Jurnal de cabinet-Accidentul vascular cerebral.

Bun. După cum probabil aţi aflat, de la 1 iunie începe o altă reformă a sistemul sanitar din „România, ţara hoţilor”, aşa cum bine spunea un anumit cântăreţ, deosebit de apreciat de către clasa muncitoare înfrăţită cu intelectualitatea. Şi de ăia cu origini sănătoase. Eu nu vă mint şi nici nu mă ascund după cuvinte. Am curajul opiniilor mele şi voi continua să latru pe blogul ăsta până când unul din capetele astea seci, care ce visează noaptea aia face ziua sau invers, mă va da afară din ţară. Nu este nevoie să vă spun că orice schimbare care se face în sistem este generatoare de haos, nervi, frustrări şi alte asemenea stări vecine cu patologia psihiatrică, atât în rândul pacienţilor cât în rândul medicilor.

Orice „reformă” este generatoare de hârţogăraie. Că, deh, trebuie să fie pline birourile de din ăştia care centralizează nu ştiu ce rahat de date, obligatoriu pe hârtie, asta în epoca tehnologiei moderne. Poţi să laşi să moară un pacient. Dacă eşti acoperit de hârtii nu păţeşti nimic. Nah, evoluţie imprevizilă a bolii. Eu am scris că i-am făcut aia şi aia, dar de fapt, pe mine mă durea în cur, că eram în pauza de cafea şi nu voiam sa fiu deranjat. Mişto, nu?

În fine. Normal, reforma asta va aduce schimbări în modul de tiparire a reţetei electronice. Da! Bucata aia de hârtie care ne-a costat nu ştiu câte zeci de milioane din bani publici şi care tot nu reuşeşte să combată frauda din sistem. Normal, programele nu vor merge. Normal, pacienţii vor ajunge la farmacii, astea le vor refuza reţetele că nu apare nu ştiu ce kkt de cifră sau bifă. Iar nervi, iar circ, iar panaramă. Că aşa e la noi. Ne legăm de modul de prescripţie în loc să vedem ce e cu adevărat important. S-a scornit acum că se pune accent pe prevenţie. Hai nu zău? Cum plm să faci prevenţie când populaţia nu are bani de pastă de dinţi, de săpun şi de hârtie igienică? Cum plm să faci prevenţie cu un sistem falimentar, cu medici puţini, obosiţi şi, în unele cazuri, nepăsători? Prevenţia se face cu şi pentru o populaţie care un anumit grad de prosperitate, un anumit grad de cultură, o anumită educaţie pentru sănătate. Nu cu o populaţie deja sub limita sărăciei, deja grav bolnavă, deja îndobitocită şi înrăită de lipsuri.

Să spunem că vine la mine cineva să-i fac un control preventiv, deşi asta nu s-a întâmplat niciodată. Îi dau bilet la analize, la o rază, la o ecografie, da? Unde şi când le va face? Că laboratoarele te programează peste 2 luni, că nu au fonduri. Noi ca medici suntem asaltaţi zilnic de oameni bolnavi. Şi din păcate în sistemul ăsta eşti tratat cu indiferenţă şi nesimţire, bolnav fiind. Cum crezi că vei fi tratat când mergi tu să faci un control preventiv? Nu o să mai poată medicul ăla de prevenţia ta. Şi iar trebuie să dai şpăgi, să faci aranjamente cu laboratoarele, nu?

Sistemul este falimentar atât din punct de vedre financiar cât şi al resurselor umane. Un pacient tânăr, care abia îşi permite să plătească facturile şi întreţinerea la bloc, credeţi că îşi va permite să piardă timpul şi să mai dea şi şpagă pentru un control când pe el nu-l doare nimic? Dar lasă că în hârtii va ieşi totul bine. Că doar stau proştii de medici şi completează formulare şi riscograme peste tona de hârtii obişnuită în fiecare lună. Ca să aibă motiv să vină ăştia în control, să te verifice şi tot ţie să-ţi frece nişte amenzi de zeci de milioane. Când plm o să înţeleagă cei responsabili că fără bani, fără o reorganizare a sistemului nu vor face nimic? Niciodată, ştiu. Pentru că nu vor să înţeleagă. E mai uşor de muls la ţeava publică şi de prostit lumea.

Să văd eu de unde vor scoate ei bani pentru deconturile astea suplimentare. Băi fraţilor, de ce nu faceţi voi o asigurare pentru fiecare, în funcţie de cât plăteşte? De ce nu faceţi voi cardul ăla cu care ne tot ameninţaţi şi de ce nu faceţi contract individual de sănătate cu fiecare cetăţean? Nu vă aud. Ce aţi spus? Că e sinucidere politică, nu? Ia-i românului, şi aşa sărac şi semianalfabet, şi dreptul de a freca medicul ori de câte ori i se scoală lui şi ai să fii votat din pulă. Ia-i prostanului dreptul de a chema ambulanţa pentru orice kkt. Tratează, băh, pe toată lumea, dar trimite-le apoi factura acasă cu suma pe care ai cheltuit-o cu ei şi pune-i să plătească diferenţa pe care nu o acoperă asigurarea lor de rahat. Are curaj să facă aşa ceva vreun conducător din ăsta votat pe găleţi electorale?

Eu unul m-am săturat să plătesc pentru toţi calicii plini de drepturi, care cred că li se cuvine orice. Ah, dar am uitat, noi suntem stat social. Noi asistăm tot felul de „handicapaţi” plecaţi la muncă prin ţările calde, asistăm tot felul de lepre care au drept la ajutor social, asistăm pe oricine din banii publici. Dar ne doare în cur că nu ştiu ce moş sau babă crapă de foame sau de boală cu o pensie de 350 de lei, după ce a muncit o viaţă la CAP. Pentru ăştia nu facem nimic. Doar compensăm nişte rahaturi de medicamente. Lasă că ne luăm banii înapoi de la medicii de familie, că ăia sunt mereu imputabili.

Mi-e scârbă. Pe bune. Ce reformă să faci în kkt-ul ăsta de sistem când nu sunt bani? Sau sunt dar nu ajung unde trebuie. Noi schimbăm hârtii şi modul de tipărire al reţetelor dar nu schimbăm chestiile esenţiale că ne e frică să nu ne ducem în cap la alegeri. Şi vrăjeala asta cu prevenţia e o mare muie, ca de obicei. O să vedeţi, stimaţi pacienţi, la ce cozi o să staţi, câţi nervi veţi consuma, cu ce nesimţire şi aroganţă veţi fi trataţi.

Băh, voi ăştia care vă jucaţi de-a reforma, vreţi să preveniţi bolile? Creşteţi în plm nivelul de trai al populaţiei, astfel încât omul să îşi permită mâncare adecvată, căldură iarna, să nu mai umble fără dantură în gură, să îşi permită odihnă. Asiguraţi-i nevoile de bază, băi boilor, că de aia sunteţi puşi acolo, nu ne puneţi pe noi să completăm hârtii fără rost. Şi plătiţi-mă în plm să fac educaţie pentru sănătate în şcoli. Cum să obţii o populaţie sănătoasă dacă ea, populaţia, e flămândă, apăsată de datorii şi tratată cu indiferenţă de medici puţini, obosiţi şi prost plătiţi? Ce vedeţi voi din birourile de la Bucureşti? Nimic. Dar la vrăjeală nu vă întrece nimeni. Lasă, mă, că e an electoral. Găsim noi 2-3 lei să le luăm ochii proştilor iar pe medici îi futem în gură dacă nu raportează ce vrem noi. Nu? Cam aşa se pune problema. Vă mai crede cineva? Eu, unul, „supt nici o formă”.

Ne ducem dracului, dragi concetăţeni. Pe banii noştri.

 

***

 

Sunt multe boli care aduc multă suferinţă. Sunt multe boli care reduc fiinţa umană la o bucată de lut. Sunt multe boli înfrăţite cu moartea. Iar moartea e soră dreaptă cu chinul. Nu vreau să vă amintesc de cancer, de bolile cardiace, de septicemii, de boli metabolice. Vă spun astăzi despre o boală care, în opinia mea, înjoseşte foarte mult fiinţa umană: accidentul vascular cerebral. Fiziopatologia, la nivel macro, fără detalii, e simplă. Ori crapă o arteră din varii motive( hipertensiune arterială, anevrisme, etc) ori se înfundă, cel mai frecvent din cauza aterosclerozei. Consecinţa e blocarea fluxului sangvin către o parte din creier(în cazul accidentelor aterosclerotice) sau inundaţia cu sânge a substanţei cerebrale şi compresiunea ei(în cazul accidentelor hemoragice). Asta e la nivel simplist. Ce se întâmplă? Centrii nervoşi afectaţi nu-şi mai pot îndeplini funcţiile şi, în raport de localizarea şi întinderea accidentului, ori paralizezi ori nu mai vorbeşti ori intri în coma ori mori. Ai o multitudine de opţiuni, nu?

Ce te faci însă atunci când rămâi paralizat şi ai nevoie de îngrijiri speciale? Să nu faci escare, să nu faci bronhopneumonie, să nu mai faci un alt accident. Astea sunt câteva complicaţii care vin la pachet. Ce te faci când nu ai bani de medicaţie, când nu ai bani să plăteşti pe cineva care să aibă grijă de tine? Ce te faci când medicul tău de familie e prea ocupat cu kkt-uri de hârtii ca să te viziteze atât de des cât e nevoie? Ţi-ai dori un înger păzitor, nu? Deşi în multe cazuri ţi-l doreşti pe ăla pe care trupa Slayer l-a făcut celebru: Angel of Death. Ce te faci când eşti singur, bătrân, paralizat?

Vă spun eu. Rugaţi-vă, aşa cum fac şi eu, la cel în care credeţi să aranjeze lucrurile astfel încât cel mai îndrăzneţ şi mai ambiţios vis al meu să devină realitate. Şi atunci voi putea să vă ajut. Nu vă pot da acum mai multe detalii dar o să aflaţi, sper eu, curând despre un proiect unic în România.

***

Am o lună de când m-am lăsat de cola şi de beri. Fac sport zilnic. Am slăbit 6 kilograme. Sunt într-o formă fizică deosebită. Alerg, joc tenis, lovesc în sacul de box mai ceva ca Tyson. Sunt dat naibii. Sincer, pe lângă astea am luat carnitină, 2 grame pe zi. E eficientă. Mental sunt însă la pământ. Sunt suprasaturat de ceea ce văd zilnic în munca mea. Sunt atât de obosit şi frustrat încât nici măcar nu mă mai pot enerva. Pe bune. Fumez ca boul, aşteptându-mi rândul la medicul meu de familie, care să mă tragă de urechi şi să-mi facă prevenţia asta atât de mult cântată în noile norme ale contractului cadru.

Drumul până la dispensar e dominat de culoarea verde. Nu mai are „savoarea” de astă iarnă când mă întrebam cât mai am până la şanţ. E cald, e frumos. Dimineţile sunt superbe. Ajung la cabinet. Mă aşteaptă o mulţime de oameni.

Primul pacient. Un bunic cu mult bun simţ. Are o problemă care se numeşte sindrom de tunel carpian. A fost operat. Aici, în minunatul nostru spital. Evoluţie proastă. A venit, cu lacrimi în ochi, să mă roage să-l trimit undeva. Unde ştiu eu. Doar să se rezolve problema asta a lui. Îl doare. Tare. E de chirurgie plastică. Şi sun la profesorul meu de la Iaşi. Cel cu care am făcut lucrarea de diplomă. Cel cu care am petrecut nopţi în sala de operaţii. Am emoţii. Parcă sunt student iar. Profesorul e impecabil în comportament. Îmi preia pacientul. La naiba! Dacă aveam noroc eram şi eu acum plastician. Dar nu a fost să fie. E nevoie de mine aici, în linia întâi.

O mamă cu un copil. Nou născut. Are 3 săptămâni. Diareee, febră, vărsături. Mama nu alăptează că a făcut o mastită foarte urâtă în spital. Copilul e pe lapte praf. Ea şi-a permis doar o săptămână o formulă de lapte mai bun dar scump. A continuat cu laptele praf pe care l-am primit de la minister. Că aşa ajută statul copiii. Cu lapte praf de kkt, în timp ce parlamentarii au bufet cu preţuri speciale. În plm. I-am explicat că ăsta mic nu tolerează rahatul asta de lapte gratuit. Că îi trebuie o formulă specială. Se plânge că nu are bani. Nu am nervi să o pizduiesc la modul: „ Păi bine băh, când te-ai futut nu te-ai gândit dacă ai cu ce creşte copilul?”. Pe bune. Nu mai pot. Sunt prea saturat de situaţii din astea. Am primit de la un distins domn o donaţie. Mâine cumpăr 10 cutii pentru copilul ăsta. Nu i-am spus ei încă. I-am făcut cadou o formulă, ultima cutie pe care o aveam. La naiba! Acum cresc şi copiii altora.

O bunică. Mă roagă să vin la ea acasă. Bunicul e paralizat. Partea dreaptă. Nici nu poate vorbi. Îl ştiu. Am fost de multe ori pe la el. Am făcut eforturi ca totul să fie suportabil. Bunica îmi spune că e agitat. Acum râde, acum plânge. Nu doarme noaptea. Mâna care e paralizată i s-a umflat. Las tot şi plecăm. Drumul e dezastru. Drum de ţară, plin de pietriş. Când plouă sau când e zăpadă nu poţi ajunge acolo decât pe jos. Ştiu foarte bine asta pentru că am făcut condiţie fizică bătându-l. Ajungem. Deschid poarta. Câinele mă cunoaşte. Nu mă latră. Dă din coadă când mă vede. Nu mă pricep la nutriţia animalelor dar câinele ăsta iubeşte ciocolata. Pe bune. Am o bomboană în buzunar. I-o arunc. Ăsta sare şi o prinde. Fenomenală javra. Intru în casă. Un hol. Două camere. Camera aia bună şi camera în care stau bătrânii ăştia. Are două paturi. Unul e lângă cuptor. Acolo stă bunicul. Pe patul de lângă geam doarme bunica. Ştiu toate astea. El a avut grijă de ea când era în putere. Acum e rândul ei să-l vegheze. Mereu mă impresionează situaţiile astea. Bunicul e roşu la faţă. Plânge când mă vede şi, cu mâna sănătoasă, îmi face semn către cap. Am înţeles. Îl doare capul. Îl examinez. Nu am nevoie de cuvinte. Când iau tensiunea, să cad jos. 200/95 mmHg. Nu arăt nimic însă. Sunt ca o stană de piatră, aşa cum îmi spun prietenii. Scot din trusa de urgenţă cele necesare. Administrez anumite chestii. Şi stau cu bolnavul 45 de minute. Îmi fac de lucru. Consult şi bunica între timp. O femeie mi-a văzut maşina la poartă. A intrat în curte şi m-a strigat. Ies. Mă întreabă dacă pot să-i consult copilul. Accept. Vine cu el în braţe şi-l pune pe patul bunicii. Amigdalită. Dau tratament. Pleacă mama mulţumită. Uite aşa am făcut cabinet şi în casa pacienţilor. După 45 de minute tensiunea a scăzut. Bunicul nu mai e roşu. E stabil. Îi spun bunicii ce are de făcut. În principiu, de ajustat niste doze la medicaţia antihipertensivă. Promit că trec şi mâine să-l văd. Câinele e în două labe. Se uită la mine plin de speranţă. Lasă că vin mâine cu mai multe bomboane şi cu câţiva pamperşi pentru bunic. Oare va veni cineva pe la mine dacă mă va pune Dumnezeu în situaţia lui?

***

Deschid uşa dispensarului. Pacienţii ştiu unde am fost, că aşa e la sat, umblă vorba repede. Doar o bunică mă întreabă:

– Mai trăieşte omul ăla?

Că la ţară bărbatul e om şi femeia e femeie. Aşa se spune: Trece femeia aia cu omul ei. Nah, or şti ei ceva.

– Mai trăieşte, mamă, dar tare se mai chinuie.

– Mai bine îl strânge Dumnezeu.

Şi urmează un rând de cruci la care se raliază câteva băbuţe. Intru în atmosferă.

– Bunică, viaţa asta e dată pentru suferinţă nu pentru huzur. Ştie Dumnezeu ce face.

Alte cruci, normal. Când să intru în cabinet aud o şoaptă:

– Auzi, doctorul, om cu şcoală, ce frumos spune din Carte?

 

Anunțuri

19 thoughts on “Jurnal de cabinet-Accidentul vascular cerebral.

  1. Da, si eu cred ca viata e pentru suferinta. Ne nastem, crestem cum putem, mai cu haine de la SH mai cu de la verisorii mai mari, invatam pe rupte ca sa scapam de saracia de la sat, ajungem „oameni cu carte” prestatori de servicii multe pe bani putini, suntem un pic incantati ca avem totusi un servici da’ ne trece repede, ne facem credite sa ne luam casa ca ne-am saturat de stat prin chirie, incep sa ne moara bunicii, unchii, parintii, incepem sa ne pastilam cu Xanax, fumam minim un pachet de tigari pe zi,ne certam cu vecinul pe un loc de parcare, mancam ce si cand apucam, facem diabet, varice si paradontoza, ne instrainam de familie si de noi insine si simtim ca nimic nu ne satisface. Avem un nod in gat de cate ori ne amintim de copilarie si constatam ca singurele momente de fericire erau alea in care bateam tzurca pe ulitza, cu praful si paduchii de 2 metri pe noi.

  2. In calitate de viitor medic in Romania inteleg oarecum frustrarile si ‘incatusarea’ pe care organizarea sistemului medical ni le imprima. Sunt ingrozita vazand in ce ma bag, dar mai bine in tara mea decat sa fiu sclava la straini. Eu nu cred ca o sa se schimbe ceva in bine de sus, de la minister, dar cred puternic in medicii care fac totul pentru binele pacientilor, chiar daca asta inseamna sa plateasca din buzunarul lor pt analize ‘inutile’ si CT’uri ‘in plus’. Am vazut asta la profesorii mei si de fiecare data cand vad/aud acte de vitejie in fata sistemului din partea medicilor prind curaj sa cred ca nu am pierdut vremea invatand medicina. Va respect, domnule doctor!
    Ps: credeti totusi ca unele elemente de limbaj sunt adecvate ‘vindecatorului’?

    • Draga Anca, iti multumesc ca ai ales sa ramai in Romania. Si eu lucrez in sistemul medical si niciodata nu mi-as parasi tara ca sa fac ceea ce fac acum pe bani mai multi, in conditii mult mai bune. De ce? Pentru ca imi plac provocarile :)) Si chiar e o provocare sa traiesti si sa muncesti in Romania :). Cat despre limbaj…inainte sa intru in sistemul medical, eram precum o fecioara casta care tocmai iesise de pe bancile unui internat de maici. Si la „rahat” ii spuneam „dansul” :)) Ei, acu’ dupa aproape 5 ani de sistem, sunt mai spurcata la gura decat un wc public :)) Plus pachetul de tigari zilnic, obligatoriu si indispensabil. Da’ am suflet bun, sa stii. Ma dedic total meseriei pe care o fac, neglijandu-mi uneori familia si pe mine. Cand te lovesti de tot felul de ineptii zilnic, ai 2 variante: cedezi si mergi sa vinzi covrigi sau flori in piata sau te lupti pentru cauza in care crezi, varsandu-ti naduful pe la colturi prin prisma unui limbaj execrabil dar care nu te defineste, neaparat. In fata pacientilor, zambetul si tinuta decenta sunt obligatorii dar nu functioneaza de fiecare data. Mai ales la spitalele de stat sau la dispensare uitate de Dumnezeu in care ai de-a face cu tot felul de oameni pe care, daca-ti pasa de ei, trebuie sa-i imobilizezi sau sa-i bruschezi ca sa coopereze. Am vazut medici injunghiati, scuipati, batjocoriti in fel si chip. Nu cred ca mai poti zambi in astfel de cazuri. Ce-i spui unui alcoolic TBC-ist care vine spre tine cu cutitul? „Domnule, va rog frumos sa nu ma injunghiati?” Nici nu cred ca mai apuci sa termini fraza. Eu zic sa te apuci de cursuri de autoaparare, verbala si fizica. O sa ai nevoie, uneori.

      • 1. nu te mai neglija , Ramona draga
        2. nu-ti neglija familia niciodata pentru altii – vei regreta !
        3. ma bucur ca-ti plac provocarile , dar…. doctor fiind , cred ca esti de acord ca ar trebui rarite tigarile , nu ?!
        4. etc etc etc

        Maiculita , cat de „estic” si propagandist puteti gandi si actiona ! Vai de vietisoarele voastre !!!

    • :))) ceva de genul am facut medicina pt a ajuta oamenii, scopul meu in viata e sa ma desic oamenilor, etc…
      ai sa-ti dai seama mai tarziu ca tot ceea ce faci daca nu faci tinand cont de tine( orgoliul tau) nu faci bine…
      adica, daca iti faci un scop din a fi dedicat celorlalti nu faci decat sa gresesti si clachezi.. in schimb daca vei hranii orgoliul tau de a fii cel mai bun.. asta e altceva, orgoliul este singurul lup ce nu se satura.. si vei ajuta pe mult mai multi si mult mai bine .. si chiar vei avea un suflet si mai mare pt ca vei fii manata de acea forta a orgoliului… dream on, realitatea te va plezni peste fata

    • „Sclava la straini” :)) come on …asta seamana a propaganda tv …chiar nu crede emisiunile lacrimogene . Crezi ca seamana a sclavie viata noastra afara ? Ti-o spune cineva care a pierdut intr-un sistem infect 20 de ani din viata …da , am fost idealista , am crezut in povesti , in schimbare , dar adevarul este ca nu se face primavara cu o floare si cei mai multi sfarsesc a se manji in lumea medicala . Nu o faci , mori de foame … am plecat la 42 de ani din Romania . Disperata sa nu imi cad copii ajungand sa traiasca la fel … Singurul regret este ca nu am facut-o mai demult si m-am incapatanat sa fac ceva acolo .
      Btw , vindecatorule , inca astept un cont PayPal 🙂

      • hello ! deci suntem mai multi „sclavi la straini ” ??? eu „sclavagesc ” in Franta , tu ?

    • Draga Anca , imi place cum spui ” mai bine decat in tara mea decat sclava la straini”…. Eu am exersat MF in Romania din ’87 pana in 2009 cand am ales sa plec din tara. Atata timp cat esti medic NU ESTI SCLAV. Am plecat de sila , sistemul ma ingretosa , asa ca am lasat tot , cabinet pus la punct , 2400 pacienti in urban , spor de primariat 20 % si am plecat, la 49 ani … Am inchis usa definitiv . Nu pot spune ca toate sunt chiar roz aici dar SCLAVA m-am simtit in propria mea tara : sclava Casei de asig, sclava DSP ( sau cum i-o mai zice acum) , sclava pacientilor , sclava … tuturor ! Voi , cei tineri , aveti energie . Va recomand ca macar 10% s-o folositi ca sa va debarasati de acest statut , spre binele vostru. Ca daca nu , asa cum spui acum ce spui, in 10 ani parca vad cum iti vei pregati plecarea pe alte meleaguri….
      PS … e muuuult mai naspa sistemul acum decat ce am lasat eu in 2009. Nu regret nici o clipa. Regret doar ca…. nu-i mai pot trata pe ai mei…. Dar are cine ii trata si asta ma consoleaza

  3. Doc, lasă-te de fumat! Dintr-o dată. De mâine de la ora 13.00 fix. Gândeşte-te că, dacă te laşi, Dumnezeu te va ajuta să duci la capăt proiectul ăla. Altfel nu. Succes!

  4. Ciocolata este toxica pentru ciini la fel cum sarea este toxica pentru oameni: in doze letale – anume, mai mari pentru ciini mai mari, si mai mici pentru catei mai mici. O bomboana n-o sa-i faca nimica unui dulau de curte. Mi-a placut tare povestea. Imi pare rau cind lumea sufera, dar si suferinta si fericirea se cad a fi povestite bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s