Jurnal de cabinet – Ventuzele.

Bun. Pentru voi, cei care mă citiţi, am veşti bune. În primul rând, nu sunt chirurgical. Problemele mele de sănătate încep să îşi găsească rezolvarea şi sper ca în viitorul apropiat să nici nu mai aud de ele. Nu de alta, dar mă enervez rapid şi cum furiile mele au de obicei consecinţe contondente, mă tem să nu mă iau la palme. Mi-a atras atenţia cineva că fac circul de pe lume, îndemnând pacienţii să aibă grijă de ei, de sănătatea lor, şi eu dau cel mai prost exemplu, neglijându-mă şi trăgând de mine până când, inevitabil, ajung pe marginea prăpastiei. Şi chiar dacă am convingerea că sunt de fier, uite că biologia îmi demonstrează altceva.

În al doilea rând, pot să vă anunţ că am intrat în starea aia specială, de creaţie. Pentru fanii Invazia zombi – Ghid de supravieţuire: deja e schiţat capitolul 6. Numele lui- Iluzii. Ca de obicei, nu ştiu ce a declanşat transa asta şi nu ştiu nici care e finalitatea sau firul acţiunii. Construiesc romanul întocmai ca pe o casă, cărămidă cu cărămidă. Încerc să fiu lucid, să iau cele mai bune decizii, să desenez o lume în care doar cei mai adaptabili pot supravieţui. Încerc să pun multe în cartea asta. Ne vom vedea în septembrie la Bucureşti şi îmi veţi spune dacă am reuşit. Până atunci, veţi mai avea câteva mostre pe aici.

Aaa. Era să uit. Pentru cei care mă iau la mişto prin oraş, văzând ce maşină conduc: dacă vă prind pe traseu am să vă depăşesc cu asemenea viteză încât o să faceţi otită când trec pe lângă voi. Cu riscul să sară pistoanele Matizului prin capotă.

***

Dureri. Dureri cumplite la orice mişcare. Dureri la mers, la urcat scări, la condus, la multe, prea multe. Cafeaua nu mai are acelaşi gust, ţigările se termină parcă prea repede. Nu pot citi în picioare. E una din dimineţile alea de rahat. Plouă. Nici vremea asta nu mă ajută. Cobor scările ca un zombi. Motorul toarce. Primul semafor. E roşu. 80 de secunde. Pe trotuarul din dreapta mea trec grăbiţi tot felul de oameni. O mamică, un băieţel somnoros cu un ghiozdan în spate. Au o umbrelă portocalie. Cred că e de la vreo fostă campanie electorală. O bătrână cu un pardesiu gri împinge un cărucior cu două roţi. Cred că merge la cumpărături şi cum nu poate căra plasele şi-a confecţionat un asemenea dispozitiv. Nu are umbrelă. Şi plouă de rupe. Mi-e milă de ea. Deschid geamul. Îi fac semn să se oprească. Îi spun că o duc acasă. Mă refuză. Spune că stă aproape. În spatele meu deja se aud claxoane. E verde. Grabită mai e lumea asta. Prea grăbita să observe pe cel de lângă, prea grăbită să privească altceva decât ecranul bordului şi al telefonului, prea grăbită pentru compasiune, pentru empatie, pentru ajutor. Şi se miră toţi apoi, când ajung ei cei de lângă, că nu-i bagă nimeni în seamă.

Drum plin de gropi, drum plin de apă. Drum plin de praf vara, drum etern reparat, drum mizerabil. Nu mă pot mişca brusc. Pun frână urlând. Schimb vitezele, încercând să nu fac mişcări bruşte. Am un stil de condus de domnişoară proaspăt posesoare de carnet. Şi blondă pe deasupra. Mă depăşesc toţi. Abia aştept să ajung la cabinet, să beau un ceai şi să mai iau ceva hapuri.

Primul pacient. Un copilaş de 3 luni. Face febră, tuşeşte, varsă, e agitat. Îl consult atent. Îl cântăresc. Îl măsor. De obicei, iau eu în braţe copiii şi-i pun pe cântar. Azi nu pot. Şi mă enervează de mor asta. În fine. Dau tratament. Îl vreau la control în cinci zile. Mama înţelege.

Un bunic cu părul alb. Cu ochi căprui. Ochi în care eu citesc multă bucurie. Nu mă înşel. A venit să îmi mulţumească pentru că nu-l mai dor genunchii. Sunt şi eu bucuros pentru el. Mi-a adus o sticlă cu apă de la izvor. M-a rugat să beau din ea cu toată încrederea. Am fost tare impresionat. A urcat el până în pădure pe jos, om bătrân, pentru a-mi aduce mie apă de la izvor. Nu stau pe ganduri. Pun sticla la gură şi beau jumate. Îi creşte inima. L-am simţit. Dă noroc cu mine şi iese.

O bunică. O ştiu. E hipertensivă. Se aşează pe canapea. Eu mă ridic cu greu de pe scaun. Mă vede.

– Dar ce aţi păţit, domn doctor?

– Nimic, bunică. Mă cam doare spatele.

– Păi, staţi jos, nu faceţi efort.

– Şi cum să te consult, bunică? De pe scaun?

– Am fost eu odată la oraş la policlinică. Şi era acolo un doctor care nu s-a ridicat de pe scaun. A stat doar de vorbă cu mine. Nu m-a consultat. Am crezut că era aşa specialist că îşi dădea seama numai din vorbe ce are bolnavul. Pe urmă am aflat de la cei care au mai fost pe la el că nu se ridica decât pentru cazuri grave. Spunea lumea că dacă venea lângă tine şi te consulta, în mod sigur ai cancer. Am fost aşa bucuroasă că nu a pus mâna pe mine. Ştiu că şi matale sunteţi specialist. Nu trebuie să vă ridicaţi.

Rămân blocat. Aşa consultă unii? Şi mai au curaj să poarte halat alb? Halat cu buzunare largi, nu? Să-i fut în gură pe ăştia care s-au făcut doctori prin corespondenţă.

– Bunică, lasă că eu sunt de fier. Hai să vedem ce te supără.

Şi consult, aşa anchilozat cum sunt. Dau tratament. Bunica nu pleacă. Se uită la mine. E jenată.

– Ai mai vrut ceva, mamă?

– Nu vă supăraţi domnu doctor. Spun şi eu. Dar nu vă supăraţi. Am 4 clase. Nu ştiu carte. Am o vecină care pune ventuze. Mie mi-a luat durerea de spate cu mâna. Şi de câţiva ani nu mai am nimic. O să vorbesc cu ea să vină la dispensar.

Şi mă priveşte bunica asta aşa de intens, aşteptând parcă să o cert. Pune apoi ochii în pământ şi se înroşeşte. Tac.

– Lasă măi mamă că îmi trece. Nu m-am supărat. Cum să te cert eu pe matale? Ai părul alb.

Pleacă bunica. Intră un bărbat la vreo 40 de ani.

– Domn doctor, puteţi veni până acasă la mama?

– Dar ce a păţit?

– A ieşit din spital. A făcut paralizie. Acum 2 zile am externat-o. Şi de acolo ne-au spus să mergem la medicul de familie.

– Bine. Vin când termin aici. E ceva grav? Are tratament?

– Nu e nimic grav. Are ea nişte pastile dar nu ştiu cum să i le dau.

– Lasă că vin eu şi văd.

Cum nu e urgenţă, îi spun să meargă acasă şi să mă aştepte. Încet, încet termin toţi pacienţii. Piciorul drept îmi e amorţit. Durerea în schimb parcă m-a mai lăsat. Şi mă urc în maşină. Şi conduc prin noroi. Urc câteva dealuri. Drumul e alunecos. Încerc să nu bag sicriul ăsta pe roţi în şanţuri. Ajung. Deschid poarta. În curte erau câteva raţe. Un câine slab, legat cu un lanţ gros, lătra de-i săreau ochii din orbite. Numele lui: Vader. Aşa scria pe cuşcă. Cred că vreun nepot poznaş, care a văzut Războiul stelelor, i-a pus numele ăsta. De rău ce e câinele. Intru în casă. Bunica era întinsă pe pat. Accident vascular. Vorbeşte cu dificultate. Consult. Are tensiunea spre limita de alarmă în asemenea cazuri. Dau tratament. Îi fac şi injecţii. O asigur că voi face tot posibilul să o îngrijesc cât mai bine. Plec.

Ajung la cabinet. Holurile sunt pustii. Intru în sala de tratamente. Acolo, aşteptând cuminţi pe canapeaua de consultaţii, stăteau două bătrâne. Una din ele e bunica de dimineaţă. Cealaltă are o plasa cu nişte borcănaşe într-o mână.

– Ce-i cu voi bunicilor?

– Ştiţi, domn doctor, am venit cu vecina cu ventuzele. Vă rog să nu ne certaţi.

Ce naiba? E totuşi un gest frumos din partea lor.

– Durează mult? Intreb eu, dându-mi jos cămaşa.

 

Anunțuri

8 thoughts on “Jurnal de cabinet – Ventuzele.

  1. și… ne lași fără continuare? 🙂 au fost eficiente ventuzele? 😀 😀

    (nu m-am mai amuzat de mult așa de bine 🙂 – de la povestea cu bunicul și purecii lui 🙂 )

  2. :))) ai fi uimit daca ai afla ca si in strainatate se trateaza pac stand pe scaun si neconsultand.. sau specialist pneumolog ce de 12 ani te umfla numai cu cortizon si bronhodilat de scurta durata pt ca ai astm si n-a pus stet o data pe tine … ca ai si astm si bpco.. medicina e aceeasi peste tot.. medic in schib este doar cel ce face ceea ce face cu respect fata de medicina-nu bolnav.. meserie caci respectul fata de meserie e respectul fata de tine insuti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s