Joiana, blonda robot şi acritura.

Am avut astăzi câteva consultaţii la domiciliul pacienţilor care mă solicită prin oraş. Că, deh, colegii mei, medicii lor de familie, refuză constant asemenea deplasări, deşi nu au de mers prin glod şi zăpezi, cum am eu pe drumurile de lângă Dispensarul SF. Am anumite colege care nu fac naveta, stau prin cabinete în oraş, îmbrăcate la taioraşe şi purtând tocuri. Sunt date cu Armani, bineînţeles, machiate din belşug, au unghii lungi şi inele de aur pe toate degetele. Dar nu ar face, măi frate, un domiciliu, nici să le picuri cu ceară. Lasă că le suplinesc eu, băiat muncitor. Apropo de colegi, vă povestesc o chestie care pe mine m-a făcut să râd ca intoxicatul cu mercur. Ştiţi că acum câţiva ani, nu mai ştiu câţi, am vrut noi, medicii de familie, să facem un kkt de grevă. Că nu ne conveneau nouă salariile. Bun. În principiu, motivele au fost mult mai complexe, dar ăsta durea cel mai tare. Şi ne-am strâns mai mulţi la o şedinţă. Eu nu am timp să particip la din astea, chiar le evit constant, dar atunci, nu ştiu cum naiba, m-am lăsat prostit de un coleg revoluţionar. Am ajuns la locul faptei. Era plină sala de doctoriţe. Era iarna. Toate aveau blănuri lungi, haine de zeci de milioane, aveau iphoane, la vremea aia nu şi le permitea tot melteanul, aveau sute de grame de aur pe ele şi, sunt absolut convins, conduceau maşini scumpe. Chiar le-am spus: „Băi, dacă vine presa, vă faceţi de tot kktul. Voi nu vă daţi seama că, la modul în care sunteţi îmbrăcate, nu o să vă creadă nimeni că suferiţi de foame?” Ce au făcut? Mi-au sărit în cap. Cu femeile nu e bine să te pui, că astea bat un barou de avocaţi. Am plecat imediat şi mi-am văzut de ale mele. În fine, asta apropo de prefăcătorie şi de economie subterană sau şpagă, cum vreţi să-i spuneţi.

Iar am deviat. Sunt obosit, aveţi îngăduinţă, vă rog. Deci, cum vă spuneam, am fost prin oraş la consultaţii. Am eu o bătrânică de treabă, care stă singură şi cu care mă chinui demult din cauză că suferă de gută. Are dureri mari. Şi de fiecare dată când nu mai poate îndura mă sună şi mă cheamă la ea. Şi eu merg. Şi de fiecare dată găsesc o combinaţie de injecţii cu care o pun pe picioare. Mă serveşte bunica asta uneori cu dulceaţă de cireşe amare albe. Preferata mea. Astăzi însă am găsit-o în pat. Nu se putea mişca. Am consultat-o. I-am spus că-i trebuie injecţii şi, cum ea nu putea merge, am decis să mă duc eu la o farmacie din apropiere să i le cumpăr. Mă aşez cuminte la coadă. În faţa mea era o doamnă. O acritură tunsă scurt, cu un nas ascuţit. Poseda această creatură o pereche de blugi decoloraţi, o bluză verde şi o haină de stofă până în talie. Avea dinţi galbeni. Mai dispunea şi de un glas strident. Mai emana şi un miros neplăcut, care nu m-a deranjat foarte mult, obişnuit cum sunt cu tot felul de duhori. În spatele tejghelei, ce să vezi?, erau două făpturi desprinse parcă din reclamele la fixative de păr. Amândouă erau tapate la maxim, de ziceai că şi-au conectat vibratoarele la curent trifazic.Una din ele era blondă, dar de un blond din ăla spre gri. Îi venea culoarea asta aşa cum îmi vin mie chiloţii tanga roz. Cealaltă era roşcată. Leit Joiana, pe bune. Cu un zâmbet tâmp pe faţă, areactivă, cu o gură mare, la propriu, care cred că o va ajuta foarte mult în „carieră”, dacă nu a şi ajutat-o deja. Din ceea ce am dedus, blonda gri cu alură de robot era asistentă, roşcata era practicantă. Acritura din faţa mea avea o reţetă compensată.

– Gabaran de 400, 3 pe zi i-a dat medicul? Întreabă blonda robot.

– Da. Dar degeaba ia. Nu e bine deloc mama.

– Dar nu o ameţeşte?

– Ba da. E tot timpul tehuie.

– De la gabaran e aşa. Daţi-i numai 2 pe zi, că e mult 3. Şi medicii ăştia mai greşesc, continuă androidul.

– A luat şi 2 şi tot ameţită era.

– Na, mai scadeţi la una pe zi.

– Săptămâna asta nu i-am dat deloc şi tot aşa a fost.

– Cine ştie? Dar văd ca are şi acid tioctic? Ăsta se dă pentru diabet. Are diabet mama dumneavoastră?

– Nu doamna farmacistă, nu are.

– În mod sigur are o polineuropatie, ceva. De asta i-a dat aşa. Dar să ştiţi că nu e prea bun. Avem noi ceva străin, care merge mult mai bine.

Ciocănitoarea se combină. Chiar dacă are de dat bani în plus, pune botul. Şi-i bagă fătuca pe gât ce avea ea în plan să vândă.

– Dar ceva pentru ficat i-a dat medicul?

– Nu i-a dat, că medicii ăştia nu au nici o treabă. Sunt proşti grămadă. Eu i-am spus că pe mama o doare ficatul de la pastile.

– Lăsaţi că vă dăm noi ceva, la promoţie. 32 de lei cutia. Vă dăm două la 50.

– Foarte bine, dar să-mi scrieţi cum să le ia.

Nu am mai putut răbda vrăjeala asta. Abordez acritura.

– Doamnă, dar aţi fost cu mama la medic sau doar v-aţi dus să-i „scoateţi” reţeta? Nu mai faceţi toţi medicii proşti, că nu e chiar aşa.

– Pentru ce să mă duc, domnule? Că şi aşa habar nu are. Şi ăştia din spital sunt la fel. O cumnată de a mea a născut acum 2 săptămâni. Şi doctoriţa de la neonat a trecut vaccinul doar în carnet, fără să-l facă. Şi i-a spus că are copilul luxaţie de şold. Şi am fost pe la ecografii şi nu avea nimic. Medicii ăştia bagă oamenii în mormânt. Acuma îmi caut avocat să o dau în judecată.

– Am înţeles. Păi dacă toţi sunt proşti, de ce nu vă trataţi singură mama, doamnă? De ce acceptaţi ca fătuca asta, care are maxim 3 ani de şcoală postliceală, dacă îi are şi pe ăştia făcuţi la zi, nu 2 în 1, să vă bage pe gât o sacoşă de medicamente şi eventual să vă schimbe tratamentul? De ce mai mergeţi la medic? Sau, nah, e sărăcie, şi vă prind bine compensatele. Dacă vă dădea medicul reţetă simplă, necompensată, de 200 de lei, începeaţi circul. Că are el procent de la farmacie. De ce credeţi pe oricine, dar pe medic nu?

– Lăsaţi-mă domnule în pace. Nu vă interesează ce fac eu.

– Aşa este doamnă. Pe nimeni nu interesează ce spun sau fac ăştia de teapa dumneavoastră. Daţi-i şi un săpun doamnei, mă adresez eu blondei robot. Îl plătesc eu. Iar pentru tine, măi fetiţă, un sul de hârtie igienică, să te ştergi la guriţă după ce termini de vorbit.

Astea rămân interzise. Doar Joiana roşcată mă privea cu acelaşi zâmbet tâmp. Sunt convins că nu a auzit nimic în jurul ei. Văd şi de ce. Are căştile de la iphone pe urechi. Şi uitaţi aşa, dragi colegi care vă bateţi joc de meserie, ajung eu să îmi fie ruşine sau jenă să spun că sunt medic. Şi uite aşa, dragi colegi şpăgari, tot felul de pizduţe de pe la tot felul de farmacii vă schimbă tratamentele şi vă afundă şi mai tare în kkt în faţa pacienţilor. Şi uite aşa, dragi pacienţi care puneţi botul, orice fufă, care a învăţat nişte medicamente pe de rost, poate să vă vândă ce vrea, chiar cu preţul sănătăţii voastre.

În cine plm să mai avem încredere în ţara asta? În sistem? În medici? În unele asistoante de farmacie? În cel de lângă noi? În noi înşine? Cum să-ţi găseşti medicul în mâinile căruia poţi să-ţi pui viaţa? Pe cine să crezi? În cine să crezi? La cine să apelezi când ai o problemă de sănătate?

Şi uite aşa, dragi colegi, incompetenţa, aroganţa, nepăsarea, şpaga, dezumanizarea unora dintre noi ne afectează pe toţi. Şi nu! Nu e o problemă doar de salarizare. E o problemă de atitudine. Spunea cineva că România nu mai e demult o ţară. E doar o plagă care a contaminat lumea. Pacient român contra medic român. Vrăjeală contra vrăjeală. Nesimţire contra nesimţire. Din păcate, tot războiul ăsta are victime colaterale. Şi astea sunt reprezentate de medicii care încă îşi mai fac meseria şi de pacienţii care încă mai cred în medici. Nu e mare pierdere, că sunt puţini.

Anunțuri

8 thoughts on “Joiana, blonda robot şi acritura.

  1. D-le doctor, de acord, asa ceva nu ar trebui sa se intample, nu-ti poti permite sa contesti un tratament daca nu esti medic. Nu-ti poti permite sa te joci cu viata oamenilor.
    insa asa cum nu sunt toti medicii la fel, nici restul oamenilor nu sunt la fel, indiferent de statut sau profesie.
    Cunosc medici care indoapa copii cu medicamente (de ex. pt ADHD) fara sa urmeze procedurile si fara sa le pese… doar pt ca firma X le face un favor.
    Situatia e grava, dar incepe de sus, de la cei care au puterea in mana si o folosesc gresit.
    Eu, personal nu am intalnit in farmacii asistenti care sa schimbe tratatamentul, din contra, exista respect fata de medic. Pe de alta parte insa, sunt obligati de catre conducere sa vanda, nu sa ajute pacientii… Cine nu rezista sa bage pe gat, pleaca. E o chestiune de alegeri. Dar in final, jocurile se fac, doar se schimba personajele.

  2. Eu pe mana farmacistei merg doar pentru cosmetice 🙂 In rest doctorul…altul decat cel de familie, unu la mana nu-l gasesti niciodata, 2 orice ai avea trece cu amoxicilina si faringosept…Ca te doare capul, ficatul, ai ameteli asta e prescriptia lui, insotita de „dar mai beti doamna apa…ca d-aia va e rau”. I-as da eu lui niste apa…fix in ochi. Dar asta nu inseamna ca desconsider tot sistemul medical. Am intalnit si medici super si naspa. Am ochiul format, ii vad din prima. Farmacistele de aici nu prea se baga la schimbat reteta…Ca baga ele pe gat pacientului ceva in plus, sunt obligate. Oricum ca peste tot aici sunt si tute:) dar si oameni care si cunosc treaba. Tu povestesti de domiciliu…Ce e ala? Aici nu vine nimeni acasa, nici sa mori, nici pentru copilas de cateva luni, nici pentru adult cu temp 41. Si da, recunosc, cand am simptome de ceva rau ma trec fiori reci pe spate ca o sa trebuiasca sa ajung iar pe la vreun medic 🙂 Noroc ca in atatia ani de imbolnavit am cam invatat repertoriul. Si eu fac parte din categoria celor care fug din calea doctorilor ca de dracu. Dar am motive intemeiate 🙂 Fie ce o fi, se rezolva prin consultatie telefonica ori cu doctorita mea preferata, fina mea, ori cu un doctor dragut si rabdator de departe…

  3. Doc, te rog mult, explică-mi şi mie motivul pentru care sistemul acceptă publicitatea la medicamente pe mass-media. Cui se adresează aceasta? Punctual…

  4. K. Din pacate nu doar in sistemul medical se intampla, peste tot sunt buni profesionisti si ceilalti „profesionisti” carora nici nu le pasa dar nici nu-i duce mintea. In fine, comentariul meu se va rezuma doar la experienta mea recenta cu medicul de familie care mi-a zis sa-i dau copilului de patru ani doza de antibiotic injumatatita, in loc de 5,9 ml doar 2,5. Binenteles ca dupa doua zile de tratament a facut 39,5. Noroc cu asistenta de la farmacie care mi-a atras atentia ca nu e buna doza. L-am sunat pe medic sa il intreb ce sa fac, dar tot el era nervos pe farmacista ca se baga peste el. Apoi am citit prospectul de 2 ori, am sunat-o pe o prietena care a terminat facultatea de farmacie, am sunat-o pe pediatra si am mai vorbit cu alta mamica; toate raspunsurile au fost ca doza trebuie marita, altfel ia antibioticul degeaba. Si astfel am ajuns sa nu mai am incredere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s