„Din deznădejdi îi dau nădejdii hrană!”

IMG-20140423-00078IMG-20140423-00079IMG-20140423-00080De obicei nu scriu miercuri. Şi nici nu merg la sală să bat ca Rambo câteva ore în sacul de box. Astăzi însă am avut o zi grea. O zi în care parcă tot felul de emoţii, care pozitive, care negative, au încercat să mă termine. Am vrut să mă eliberez prin efort fizic. Am mâinile umflate, am articulaţiile ţăndări, sunt deshidratat, obosit, nervos, necăjit. Nu m-a ajutat sacul să scap de tensiunea psihică pe care o simt de ceva vreme.

Sper doar ca scrisul să mă ajute. Poate, dacă împărtăşesc cu voi anumite gânduri, voi reuşi să mă eliberez cumva. Când nici scrisul nu mă va ajuta, vă promit că nu mai auziţi de mine. Aşa că vă dau un sfat. Dacă vă plac articolele mele, copiaţi-le, că va veni ziua când se va duce naibii Blogul Vindecătorului. Cu vindecător cu tot. Şi la cum mă prezint din punct de vedere mental, e aproape ziua asta.

Am să vă redau mai jos câteva cazuri din activitatea mea de medic de linia întâi, unele fiind din muia de zi de azi.

***

Mie nu-mi place să stau degeaba. Pe bune. Mă enervează zilele astea libere în care tot românul se îmbuibă cu tot felul de mâncăruri. Nu sunt genul care să stea să frece menta de pe un pat pe altul. Nu sunt genul care se ascunde de probleme sau pacienţi. De asta abia aşteptam să încep activitatea. Vremea a fost frumoasă, drumul liber, pădurea prin care trec a început să afişeze o deosebită culoare verde, culoarea mea preferată.

Parchez în faţa dispensarului. Sunt surescitat. Am primit câteva jucării de la cineva şi abia aştept să le împart copiilor. Îmi plac copiii. Încerc să-i tratez cum mă pricep mai bine şi am curaj să recunosc situaţiile care mă depăşesc. Că ăsta e primul principiu în medicina asta blamată de din ce în ce mai mulţi „deştepţi”: În primul rând să nu faci rău.

Intru în cabinet. Pe sală era o mulţime de oameni. Îmi place când e aşa. Mă motivează situaţia asta, mă face să trag de mine, mă face să mă simt cu adevărat un ajutor pentru oamenii care vin la mine.

Primul pacient. O fetiţă. Tuşeşte de i se rup plămânii. Mama ei are o radiografie în mâini.

– Bună ziua. Luaţi loc, vă rog. Ce e cu copilaşul? De când tuşeşte aşa? Face febră?

– Bună ziua. Tuşeşte de câteva zile, dar am fost la pediatră cu ea.

– Bun. I-a dat tratament?

– Da. I-a dat injecţii. Dar vă daţi seama că nu le-am făcut.

– Aha. Fac eu intrigat. De ce să-mi dau seama?

– Păi, am citit prospectul şi am văzut ce reacţii adverse au. Şi nu am vrut să o expun la un aşa risc.

– Bine, doamnă. Sunt convins că dumneavoastră ştiţi mai bine ca medicul pediatru ce să faceţi cu fata. Ce nu înţeleg eu e următoarea chestie. De ce dracu aţi mai venit la mine cu ea?

– Că aşa mi-a spus pediatrul. După patru zile să merg la medicul de familie, să o asculte. Aşa că m-am prezentat. Vreau să o ascultaţi. Atât.

Mă uit la debila asta şi nu ştiu ce să fac. Să mă enervez? Să o înjur? Să o scot afară şi să nu-mi pese de ea? Să îmi pun mintea cu proasta? Stau în dubii. Privesc fetiţa în ochi. Mititica abia se abţinea să tuşească. Slăbuţă, galbenă, tristă. Iau radiografia şi mă uit pe ea. Dezbrac fetiţa. O consult din cap până în picioare. Când am văzut ce coloană strâmbă are, ce coaste proeminente, ce umeraşi fragili, am crezut că o iau la palme pe mă-sa. Îmbrac copilul. Îi dau o bomboană.

Cu un glas domol îi spun mamei.

– Vă rog să mă urmaţi în birou, să vă spun ceva personal.

Asta vine ca oaia după mine. Intru. Încui uşa cu cheia. Îmi aprind o ţigară şi mă întorc spre ea.

– Băi vaco, tu vrei să omori copilul? Aşa s-a comportat mă-ta cu tine? Te-a lăsat să suferi? De ce pizda mă-tii de curvă nu ai dat tratament? De ce morţii mă-tii de nespălată ai adus copilul în starea asta? Are apă la plămâni, vito. Are şi apă la inima, pizdă infectată ce eşti.

– Cum vă permiteţi? Izbucneşte ea.

– Dacă scoţi vreo vorbă îţi fut o smetcă în râtul ăla ce-ţi tine loc de gură, de nu mai guiţi niciodată.

Asta se îngălbeneşte.

– Uite cum facem. Ieşim de aici. Îţi chem ambulanţa şi pleci la spital la internare. Şi stai în pula mea acolo până se face bine. Să nu care cumva să te mănânce-n curul ăla păduchios să ceri externare, că te ia dracu. Să nu aud comentarii. Ţine cont că sunt dispus să-mi risc dreptul de practică şi să te bat cu cureaua la curul gol, în mijlocul satului, dacă nu pleci acum. Fetiţa rămâne cu mine. Tu mergi acasă, iei hăinuţe, iei certificatul de naştere şi până te întorci vine salvarea. Ai înţeles?

Dă să mai spună ceva. O iau de cap şi îmi înfig privirea în ochii ei de scroafă proastă. Dă din cap. Ştiu că ambulanţa nu e taxi, dar ce plm să fac cu asemenea oligofrenă? Să risc viaţa unui copil?

***

Sunt unele femei care nu se pot numi fiinţe umane. Pe bune. Sunt unele atât de proaste încât nu ştiu să aibă grijă nici de ele. Ce să mai spui de un copil? Şi când mai dau şi peste un prost care le fute şi le lasă borţoase, deşi ei nu se pot câca de foame, zău că-ţi vine să le scoţi: ei uterul şi lui coaiele alea, nespălate cu anii, de mârlan prost.

Cunosc un asemenea caz. Stau doi prostani într-un câcat de casă. Condiţii de vagon. Ce mai? Căminele de nefamilişti sunt parfum pe lângă păduchelniţa aia. Dar, normal, toarnă plozi. Au unul de doi ani şi unul de câteva luni. Ală mare a făcut tuberculoză. De ce? Din cauza condiţiilor deosebite pe care le oferă aceste animale de părinţi. Ăsta mic e un copil cu multiple internări. Copil denutrit, distrofic, vai de steaua lui. Internat cu multiple episoade de bronşiolită, laringită, toxiinfecţii alimentare şi alte asemenea mizerii pe care el, mititelul, nu le-a cerut când a ieşit din pizda păroasă şi septică a vitei de mă-sa. Că a stat ea crăcită cinci minute. Şi ce să vezi? Printre scurgerile vaginale au putut străbate spermatozoizii boului. În fine. Beli-mi-s-ar mie pula de ce face scroafa cu vierul. Vine într-o zi debila asta, de unde?, din spital, normal. Să îmi aducă biletul de externare. Copilul, normal, a stat iar în perfuzii pe la Pediatrie. Îmi lasă biletul. O întreb cum se descurcă. Zice că bine. Consult copilul. E stabilizat. Din nou rag la ea, că trebuie să aibă grijă de el, să-l alimenteze, să ţină casa curată, să spele copiii şi alte sfaturi pe care i le repet pentru a mia oară. Degeaba. Îi spun să meargă la farmacie să cumpere supozitoare cu paracetamol. Să aibă în casă, în caz că-i face febră copilul. Chestii normale.

Pleacă oligofrena. Pe seară, ce să vezi?, mă sună. Că e în drum spre Iaşi. Cu ambulanţa. Ăsta mic a dat ochii peste cap, s-a făcut vânăt şi tremura din tot corpul. A chemat salvarea şi s-a dus la spital la Suceava. Medicii de acolo i-au spus că nu ştiu ce are şi l-au trimis de urgenţă la Iaşi. Eu rămân siderat.

– Ce ai făcut cu copilul?

– Nimic. Am venit de la dispensar şi după câteva ore a început să facă aşa.

– Sună-mă când ajungi la Iaşi.

Aprind a nu ştiu câta ţigară. Voi da colţul eu într-o zi de la atâta tutun. Ce pizda mă-sii s-o fi întâmplat? Copilul era proaspăt externat. Era bine. Să nu fi văzut nici pediatrii, nici eu, vreo afecţiune neurologică? Să fi fost toţi chiar aşa boi? Sau o fi făcut convulsii febrile? Atunci de ce plm l-au trimis la Iaşi? Nu pot dormi. Mă tot sucesc în pat. Pe la unu noaptea sun tuta. Nu îmi răspunde.

A doua zi ajung la cabinet. Sun la Iaşi la Pediatrie. Copilul e paralizat. Jumătate de corp. Are hemoragie cerebrală. Ori accident vascular pe o malformaţie ceva ori traumatism cranio cerebral. Închid telefonul. Meditez. Uşa se deschide cu forţa. Intră soţul poamei. Roşu de nervi. Cu cutia de supozitoare în mână.

Se repede la mine.

– În pizda mă-tii, din cauza ta, doctor de câcat, moare copilul meu. I-ai dat ieri medicamentele astea şi a ajuns la Iaşi. Te omor dacă păţeşte ceva.

Mă ridic de la birou. Ajung lângă el şi-i trăznesc două palme. Îi trag un genunchi în stomac. Ăsta se îndoaie. Eu am o sută de kile. El are 55 cu indulgenţă. Se ridică. Îi frec un croşeu la ficat. Cade. Îl pun pe canapea.

– Stai aici şi nu te mişca, măi muie. Dintr-o injecţie te omor eu. Ce pizda mă-tii te-a apucat? Cum vii şi ragi la mine? Ştii ce a făcut debila asta? A scăpat copilul în cap, băi boule. Asta e varianta cea mai probabilă, pe care mi-au spus-o doctorii de la Iaşi. Uită-te la cutie. E întreagă, da? Lipseşte vreun supozitor?

Deschid cutia. Îi arăt. Ăsta, din galben hepatic cum era, s-a făcut roşu spre vânăt.

– Să nu te mişti. Că jur că îţi rup toate coastele. Bătaie cum îţi frec eu nu a luat nici bunic-tu în lagăr la ruşi.

Sun la Iaşi la debilă. Rag la ea. O fac în toate felurile. În final îmi spune că l-a scăpat. Şi a dat cu capul de ciment. Dar nu şi l-a spart. Şi nu e prima oară. Dau telefonul pe speaker.

– Auzi, băi rahat cu ochi, ce spune vita asta? Ea îţi omoară copilul. Nu ştiţi decât să vă futeţi, să trăiţi în câcat şi puroi, dar veniţi să acuzaţi medicii că vă omoară. Parcă mă doare pe mine în pulă dacă trăieşti tu sau nu.

Îmi bag o ţigară în bot şi încerc să-mi stăpânesc nervii.

– Pot să plec, domn doctor?

– Du-te, băh.

– Loviţi tare, domn doctor.Lasă că vine ea acasă. O scarmăn eu.

– Fă ce vrei, băh. Dar ai grijă de copii ca de ochii din cap. Nu mă fă să te las şi fără ăia doi dinţi pe care-i mai ai în gură.

Ce am făcut? Normal, sezizare la Protecţia copilului. Deşi, tare cred eu că nici ăştia nu vor rezolva nimic. El îşi va face acte de însoţitor, va primi alocaţie de sprijin şi în mod sigur va mai turna un plod, după ce îi va da ei peste ochi. Sau în timp ce. Băga-mi-aş pula în idioţii ăştia!!!

***

Plec pe teren. Am o bunică bolnavă. O vecină de a ei mi-a spus că nu se mai poate ridica din pat. Ajung. Casa e la stradă. În curte sunt câteva găini. Arunc ţigara. Un cocoş a venit repede şi a luat în cioc mucul încă aprins. S-a fript. A început să sară ca bezmeticul. Minunat spectacol.

Intru în casă. Pe un pat stătea bunica. Mă uit la ea. Gura căzută. Ochiul drept închis. Clar, accident vascular. Consult. Mi se confirmă diagnosticul. La naiba! Asta îi mai lipsea. Bunica asta a lucrat la CAP o viaţă întreagă. Acum are pensie 350 de lei. E singură. A avut un băiat care i-a murit. Văd poza lui, îmbrăcat în militar, într-o vitrină. Şi pe bunica asta a uitat-o Dumnezeu. Sper doar să-i facă bucuria de a-şi vedea băiatul când o va lua la El.

Îi spun că trebuie să o internez. Nu vrea.

– Domn doctor, nu mă tem de moarte. De când a plecat Mihai, numai la asta mă gândesc. Nu pot merge la spital. Nu are cine să vină pe la mine. Acolo, dacă nu ai bani, nu se uită nimeni.

– Bunică, nu e chiar aşa. Mai sunt şi oameni cu suflet.

Degeaba. Mă refuză. Mă roagă să-i dau tratament acasă. Cum dracu să-i spun că tratamentul costă în jur de 500 de lei, pe câteva zile? De unde să aibă bunica asta atâţia bani? Nu am ce face. Mă duc la farmacia din sat şi iau pe datorie. Parcă e prima oară? Farmacista mă serveşte, cu toate că la caietul ei am sume mari. Mi-a spus într-o zi că va da faliment din cauza mea. Am rate la ea ca la bancă. Măcar nu-mi pune dobândă.

Şi vin înapoi. Şi fac injecţiile cu mâna mea. Şi mai merg şi mâine. Şi poimâine. Cât va fi necesar. Şi poate, la vară, voi sta cu bunica asta pe bancă, în faţa porţii ei. Şi eu îmi voi mai aprinde o ţigară şi ea îmi va mai povesti despre cum s-a înecat băiatul ei. Aşa ca vara trecută. Asta dacă nu o va strânge Dumnezeu.

***

 

Ultimul pacient pe ziua de azi. Un bunic. Ulcer varicos. Omul e orb, aşa că nu sunt sigur cât de corect îşi ia medicaţia. Ce să mai spun de pansamente? În fiecare zi îi fac eu pansamentul. Curăţ plaga şi încerc să sper că se va vindeca într-o zi. Tot la mine îşi ia medicamentele, ca să nu le încurce. Şi tot eu îi fac injecţiile. Şi cât timp îl bandajez îmi povesteşte despre război, despre foamete, despre comunişti, despre colectivizare. Pagini de istorie pe care noi le uităm prea uşor. Sau pe care nu le-am citit niciodată.

Oare ce urmează mâine?

 

Anunțuri

6 thoughts on “„Din deznădejdi îi dau nădejdii hrană!”

  1. Dragul meu, stii ca ziceam candva ca imi pare rau ca nu am facut Medicina, probabil nu as fi terminat-o…Ori in zile ca aceasta, psihicul meu si asa labil ar fi facut poc si as fi luat-o pe campii. Te admir!

  2. Fericiți pacienții tăi, domnule doctor(un fel de a spune…numai fericit nu ești când ai nevoie de doctor)! Dar, fericirea lor constă în bucuria ce-o simt, când pui suflet consultând, ascultând, alinând.Ce fericită și mândră, trebuie să fie măicuța ta!Este greu în ”linia întâi” dar, victoriile tot acolo se câștigă.

  3. Descoperirea blogului dumneavoastra este una dinte cele mai fericite intamplari din ultima perioada. Am citit, am rasfoit, am pacurs si – in cele din urma – am si revenit peste anumite pasaje disparate din acest blog. Pe langa faptul ca nu am nimic de comentat cu privire la ceea ce dumneavoastra scrieti, fiind atat de bine mestesiugit, deosebit de coerent si foaaarte plastic, intro-o plasticitate vulgara si dura, dar deloc frusta – muhahaha 🙂 – as vrea sa intaresc faptul ca inteleg si apreciez din plin discurul dumneavoastra vulgar, nota de “ca pa piata”. Cred ca asa ar trebui sa fie si in nici un caz nu altcumva. Remarca asta o fac totusi pentru ca am citit si comentariile cititorilor si cred ca toti cei care se simt lezati de acest limbaj pot inchide browserul linistiti. Este o conventie – nu? – si il vad ca pe un atribut cu totul deosebit.

    Un „pizda ma-tii” scris corect, adresat la timp si infipt bine poate fi o deosebita mangaiere, divina asa prin natura originii, acordata unui paragraf.

    Recunosc ca POZELE de mai sus sunt greu de digerat. Am sarit peste ele si nu vreau sa le mai revad. Nu o sa mai dau scroll.
    Cum poti sa stai atat de mult timp netratat, incat sa ajungi in halul asta?
    Cat de low sa-ti fie viata?

    Avantajul lecturarii unui pasaj scris este ca iti da dreptul sa-ti imaginezi vizual ce e in ciorba aia (partea asta fiind in cele din urma doar treaba ta, ca cititor): sa iti creezi singur un imaginar al unui dispensar, al unui tamaduitor, al unu vindecator… nici macar nu e important – nu? – sa stii cine e si cum arata.

    Multumesc pentru lectura de buna calitate de care am avut parte citind impletiturile dumneavoastra.

    Forta, energie si un gand bun!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s