culoarea găleţilor. Votează eternul “vom face”. Votează şi apoi stau şi se plâng pe la colţuri cu voce şoptită că iar se scumpeşte benzina, curentul, gazul.

Alţii se duc pe la tot felul de vraci sau popi vindecători (nicio legătură cu subsemnatul), care cică pun oase la loc, vindecă leucemii şi desfundă artere coronare. Chiar aşa o fascinaţie mai există în poporul ăsta pentru evul mediu? Uneori stai şi te întrebi dacă merită, cu şi pentru asemenea oameni, să încerci să schimbi ceva.

E atâta dezinformare, atâta lipsă de educaţie şi de decenţă în societatea asta, încât este imposibil să speri la un viitor mai bun pentru cei care vin din urmă. E atâta ură pentru corpul medical încât singurul loc în care nu rişti să fii înjurat, doar pentru că eşti medic, mai rămâne spitalul. Că acolo, chiar şi cei mai tari “acuzatori” de pe net, vin cu căciula în mână, că nu vor să-l supere pe domn doctor, că poate îi lasă neoperaţi sau le omite ceva din tratament. Toţi îşi permit să pună etichete, să judece sau înjure un medic, fără să ştie nimic despre el. Trist.

Şi cu toate astea, eu încă mai pot rezona cu suferinţa bolnavului, încă mai am motivaţie să merg prin zăpezi sau glod să consult un copil, un bătrân sau o gravidă, încă mai am un mare respect pentru trupul uman, încă mai am tăria şi forţa de a face educaţie pentru sănătate, chiar cu parul când e cazul. Încă mai am curajul de a a trata aplicând principiile pe care le-am învăţat în facultate. Încă mai am încredere în medicamente şi manevre medicale. Şi asta nu pentru că mă obligă cine ştie ce jurământ, ci pentru că asta ştiu să fac cel mai bine. Să lucrez în linia întâi. Aproape de oameni, pentru oameni. Şi ca mine sunt mulţi. Dar, ştiţi ceva? Nu vom mai fi. Pentru că mulţi dintre voi, da, dragii mei, prea mulţi dintre voi, ne obligă să plecăm. Să vă lăsăm pe mâna şamanilor şi a vracilor. Ce speră să găsească noianul ăsta de medici emigranţi din România în ţările care-i primesc? Respect şi bani. Sau, cum vreţi, bani şi respect. Două chestii pe care Mioriţa nu le va oferi niciodată. Pentru că nu le cunoaşte.