Medicina ca un drog.

În societatea asta, cică modernă, amestecăm calitatea cu cantitatea, amestecăm prostimea cu intelectualii, mai rău ca pe timpul colectivizării. Ne lăsăm conduşi, de fapt jefuiţi la drumul mare, de tot felul de aşa zişi lideri, de tot felul de incompetenţi, puşi parcă anume în posturi cu care nu au absolut nicio legătură. Şi ne mirăm că ne merge rău. S-a dus naibii şcoala, s-a dus naibii satisfacţia muncii bine făcute, s-a dus naibii decenţa. S-a dus naibii respectul. Acum, când vezi un om mai deştept ca tine, imediat cauţi să-i găseşti defecte, să-l aduci la nivelul tău. De parcă ne naştem toţi egali. Şi când indolenţa, incultura, prostia, falsitatea, pretenţiile nejustificate se contopesc intim cu sărăcia rezultă o societate condamnată la întuneric. Aşa cum este cea în care trăim acum. O societate areactivă. O societate care nu pune preţ pe nimic. O societate în care s-a inversat scara de valori. O societate în care toţi urlă după reguli, după Ţepeş Vodă, fără să bage de seamă că ei vor fi primii traşi în ţeapă, la propriu. Nu ştiu cum se face, dar toţi au pretenţia ca regulile să fie respectate doar de alţii, nu şi de augustele lor persoane. Toţi se pricep la orice, toţi sunt deştepţi foc, dar umblă fără dantură în gură, se calcă în picioare pe la magazinele în care o conservă costă cu 10 bani mai puţin ca în altă parte, fac economie la apă, săpun şi hârtie igienică, stau iarna în frig că şi-au închis caloriferele în toată casa, cresc câini pe la scările de bloc, tolerează jegul de pe străzi şi se complac în propriul rahat, asa cum puţine animale fac. Toată ţara e conectată la ultimele scandaluri, la vrăjeala care se serveşte pe la televizor, la ultimele noutăţi în domeniul farmaceutic şi, bineînţeles, la cele sfinte, duminică de duminică.

Eu, pe de altă parte, încerc să fiu echilibrat. Încerc să mă detaşez de puroiul pe care sunt silit să-l înghit zilnic. Încerc să îmi fac meseria cât de bine pot. Încerc să apăr meseria mea. Atenţie, nu breasla din care fac parte, doar meseria. Pentru că eu încă mai cred că a fi medic este o mare onoare şi o mare responsabilitate. Încerc în fiecare zi să-mi respect codul. Încerc în fiecare zi să nu încalc anumite jurăminte: de milostenie, de curăţenie morală, de umilinţă uneori, de compasiune, de castitate în faţa plicurilor. Cea mai mare decădere a unui om, a unui medic, mi se pare cea în care ajunge să condiţioneze ajutorul, salvarea, ameliorarea unui suferind, de un amărât de plic. Nu-mi era suficient că mi-e ruşine că sunt român, acum îmi e ruşine că fac parte dintr-o breaslă care face din suferinţă o afacere. Aţi auzit, sunt sigur, de cazul plasticienilor care făceau mânăreli cu silicoanele. Sute de mii de euro au furat. Sute de mii de euro au luat şpagă. Şi au lăsat o pacientă operată de cancer la sân să sufere pentru că nu a avut săraca de unde să dea. Ce fel de om să fii? Cum să stai cu atâţia bani în cont şi să te uiţi la ce îţi poate da un amărât? Să condiţionezi accesul amărâtului la un act medical. Şi cum să nu-mi fie ruşine? De ce trebuie eu să îndur umilinţe doar pentru faptul că alţii sunt jigodii? De ce trebuie să-mi fie mie ruşine să spun că sunt medic? De ce unii să ia şpăgi de mii de euro doar pentru că poartă un amărât de halat? Jur că dacă ăştia scapă fără să bage ani de pârnaie emigrez în Papua Noua Guinee. Înseamnă că în ţara asta se poate orice. Înseamnă că degeaba îmi cresc copilul după anumite valori. Înseamnă că sunt un părinte iresponsabil. Înseamnă că educaţia pe care i-o dau îl va forţa să moară de foame şi să fie umilit peste tot. Dacă va fi să îmbrăţişeze cariera de medic, ce sfaturi îi voi da eu? „ De ce, tată, noi mergem cu maşina asta veche şi nenea ăla care lucrează la spital merge cu maşina aia nouă şi frumoasă?” Ce să-i răspund? Că tat-su face apostolat, dar vine seară acasă cu sufletul curat, chiar dacă nu are ce număra? Ce să-l învăţ? Cum să-l fac să se adapteze vremurilor, societăţii, fără să-şi vândă sufletul pentru un pumn de arginţi? De ce tu, om normal, angajat, ce munceşti de-ţi sar ochii, nu-i poţi cumpăra copilului tău o maşinuţă cu telecomandă, dar unul despre care ştii că umblă numai cu furăciuni îi cumpără lui fii-su trei? De ce tu, om normal, stai într-un apartament de 40 de metri pătraţi şi unul care abia ştie să citească, nu munceşte pe nicăieri legal, are vreo patru apartamente pe care le dă în chirie? De ce tu, om de afaceri cu conturile la vedere, eşti jupuit de taxe şi altul care nu produce nimic în acte se plimbă cu seria 7 şi nu îl ia nimeni la rost? Relaţia ta, om cinstit, cu statul este inegală. Când tu ai datorii la stat, acest hoţ te rupe în două de poţi ajunge sub cerul liber. Când statul are datorii la tine ţi-o dă prin gură, că aşa vrea el. Şi te poartă cu anii. Şi atunci, cum să ai încredere în statul ăsta? Cum să insufli celor mici respectul pentru insituţiile acestui torţionar? De ce să-ţi condamni copilul la foame şi lipsuri de tot felul, învăţându-l să fie corect? De ce să investeşti în pregătirea lui când, oricând, postul pe care şi-l doreşte şi pentru care învaţă poate fi ocupat de un semianalfabet promovat pe linie politică sau de unul care a avut de unde să dea şpagă? Ştiţi cât e şpaga pentru un post de asistenta în spital? De la 6 mii de euro în sus. Pentru un post de medic, depăşeşte 10 mii. Şi cum vreţi să se comporte medicul sau asistenta care a dat şpagă? Vreţi să se comporte decent? Vreţi să se împace cu gândul că a plătit doar pentru a face bine bolnavilor? Nu, dragii mei. Ăia au în cap un singur gând: să-şi scoată banii investiţi cât mai repede ca să intre pe plus. De asta vă tratează cum vă tratează. Şi de asta nu vă operează fără plic. Astea sunt vremurile. Şi am ajuns aici tot din vina noastră, a tuturor. Pentru că suntem areactivi. Pentru că nu luăm atitudine niciodată. Pentru că ne este mai uşor să dăm un plic pe oriunde avem treabă, ca să rezolvăm rapid şi fără complicaţii totul. E mai uşor să dai şpagă pe la bac decât să înveţi, nu? E mai uşor să faci combinaţii, să fentezi anumite reguli, doar pentru a-ţi rezolva o problemă.

Eu unul nu mă mir că nu mai există încredere şi repect în şi pentru profesori, medici, funcţionari publici. Aşa suntem forţaţi să ne educăm copiii de mici. De ce să-l chinui să înveţe când pot să-i spun: „Lasă, fă ce şi cum poţi, că te face tata doctor sau profesor sau îţi găseşte cine ştie ce post la stat, la călduţ, unde să plimbi hârtii toată ziua”. Sau să-i spun: „Ia şi învaţă, pierde nopţile, macină-ţi sănătatea, că vei ajunge profesor sau medic şi te vor scuipa toţi în gură. Şi fii corect, nu lua şpagă. Că ai să mergi cu Volvo lui tata. Şi te învaţă tata cum să plăteşti doar facturile urgente. Fii drept, fii bun, fii fără de pată că, pe lângă datoriile pe care ţi le lasă tata moştenire, vei face şi tu altele şi le vei lăsa moştenire copiilor copiilor tăi acum şi în vecii vecilor amin.”? Cum să cultivi calităţi care nu sunt şi nu vor fi respectate de cei din jur niciodată? Cum să creşti un pom sănătos într-o pădure de uscături?

Cum să nu te marcheze anumite situaţii? Cum să nu rămâi fără cuvinte când te sună o pacientă de 16 ani, gravidă in luna a noua şi îţi spune: „Domn doctor, eu de săptămâna viitoare nu mai merg la şcoală. Mi-a ajuns. Ce-mi trebuie atâtea clase? Nasc, mă mărit şi îmi văd de viaţa mea. Şi dai să o întrebi care viaţă? Dar ai gura cusută, ca să nu-ţi iese pe ea sângele care ţi se scurge din suflet.

Şi mergi la consultaţii pe teren. Şi ajungi la o casă în care stau doi bătrâni. El e paralizat demult. Nu vorbeşte. Ea a făcut de curând accident vascular. Şi-a mai revenit, dar a rămas fără glas. Nu poate spune decat „na na na”. Şi intri. El stă ridicat pe două perne. În spatele lui este un pisic mic. Doarme. Ea încearcă să mănânce. Nu poate înghiţi bine. Pâine cu suc. Te vede. I se luminează faţa. Şi dă să se ridice, să îţi arate că acum poate merge. Şi vine spre tine. Şi spune doar „na na na”. Nu ai nevoie de mai mult. Vă înţelegeţi din priviri. El e la un pas de bronhopneumonie de decubit. Ai venit la timp, ca şi data trecută. Când pleci, iei pisoiul şi-i pui lapte într-o farfurie mică. Amândoi cunosc scenariul. El va face injecţii, ea perfuzii. Şi nu spun nimic. Doar te privesc. Şi îţi doreşti să culegi privirile astea şi să le aduci acasă, să i le arăţi copilului tău, care vrea să fie medic. Că nu degeaba atunci când se loveşte vreun copil la joacă, e primul lângă el, încercând să-l ajute.

Şi ajungi la dispensar. Intri. Nu e nimeni. Ai terminat programul pe azi. Nu pleci. Ieşi în faţa clădirii şi te aşezi pe bancă. Îţi aprinzi o ţigară. Şi trece copilul care te-a rugat să nu mai fumezi, că de asta a murit tatăl lui. Cancer pulmonar. La 40 de ani. Exact cât ai şi tu. Şi ce faci? Arunci dracului ţigara şi răspunzi la salut. Şi te gândeşti la zilele de iarnă, când abia te descurci să ajungi pe drumurile pline de nămeţi. Şi te gândeşti la ceaiul de mentă, la căldura sobei, la viscol, la câte nopţi ai piedut prin dispensar că s-au blocat drumurile. Şi te mai gândeşti cum vin copiii de la grădiniţă să te colinde. În fiecare an. Şi te vezi pe tine la începuturi, proaspăt absolvent. Slăbuţ, dureros de tânăr. Cum ai visat tu să fii chirurg plastician, dar, nah, viaţa a vrut altfel. Şi îţi aminteşti cum ai gândit tu că vei sta un an pe dispensar şi te vei pregăti pentru rezidenţiat. Şi vei lua chirurgie plastică. Şi vei opera. Şi vei lucra în spitale. În spitale de care acum fuge toată lumea, inclusiv tu. Şi cum, după un an, te-ai ataşat de munca de linia întâi. Şi ai spus că mai stai încă unul. Şi încă unul. Şi încă unul. Şi s-au făcut 14. Şi ţii minte cum ai pus tu prima ta sondă urinară unei paciente cu leuconevraxită. Că în facultate nu te-a lăsat nimeni să faci asta. Şi îţi aminteşti cum ai spus tu unei mame că nu trăieşte mult copilul ei. Şi a murit după 3 săptămâni. Şi îţi aminteşti prima naştrere asistată de tine. Şi îţi aminteşti prima incizie făcută pe cont propriu în cabinet. Un lipom suprainfectat. Evoluţie ulterioară foarte bună. Şi îţi aminteşti prima resuscitare. Pe marginea şanţului. 56 de minute. Fără succes. Şi te vezi pe tine, cel de acum. Nu eşti schimbat. Poate doar câteva kilograme în plus, câteva fire albe, o imensă oboseală dar o infinită speranţă. Şi respectul suprem pentru sufletul şi trupul uman. Doar că acum ştii mai multe. Şi ai invăţat o lecţie al naibii de importantă, o lecţie pe care nu ţi-o poate preda niciun profesor universitar: medicina e ca un drog, un drog ce-ţi găureşte uneori sufletul.

Şi pleci. Şi ajungi acasă. Şi încerci să te deconecezi. Şi nu poţi. Şi te gândeşti dacă asta e viaţa pe care i-o doreşti copilului tău.

Anunțuri

14 thoughts on “Medicina ca un drog.

  1. Imi suna a resemnare…Ca parinte copiiilor le insufli niste valori. Eu traiesc cu speranta ca apuc sa ii vad la 18 ani. Tatal lor imi zice zilnic: o sa ii invat de mici sa caute un job bine platit fara sa fie nevoiti sa munceasca asa mult si fara sa isi puna sanatatea in pioneze asa ca mine…Un job de hartogar sau dentist :). Dar copiii mei ma au pe mine mama: o sa ia exemplul meu, o sa invete de mici ca sunt atatia oameni care au mai putin decat noi si pe care este frumos sa ii ajuti. O sa simta si ei caldura unui zambet de multumire si arsura unei lacrimi scurse pe obraz atunci cand pleci de undeva fara sa poti ajuta prea mult…sau unde ajutorul tau este o picatura intr-un ocean de amaraciune. O sa stie ca noi ca oameni putem face mici sacrificii, si atunci cand o sa isi vada semenii la nevoie, sper eu, o sa intinda o mana de ajutor! Si eu de la mama tot asta am invatat…O viata avem, trebuie sa stim ca am schimbat ceva pe unde am trecut. Poate ca viata ne va da un da un sut in fund candva si o sa ajungem in genunchi si tot atunci imi doresc sa cunosc pe cineva ca dvs sau ca mine. Sunt mandra de ceea ce fac, exact ca dvs! Si da…in ochii multora nu valorez nici cat o ceapa degerata…dar mai suna telefonul uneori si, atunci cand pot ajuta, stiu ca pentru cineva am fost totul! Fiti mandru de ceea ce oferiti celor din jur: o mana intinsa la nevoie, o alinare pentru un bolnav, un om cu valori pe care le insufla si copilului sau! Traim in Romania, da…Dar asta nu inseamna ca ducem o existenta marunta, Lumea nu ne poate schimba pe noi, dar noi, om cu om, o putem schimba!

  2. Un adevar crud. Asa s-a ajuns acum. Valorile omului sau pierdut. Hotia, lacomia si prostia au acoperit sufletele oamenilor. Desi unii au destul, tot nu le ajunge. Ramaneti tot asa, un om cu suflet bun si marinimos. Poate cel de sus va va rasplati candva.

  3. Misiunea acestei tinere generatii este insa una foarte dificila, deoarece tinerii de astazi ai Romaniei nu mai au modele, repere si nici chiar valori. , tanarul roman al timpurilor pe care le traim cauta valori pe baza carora sa se dezvolte,te poti dezvolta si construi o familie o cariera .Si cum,unde,cand??Totul ai cuprins in acest blog,” De ce să investeşti în pregătirea lui când, oricând, postul pe care şi-l doreşte şi pentru care învaţă poate fi ocupat de un semianalfabet promovat pe linie politică sau de unul care a avut de unde să dea şpagă?”Tu, eu,si poate inca cativa, suntem din putini oameni care mai cred in valori si care cred ca prin corectitudine si sinceritate,bunatate,competenta vom schimba ceva..ne amagim,nimic nu se va schimba in tara asta din pacate.Eu una asa vrea cateodata sa fiu altflel,nu ma indoiesc ca si tu cand vezi atat mizerie,ai vrea sa te schimbi,dar nu poti,asa te nasti asa ai crescut un om deosebit.”Deosebiti ” nu prea au loc in lumea asta.

  4. Pentru motivele conturate atat de real si de dureros in povestea dvs., am amanat si o sa aman sa fac un copil. Probabil ca o sa aman sa-l fac pana o sa intru la menopauza. Decat sa arunc in lumea asta sinistra un viitor muritor de foame si inglodat in datorii catre stat si nu numai…mai bine lipsa. Dac-as face un copil, n-as putea sa-l invat sa fure ca sa traiasca decent. Deasemenea, n-as putea sa-l invat sa munceasca cinstit pe un salariu mizer care s-ar duce numai pe facturi si intretinere. Am un coleg de serviciu care are 22 de ani si 1000 de lei salariu, toba de carte. Vrea sa devina genetician dar lipsa de experienta in domeniu l-a facut sa accepte voluntariatul intr-un laborator, unde, mai apoi, a fost angajat pe 1000 lei. Face naveta zilnic, 2 ore pe zi, merge si la Master si e singur la parinti. Mi-a spus ca vrea sa se mute singur, ca-i e rusine ca inca mananca mancarea parintilor care nu-s nici ei prea departe de salariul minim pe economie. Mi-a parut asa de rau de el, de tineretea si de exuberanta lui si de dezamagirea din glasul lui. Mi-a spus ca nu se vede in Romania peste 5 ani si sper sa reuseasca sa plece. Imi pare rau ca Romania isi pierde tinerii care chiar vor sa faca ceva bun aici. O sa ramanem cu psihedelicii, etnobotanistii si huliganii care iau nota 1 la Bac. O sa ramanem cu ceea ce meritam. Si acum, joaca de-a rasu’-plansu’, sa va prezint un banc inspirat din realitate, rade cine poate:

    „Un tip care avea un cui in cap, vine la medic.
    Medicul spune: -Stimabile, pentru 100 de euro, iti scot cuiul din cap, te dezinfectez cu iod si iti cos rana si vei fi ca nou in cateva zile. -Dar n-am atatia bani! -Pentru 50 de euro, iti scot cuiul si te dezinfectez iar rana se va inchide de la sine in cateva saptamani. -Dar n-am atatia bani! Am venit cu asigurarea de sanatate… -Pai…de banii astia o sa-ti indoi putin cuiul ca sa nu te deranjeze la iarna cand iti pui caciula. :)”

  5. …”Cum să creşti un pom sănătos într-o pădure de uscături?”…
    Nu te întreba, Vindecătorule, FĂ-O! Sigur poți, ești PUTEREA EXEMPLULUI.
    Cum sigur, i-ai dat copilului tău, strălucirea minții, gingășia sufletului, puritatea spiritului, imaculat, ca halatul pe care-l porți, el, puiul tău, va fi un bun receptor.
    Și eu m-am temut, ca oricare părinte, că vor fi tentați/ademeniți, copiii mei, de ce văd și aud în jurul lor.Nu a fost așa. Azi, sunt mândră de ei și sper să-și ducă viața într-o societate mai limpede și ordonată.

  6. România s-a întins peste tot. România nu mai e o ţară, e o stare de spirit. O stare neagră, plină de coşmaruri şi frici. Frici ale unor oameni mici. România, ca ţară, e mică. E făcută din doar câţiva oameni suficient de curajoşi să nu renunţe la caracter, la suflet şi la ceea ce cred. E făcută din aceşti oameni care au un singur defect major: nu ştiu să rănească. 🙂

  7. Din punct de vedere al emigrării ?? = poate pe Marte sau pe noile planete asemănătoare cu Terra . În rest ? Ca toată lumea de pe planeta asta suprapopulată . Unii mor de sete sau de foame prin diverse zone ale lumii , alții se războiesc de mii de ani ptr niște concepte inutile (religia *par egzamplu* nu intru în discuții interminabile ). Ești un băiat tânăr, deștept și devreme acasă …. am aplicat metoda * eu sunt cel care stinge becul în România * ghici ce ??? după 20 de ani în care am avut firma mea și un maxim de 22 de angajați , la 45 de ani am emigrat ptr viitorul copiilor ! chiar vor avea o altă șansă aici unde sunt acum ! eu voi fi demult o amintire când ei vor avea o viață și un viitor aici . La urma urmei asta contează ca la orice altă specie *perpetuarea urmașilor*
    În altă ordine de idei apreciez stilul incisiv și lipsit de eufemisme pe care îl promovezi aici …. Expresiile rupte din viață au farmecul lor spuse la momentul potrivit .
    ( Eu ca fan sf recomand cu căldură * Mașinăria rock and roll * autor Norman Spinrad pe care am citit-o în momentul apariției sale la editura Nemira prin *93 parcă)
    În orice altă ordine de idei apreciez ff multe din postările de pe blog și le recomand pe fb ori de câte ori nu uit acest lucru . Baftă multă , rezistență sporită și nervi de oțel îți doresc !

  8. In clipa in care am incetat sa mai cred in schimbarea Romaniei am plecat si am ars podurile ….sunt 7 ani si nu am regretat nici o clipa alegerea de a pleca dintr-un sistem medical departe de ceea ce stiam eu ca ar fi trebuit sa fie . Chiar daca plecam dintr-o pozitie foarte buna ptr meseria mea si la o varsta nu prea tanara . Copii meritau sansa de a trai intr-o lume normala .

  9. „Şi îţi doreşti să culegi privirile astea şi să le aduci acasă, să i le arăţi copilului tău, care vrea să fie medic.”

    am 1.92 si peste 100kg
    si plang un pic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s