Ciumma Theologica.

Motto: „ Ţine de bunătatea infinită a lui Dumnezeu să permită ca relele să existe iar din acestea să le extragă pe cele bune.”

Una dintre cele mai mari vrăjeli de pe lumea asta e credinţa instituţionalizată. În numele acestor instituţii, care manageriază credulitatea maselor, s-au comis cele mai mari abuzuri, s-au comis cele mai mari crime, s-au învrăjbit popoare, s-au renegat fraţi. Nu există mod mai uşor de a face bani, nu există mod mai legal de a face evaziune fiscală decât ascunzându-te sub sutană. Nu există mod mai eficient de a ţine populaţia sub control decât ameninţându-o cu chestii înspăimântătoare chiar şi după moarte. Nu există mod mai uşor de a-i prosti pe proşti decât dându-le iluzia că un om e în legătură directă cu Dumnezeu. De parcă Dumnezeu ar avea nevoie de popi pentru a face cunoscut cuvântul Lui. În lumea necuvântătoarelor cum se procedează? Că şi ele sunt creaţia lui Dumnezeu, nu? Şi ele au suflet, nu? Dacă acceptăm că tot ce e viu are suflet atunci acceptăm că şi sufletele animalelor au nevoie de mântuire. Cum se procedează? Este vreun lup, vreo oaie, vreun peşte sau oricare altă fiară în legătură directă cu El? Şi transmite apoi speciei ce a poruncit El? Unde merg sufletele animalelor? În iad sau în rai? Şi după ce criterii sunt repartizate? Toma din Aqvino, te provoc să-mi răspunzi!

Câţi diavoli încap pe vârful unui ac? Ce fac îngerii când nu cântă?

Când un om începe să se creadă diferit de restul semenilor săi, când se crede stăpân pe suflete, când are pretenţia ca toţi să i se închine şi eventual să-i sărute mâna sau inelul, când un om crede că stă pe scaunul lui Petru, atunci încep adevăratele atrocităţi. Nu am cunoştinţă, deşi urmăresc îndeaproape subiectul, ca Biserica Catolică să-şi fi cerut iertare pentru crimele Inchiziţiei. A spus unul din vicarii lui Dumnezeu că Inchiziţia a fost o greşeală. Nu am văzut însă vreo slujbă pentru sufletele nevinovaţilor arşi pe rug sau pentru sufletele copiilor trecuţi prin foc şi sabie când Urban al doilea a dezlănţuit isteria cruciadei şi sângele ajungea până la gleznele soldaţilor pe străzile Ierusalimului proaspăt cucerit. Nu am auzit ca unul din vicarii lui Dumnezeu să recunoască şi să se roage pentru iertarea păcatelor lui Clement, care, împreună cu Filip cel frumos şi odiosul procuror Nogaret, au distrus Ordinul Cavalerilor Templieri şi au schingiuit şi ars pe rug oameni presupuşi vinovaţi. Au făcut toate astea pentru aurul ordinului. Aur care nu a fost de găsit. De cruciada catarilor vă mai amintiţi? Ştiţi care a fost răspunsul unui prelat atunci când soldaţii l-au întrebat, înainte de asalt: „ Cum îi vom deosebi pe cei din cetate? Cum vom şti care sunt eretici şi care sunt credincioşi?” Vă spun eu. Răspunsul a fost: „ Omorâţi-i pe toţi. Dumnezeu va şti să-i aleagă pe ai Lui.” De papii Borgia aţi auzit? Şi-a făcut mea culpa vreun vicar al lui Dumnezeu pentru atrocităţile acestui clan? Eu nu am auzit.

Şi totuşi lumea îi urmează orbeşte. În ciuda luxului pe care-l afişează, în ciuda aroganţei, în ciuda faptului că sunt bănuiţi că au falsificat istoria, în ciuda faptului că au cenzurat Biblia.

Ca să nu vă mai dau eu mură în gură, căutaţi prin cărţi care vicar a rostit următoarele cuvinte: „Ne-a convenit de minune mitul ăsta al lui Hristos.”

Acuzaţi masoneria de tot felul de conspiraţii şi crime dar nu luaţi aminte la faptele din trecut, documentate, ale celor mai mari călăi. Meditaţi un pic la simbolismul cercului cu punct din francmasonerie, această „ ştiinţă a moralităţii învăluită în alegorie şi reprezentată prin simboluri.”

***

Am fost la înviere, că aşa merge tot românul înainte de marea îmbuibare. Numai că eu nu am fost din cine ştie ce convingeri. Am fost să studiez lumea. Sunt fascinat de oameni. Îmi plac oamenii. Şi îi iubesc. În ciuda defectelor, în ciuda răutăţii lor primitive. Îi iubesc mai mult decât mulţi purtători de sutană. De ani de zile merg, de Paşte, la aceeaşi biserică şi, an de an, văd cum scade numărul celor care vin „să ia lumină”. Tot felul de moşi şi babe, tot felul de tineri care vin din club şi apoi tot acolo pleacă, tot felul de gospodine obosite după atâta curăţenie şi bucătăreală, tot felul de soţi cu aer absent, tot felul de copii gălăgioşi. Şi peste toate astea tot felul de smartfoane care fac poze, tot felul de „checkin-uri”, tot felul de statusuri pe net.

Şi nelipsiţii popi cu instalaţie de sonorizare şi cu aceleaşi cuvinte ca în fiecare an. Mesajul lor: să ne rugăm pentru nu ştiu care Sfintia-sa sau Preafericit, pentru Catedrala mântuirii neamului, pentru mai marii ţării şi ai oraşelor. Ăştia sunt primii. Abia la final ne-au îndemnat să ne rugăm pentru cei care ar trebui să conteze cu adevărat: aproapele nostru şi bolnavii. Ca de obicei, turma, prostimea şi ologii pe ultimul loc. Că ni se rupe nouă de ei. Pentru nu ştiu care Sfinţia-sa sau Preafericit, pentru nu ştiu care catedrală, pentru nu ştiu care mai mari a venit Iisus în cloaca asta de lume? Sau a venit pentru a aduce un mesaj de iubire? Sau a venit pentru a ne arăta cum Dumnezeu este înăuntrul şi în afara noastră? Sau a venit pentru bolnavi, pentru săraci, pentru copii, pentru cei în suferinţă?

Asta dacă a venit cu adevărat. Ce naiba v-au spus templierii de v-aţi speriat aşa tare încât i-aţi umplut de onoruri şi un ordin umil, format din 9 oameni la început, a ajuns în scurt timp să domine şi să civileze Europa? Ce v-au adus de sub Templul lui Solomon?

Şi mă uit în jur. Şi văd feţe de oameni chinuiţi, înglodaţi în datorii pe la bănci, feţe de oameni care trăiesc în nesiguranţă, feţe de oameni care nu ştiu dacă la anul vor mai avea servici, feţe de oameni care trebuie să trăiască cu 800 de lei pe lună. Asta în timp ce voi, stimaţi prelaţi, circulaţi numai cu mercedesuri, cheltuiţi sume uriaşe pe catedrale, nu plătiţi impozite, nu aveţi grija zilei de mâine. Şi toţi oamenii ăştia încă mai cred în Dumnezeu, chiar dacă acest Dumnezeu vă cumpără vouă maşini scumpe.

Am plecat după 20 de minute. În faţa mea mergea un domn. Îmbrăcat frumos, cu o candelă în mâini. Dar rangă de beat. Aşa torpilat cum era, se chinuia să fie demn şi să calce drept. Sunt convins că tot din mare iubire de Dumnezeu a venit el acolo. Asta dacă nu l-o fi trimis nevastă-sa să ia naibii lumină, să nu spună lumea că nu sunt şi ei creştini.

***
„Motto” de final:

„ – De ce, Doamne, îl iubeşti pe el mai mult ca pe noi?

„ – De ce nu vă iubesc pe voi aşa cum îl iubesc pe el?”

 

 

 

Anunțuri

34 thoughts on “Ciumma Theologica.

  1. E adevarat, de mici am fost invatati ca exista Dumnezeu, chiar daca nu prea se vorbea, se vedea ca credinta e in noi. In seara de Paste, era plin de lume la Catedrala mare a orasului, dar timpul si cartile citite m-au facut sa ma intreb de mii de ori, unde e d-zeu, atunci cand ai nevoie de el, atunci cand un copil sufera de boli incurabile, cand un handicapat nu isi poate lua singur o cana cu apa si asteapta sa i-o aduca cineva, cand nu ai unde iti asterne capul sau nu ai ce manca. Multe intrebari nici un raspuns. Te uiti la preoti si ii vezi cu burdihanile pline abia urcandu-se in masini luxoase, dar nu stie ce enorias din biserica are nevoie de ajutor. Poate nu financiar ci doar o vorba buna de incurajare. Exemplu… ea, era nevazatoare, bolnava, cancer in ultimul stadiu, casa i s-a ars de la un scurcircuit de la consola, iar dupa atata suferinta, durere si suparare s-a indurat cel de sus si a luat-o la el, iar preotul paroh… 🙂 la slujba a spus… vai , eu nu am stiut. Sa mergi la biserica si sa le umpli buzunarele? Nu, ma rog acasa, ma rog din suflet, multumesc pentru ceea ce am , ca poate fi mult mai rau, si merg mai departe. Lumina o luam, o ducem la mormintele celor dragi care nu mai sunt, in speranta ca aceasta lumina ii v-a calauzi spre imparatia lui dumnezeu, daca aici pe pamant, dumnezeu nu le -a vazut suferinta. Poate candva, cineva v-a aprinde o lumina si la mormantul meu. Sarbatori Pascale fericite!

  2. Eh, nici cu comuniştii atei nu îmi e ruşine.
    Câte victime nu au fost în gulagurile sovietice sau canalul Dunăre-Marea Neagră?
    Iată deci că şi ateismul face victime.
    Singura soluţie este separarea puterilor în stat, doar astfel pot fi împiedicate abuzurile.

    Oricum, ateismul de ieri este demontat de ştiinţa de azi:
    “Susţineţi că acest univers trebuie să aibă o cauză şi această cauză nu poate fi decît D-zeu, persoană perfect mare absolut bună şi puternică, fără început, fără sfîrşit.
    Ei bine, noi după cum aţi văzut în această revistă (“Emanciparea”, n.n.) susţinem şi probăm că materia şi forţa niciodată nu s-au creat, niciodată nu s-au distrus şi ştiinţa nu poate să admită că într-un moment dat, contrariu tuturor experienţelor şi probelor ştiinţifice şi pozitive s-a creat din nimic substanţa sau mişcarea.”
    (Emil Frunzescu, art. Război prejudiţiilor, apărut în revista “Emanciparea”, nr. 4 din 1883; după Gîndirea revoluţionară din România despre religie, Bucureşti, 1983, pag. 68)
    * Astăzi oamenii de ştiinţă afirmă că Universul, cu tot ceea ce înseamnă el: materie, energie etc., a apărut în urma Big Bang-ului, explozia iniţială şi că Universul e în continuă expansiune de atunci.
    Deci, materia, conform ştiinţei de azi, are un început.

    • 1. ‘Isuse’!! (imi permit acest paradox). ce ‘Dumnezeu’ are ateismul cu comunistii?

      2. stiinta nu demonteaza nici un ateism, e o tampenie. Stiinta creaza modele, le probeaza/dovedeste. Isi ajusteaza cunostiintele si incearca pe baza lor sa inteleaza si prezica functionarea universului.

      Credinta poate fi orice altceva (si nimic pentru mine).

      • 1. „Religia” comunismului a fost ateismul.
        Karl Marx credea ca daca religia va fi distrusa, atunci oamenii vor fi mai fericiti.

        2. Ideea e ca in secolul XIX ateii, cel putin dintre socialistii romani, sustineau vesnicia materiei, cum ca aceasta nu a fost creata, deci ca nu ar exista nici Creatorul.

        Pana la urma, ateismul e o filozofie, nu stiinta. Nu toti medicii sunt evolutionisti.

      • 1. ‘religia’ comunismului nu are nimic a face cu crimele ei, e un ‘logical fallacy’

        unii comunisti erau bruneti. Inseamna ca cei bruneti sunt criminali?
        unii comunisti erau inalti. Inseamna ca cei inalti sunt criminali?

        Pot sa inteleg ca un credincios asociaza lipsa credintei cu crimele, dar e doar o dovada de superficialitate. Nu cred si nu sunt criminal. Si nici comunist. Am invalidat teoria cu ateii, sau suntem criminali?

        2. vezi punctul unu, acelasi logical fallacy

        sigur ca sunt si medici tampiti. Mai intereseaza insa mai mult daca nu fac diferenta intre histeroscopie si histeroslapingografie si nu daca cred in Isus sau nu (desi asta spune ceva despre ei)

      • Stimate Cris,
        Omul de stiinta francez Lous Pasteur ademonstrat fara putinta de tagada ca DIN MATERIE NEVIE NU POATE APAREA NICIDECUM MATERIE VIE.

        Iar ca evolutionismul se contrazice de multe ori o arata stiinta:
        Paradoxuri care subminează teoria evoluţei
        “Primul este numit “paradoxul gudronului” – toate formele de viaţă sunt făcute din materii organice, dar, dacă se adaugă energie (căldură, lumină etc.) moleculelor organice şi sunt lăsate să se manifeste, ele nu vor crea viaţă, ci se vor transforma în gudron, petrol etc.

        “Anumite elemente par capabile să controleze tendinţa materiilor organice de a se transforma în gudron, în mod particular borul şi molibdenul, deci credem că mineralele care conţin ambele elemente sunt fundamentale pentru începutul vieţii”, a spus profesorul.

        Al doilea paradox este acela că formele de viaţă ar fi trebuit să se lupte să supravieţuiască pe Terra, la momentul apariţiei, pentru că pe atunci Pământul era cel mai probabil acoperit în totalitate de apă. Acest lucru ar fi împiedicat existenţa unei concentraţii optime de bor – care în prezent se găseşte numai în zone foarte aride. De asemenea, apa este corozivă pentru ARN (acid ribonucleic), despre care cercetătorii cred că este prima moleculă genetică ce a apărut pe Terra.”

        Sursa: http://www.antena3.ro/high-tech/stiinta/studiul-care-arata-cum-au-luat-nastere-primele-forme-de-viata-de-pe-pamant-226055.html

    • Ce faci, repeti aceleasi mizerii ca un papagal? BOR-ala romana nu a suferit deloc pe vremea comunistilor si asta nu mai e nici un secret de mult. E doar un mit pentru crestinopatii ca tine, care asculta de popa, isi fac cruci si se sufoca. Biserica a colaborat cu securitatea bine-mersi. Consecintele nu are rost sa ti le expun. Ceausescu incepuse un lucru bun, darimarea bisericilor…. In mod ironic, azi sintem capitala cu cele mai multe astfel de constructii inutile din Europa, daca nu chiar din lume. Sa fim si noi primii la ceva, nu?

  3. Cu un singur lucru sunt de acord. Si anume, cu faptul ca, nu trebuie sa existe credinta institutionalizata. Asa cum nu ar trebui sa existe medicina institutionalizata. Nu trebuie sa-i critici pe preoti atata timp cat ii pui la dispozitie ,printr-un act, de cele mai multe ori empiric, musterii pentru slujbele de ingropaciune si pomenire. Poate sa fie de domeniul,teoriei conspiratiei dar atata timp cat doua razboaie au avut drept cauza industria farmaceutica si beneficiile sale, voi nu trebuie sa vorbiti. Va plangeti mereu ca sunteti prost platiti si ca sunteti umiliti de sistem,dar cunosc medici care conduc masini de zeci de mii de euro, au case de sute de mii de euro iar pe bloguri se plang ca au salarii de mizerie. La fel si cu tagma preoteasca. Numai ca acestia nu critica medicii. Poate dintr-o minima decenta sau poate ca sa nu fie luati la ochi. E un proverb vechi care spune cam asa:” cainele moare de alergatura si prostul de grija altuia”. Si Mantuitorul la a caruii Inviere ati fost aseara a spus:” cel fara de pacat sa arunce primul piatra”. Putina decenta si autocritica nu strica la nimeni.In rest sa auzim numai de bine si nu de medici sau preoti, de care , din nefericire, au nevoie din ce in ce mai multi oameni.

    • mi-a placut mult de tot asta: „doua razboaie au avut drept cauza industria farmaceutica” (ramase Hitler fara medicamente pentru parkinson, sau ce?)

      decenta si autocritica, da, nevoie mare

      si de medici, da, nevoie mare, de profesionisti seriosi (cu sau fara mercedesuri)

      de preoti? au ‘nevoie’ multi, din pacate; ‘din pacate’ ca sunt multi [prosti] aceia, ca nevoie nu ar avea

      • @cris citez: „sigur ca sunt si medici tampiti” partea rea e ca in .ro sunteti 80% de medici tampiti 😀 Sunteti 80% „exceptii negative” care au instaurat o noua regula, a nesimtirii si incompetentei si arogantei. Aia buni nu mai au loc de voi, i-ati marginalizat in cele mai grele servicii. In loc sa va vedeti de pacienti, stati cu ochii la ce fac colegii.” Mai intereseaza insa mai mult daca nu fac diferenta intre histeroscopie si histeroslapingografie ” pai asta e foarte grav. Daca nici macar asta nu stie, atunci ce plm stie sa faca?! Teoria e teorie, da practica ne omoara…Eu cand am dat interviu de angajare, am spus ce note am avut in facultate, concursuri, specializari, alea…Seful m-a privit chioras:” nu ma intereseaza ce ai invatat. Ma intereseaza ce stii sa FACI cu ce ai invatat! Vreau rezultate.” La medici exista un singur criteriu: cati pacienti au plecat vindecati de la voi. Ce note aveti la Colegiul Medicilor, pe mine, pacient, nu ma intereseaza. Nu ma intereseaza cate teorii ai memorat, daca nu ai rezultate. Punct. Cu asa hal de doctori, din pacate, da, avem nevoie de popi :D. Sper ca domnul doctor sa nu ia personal comentariul meu.

  4. De ce nu toate bisericile fac ceva pentru cei saraci si bolnavi? In iasi au hoteluri, tor Biserica exporta nu stiu cat la suta din exporturile de miere. De ce nu ofera excursii gratis copiiilor fara parinti, de ce nu ofera miere pentru copii. Nu judec credinta, nu judec Biserica, judec unii reprezentanti care pun imbogatirea personala deasupra interesului de a ajuta aproapele. Acum de Paste cate biserici ofera o masa oamenilor fara casa?

  5. ” despre mantuire
    http://agonia.ro/index.php/author/23304/cristiana_pricop
    am avut o revelatie cu 12 ani in urma
    si, dupa asta,
    am inteles Ideea principala a Bibliei
    complet diferit de toate religiile lumii
    Biblia vorbeste despre o Separare Finala (Judecata de Apoi)
    intre „cei buni” si „cei rai”
    si am primit intelegerea
    ca aceasta separare nu va fi INTRE categorii diferite de oameni
    unii „buni” si altii „rai”
    ci va fi o separare INTERIOARA in fiecare suflet, in fiecare individ
    (care va fi vindecat de boala pacatului
    si va ramane numai esenta sa divina, chipul si asemanarea lui Dumnezeu)
    astfel noi, TOTI oamenii, (fiecare barbat si fiecare femeie)
    vom fi mantuiti, salvati,
    si vom merge in Imparatia cerurilor
    noi toti vom merge ACASA
    exact opusul a ceea ce actualele religii predica
    –––
    este o ALTA interpretare a Bibliei
    Cercetati Duhurile!
    cel care are IUBIRE este de la Dumnezeu
    ––––
    si mai poti cauta textele semnate cristianas43 aici http://groups.yahoo.com/group/dialogevanghelicortodox/message/22031)
    ––––
    God bless U
    ––––––––
    si poate citesti si nota asta http://www.facebook.com/note.php?note_id=21600995180764
    –––-

  6. Am cunoscut candva o dodctorita, neurolog. Medic de exceptie. In copilarie suferise de poliomielita,si ramasese cu sechele. Mergea greu, p[icioarele erau strambe si partial paralizate. Cu toate astea, nu se plangea niciodata. Ca e lung programul. Ca nu e platita. Ca pacientii fac pe ei, sau miros dezagreabil. Avea rezolvare si raspuns la orice. Plecai de la ea dumirit si linistit. Stiai clar, ce se poate si ce nu. Nu exista sa faca o confuzie de diagnostic. Nu exista sa recomande un tratament care sa faca bine la ceva si rau la altceva. Pur si simplu, nu dadea gres. Nu avea nevoie de sapte tomografe ca sa depisteze un avc. Mama mea avea o boala foarte rara, miastenia gravis. Medicii nu intelegeau ce are. A facut nenumarate teste, cu fel de fel de aparate, a luat tot felul de tratamente, si nimic. Doctorita aceasta i-a spus din prima. Si i-a dat si tratament. Pentru confirmare i-a dat o singura analiza. Un om inteligent, ce mai. Dar, duminica nu o gaseai. Nici la urgente. Pentru ca se ducea la biserica. Acum este fooaaarte batrana. Nu stiu daca mai consulta. Si totusi, asa paralizata si slabita de batranete, in fiecare duminica o vad in primul rand la biserica. Oare de ce? Sunt sigura ca nu din prostie. Din respect pentru aceasta persoana, si pentru alti medici asemeni ei, incerc sa ma abtin de la comentarii la adresa „elitei” medicale…..

  7. cristiana pricop
    tizo,,’nimic nou sub soare’ ce ai postat este o simpla speculatie eshatologica numita’ Apocatastaza(mantuirea tuturor’.) de factura ‘gnostica’..este.’fumata’ /cunoscuta de secole..
    cat despre totala ignoranta in materie de ‘religie’ a domnului doctor, autor al articolului, ma abtin de la comentarii. din respect pt meseria mnealui..

  8. ps
    eu nu imi permit sa intru cu bocancii in ‘gradina’ vecinilor, recte in domenii pe care nu le cunosc, dar se pare ca unii din ‘ignoranta’, tupeism si fudulie (‘prostul nu e prost destul..) intra..dar sunt intampinati cu focuri de avertisment.. :))

  9. Crestinii considera ca animalele nu au suflet. Crestinii sau ortodocsii, nu mai stiu exact. Odata am avut o studenta (la medicina umana), calugarita la o manastire ortodoxa. De la ea stiu ca la manastiri e iadul animalelor. „Sa nu cumva sa duceti vreun caine sau vreo pisica acolo!”, mi-a mai zis. Recent, o prietena, la o manastire (importanta), a vazut cum calugarii abandonau o catea cu pui, inchisi ermetic intr-un sac legat. Niste limitati, redusi intelectual si spiritual. Cam toti. Inclusiv cei care pupa poala popii.

    • Crestinismul are ca obiect omul. De aceea se foloseste de orice mijloc psihologic sau fiziologic pentru a-l devora. El se hraneste cu oameni. Nu are nici o treaba cu animalele. Omul are treaba cu animalele. Daca e un animal comestibil il mananca, daca nu il arunca.
      Crestinismul nici cu Dumnezeu nu are nici o legatura. Sau, ma rog, are, insa cu Dumnezeul ala pe care ni-l arunca in ochi. Astfel Dumnezeu a ajuns pe post de deget dupa care ne ascundem si in jurul caruia am ajuns sa ne invartim mai rau ca niste salbatici in jurul focului.
      Oricum care e stresul? Cu totii stim ca Fat Frumos nu avea cum sa se dea de 3 ori peste cap si sa se faca musca. Si nu se face nici un caz pe tema asta.

  10. misto titlu
    recent o prietena mi-a povestit ca ateii recupereaza maidanezii abandonati de calugari.scopul fiind sexul cu caini (practica zoofilia, cica)..are vreo relevanta ce spui tu sau ce spun eu? pe ‘surse’?

  11. ce se intampla aici? V-ati dat intalnire toti spalatii pe creier pe blogul d-lui doctor ???
    Nu mai incapeti pe saiturile cre(s)tine, fatarnicilor?? Trebuie sa va expuneti lipsa neuronilor si gandirea magica peste tot? Sa murdariti totul cu dejectiile voastre?
    Religiosi geografici infantili,doar asta sunteti ! Scoate-ti-va capul din cur,inchinatori la prieteni imaginari !

  12. Camata e interzisa la crestini si musulmani, dar nu si la evrei, precum se stie. Cicatelea sintem un popor de crestinopatoizi ortoprosti in proportie de peste 80%. Si atunci daca sintem atit de crestini de ne kkm pe noi, cum de avem camatari? Sa-l intrebam pe Preabucuros?

  13. Interesante reflectiile despre masonerie.F. interesante.

    Cu adevarat interesante.Ma gandeam acum ceva timp cat de multa fraternitate reala cred ca intrezaresc.

    asta ar fi cel mai tare… :))))

    dar pana una-alta si fratia Davidoff-ului will do… :)))

  14. atunci felicitari pt lecturi bine insusite.folosesti corect termenii si ii plasezi corect in logica propozitiei.e rar…crede-ma… 🙂

  15. Mi-a placut articolul dar nu si comentariile. Majoritatea sunt cam pe langa subiect.

    Ai dreptate,” doctore”, nu avem nevoie de popi si mai ales de institutia numita biserica ca sa ne numim credinciosi!!!

    Dumnezeu e in constiinta fiecaruia din noi, e in puterea noastra de a iubi, e in dorinta de a cunoaste si de a evolua.

    Nu-l poti gasi pe Dumnezeu in predici sau in slujbe, ci doar punandu-ti intrebari si cautand raspunsuri, incercand cu tot dinadinsul sa nu fii ignorant, dorindu-ti foarte tare sa fii tot mai bun in tot ceea ce faci, sa te intrebi mereu daca ai gresit si unde, si cum sa-ti repari greseala( caci nu degeaba se spune ca greseala e omeneasca).

    Cati dintre noi fac aceste lucruri? Cati dintre noi sunt sinceri cu propria lor constiinta?

    De multe ori privesc in jur si sunt dezamagita: nu vad iubire, nu simt iubire, nu suntem in stare sa ne apropiem de Dumnezeu, sau altfel spus, nu suntem credinciosi oricate matanii am bate si oricate drumuri la biserica am face.

    Cred si sper din tot sufletul ca va veni o zi cand oamenii vor intelege ca tot ce e bun se naste din iubire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s