Limba română, ciobanul şi sluga.

În ultima vreme sunt cam obosit. Dau semne de uzură generală. Pe bune. Sunt implicat în foarte multe activităţi. Vă anunţ că Jack Vindecătorul este în plin proces de corectare şi sunt foarte mulţumit de modul în care curge textul în formă finală. Aşa cum v-am promis, va fi o lansare la Suceava. Cred că în jurul datei de 22 iulie, dacă totul decurge conform planului făcut de echipa redacţională. Fiind o lucrare cu iz poliţist, editorul a sugerat ca lansarea să aibă loc în sediul Poliţiei. Nu e glumă. Chiar meditez serios la asta. Mi-e teamă că atunci când vor vedea poliţiştii modul impecabil în care conduc o anchetă, alături de metodele mele infailibile în dibuirea criminalilor, îmi vor oferi pe loc un post de chestor. Da, dragii mei. Sunt dat naibii. Cartea asta va fi o lectură uşoară, plăcută, decentă. Nu folosesc cuvinte obscene. Umorul este la el acasă. Ca şi autoironia. Mai găsiţi în volumul ăsta o mulţime de învăţături, pe care, sunt convins, domnii le vor aprecia în mod deosebit. Cât despre doamne, vă pot spune doar atât: vă veţi îndrăgosti de erou. Vă atrag atenţia în mod special să nu-l confundaţi cu autorul. Nu de alta, dar nu vreau să fiu responsabil de creşterea ratei divorţurilor. Dragi devoratoare de literatură nu mai puneţi postere cu mine în dormitoarele voastre. Nu-l înlocuiţi pe Brad Pitt cu mine. Nu suntem de acelaşi calibru. Şi aşa mă sună să se plângă că nu există vedetă la Hollywood care să nu poarte poza mea în portofel. Ne-am înţeles? Bine. Mulţumesc mult.

Bun. După acest delir total patologic, exprimat în rândurile de mai sus în stilul Jack Vindecătorul, să trecem la chestii serioase. În primul rând vreau să mulţumesc celor care sunt alături de mine în proiectul „Carte pentru medicamente”. Am avut posibilitatea să-mi dau seama că există printre gunoaiele astea cu care suntem forţaţi să convieţuim şi oameni de o înaltă ţinută morală, de un înalt altruism. Datorită lor nu-mi pierd speranţa. Datorită lor continui să cred că ţara copiilor noştri mai poate fi locuită. Datorită lor îmi asum rolul unui Mîşkin anacronic, aşa cum frumos mi-a spus un cititor într-un comentariu. Da! Sunt atât de idiot încât refuz să văd şi să percep corect răutatea şi mizeria din sufletul oamenilor. Sunt atât de idiot încât văd numai părţile bune ale celor care alcătuiesc societatea asta muribundă şi dezaxată în care trăim. Ăsta sunt eu. Şi da, stimată scriitoare, iau internetul prea în serios. Pentru că sunt forţat de suferinţa pe care o văd zilnic să găsesc diamante chiar în rahat. Pentru că am nebunia de a pune scrisul în slujba comunităţii de care am grijă. În paranteză fie spus, vă apreciez în mod deosebit şi vă urmăresc demult activitatea. Sunt onorat că mă citiţi uneori. În al doilea rând vă anunţ că licitaţia pentru povestirea mea continuă. Suma la care s-a ajuns este de o sută de lire. Aveţi detalii în articolul de mai jos, Licitaţia. Ofertele se fac pe paginea mea de facebook printr-un comentariu la articolul respectiv. Mai e timp până vineri, 4 iulie, ora 00.00. Succes.
***
Iar e început de lună. Iar trebuie să centralizez situaţii, să fac raportări, să transmit în format xml toată munca mea. Semnată, bineînţeles, electronic. După asta trebuie să mă prezint la Casa de asigurări de sănătate şi cu varianta pe hârtie. De ce oare? Nu-mi pot explica. În mod normal ar trebui să mă prezint doar cu factura, nu să car după mine o plasă de hârţoage pe care, nu-i aşa?, le pot scoate oricând cei care lucrează în statistică la imprimantele instituţiei. Că doar datele sunt semnate electronic de mine. E clar că nu pot fi ale altcuiva, nu? Dar nu, frate! Hai să mai pierdem timpul şi pe acolo. Eu mă descurc rapid pentru că sunt organizat. Sunt însă medici care vin şi de la 100 de km doar ca să aducă nişte hârtii. Normal, ziua aia de cabinet e pierdută. În fine. Asta e numai una din multele nemulţumiri pe care le am. Asta cică e reformă. Îngropaţi-mă, băh, în hârtii şi lăsaţi bolnavii să aştepte. Că doar sunt mai importante astea ca viaţa. Corect? În loc să fac managementul bolilor fac inventarul bolilor. De parcă-mi pasă de formularele lor. Şi aşa nu se uită nimeni pe ele.

În starea asta de disconfort ajung la dispensar. Spre surprinderea mea e linişte. Doar câţiva pacienţi stau de vorbă între ei. Îi salut şi intru în cabinet. Oamenii ştiu că durează cam 10 minute până se deschide calculatorul şi se lansează aplicaţia cu care le tipăresc celebrele reţete electronice, mândria CNAS-ului. Îmi aprind o ţigară şi aştept să fiu conectat. Primul pacient. O femeie. Are în jur de 60 de ani.

– Bună dimineaţa bunică.

– Bună ziua domn doctor. Pentru mine dimineaţă a fost la 4.

– Ce ai păţit? Demult nu ai mai fost pe la mine.

– Eh, domn doctor. Nu am vrut să vin să vă deranjez pentru mofturi.

– Nu mă deranjezi mamă. Crezi că eu vin aici ca să stau ascuns?

– Am mai luat medicamentele alea pe care mi le-aţi dat acum un an. Mi-au făcut bine. Doar că de câteva zile ameţesc. Mă trezesc dimineaţa cu durere de cap. Nu am aer suficient. Obosesc repede. Uitaţi, chiar ieri mi s-a întâmplat. Abia am putut să clădesc o căpiţă de fân.
– Păi ce-ţi mai trebuie, mamă, să te fermi aşa? Eşti la pensie. Mai stai un pic şi te odihneşte.

– Cum aşa, domn doctor? Eu muncesc de la 15 ani.

– Se poate să ai tensiune, bunică. Lasă că vedem îndată. Acum e greu. El a murit. Dar totuşi nu trebuie să te mai forţezi aşa.

– Lăsaţi domn doctor că am avut o viaţă agitată. Ştiţi cum era el.
– Ştiu, mamă, ştiu. Nu era om rău. Doar că nu voia să ia medicamente. Venea pe la mine şi îmi punea tot felul de întrebări. Despre planete, despre Dumnezeu, despre limba română. Nu era prost. Era tare glumeţ. L-am consultat într-o zi. Nu a prea vrut. I-am spus că e bolnav de inimă. I-am dat tratament. Mi-a spus să nu-i scriu nicio reţetă că nu ia pastile. Ca dacă are zile va trăi şi fără astea. L-am cam certat. Nu cu răutate. El ştia asta. A venit odată pe ploaie, în picioarele goale, la mine să mă întrebe câte cuvinte care se termină în „izdă” sunt în limba română. Nu le-am ştiut pe toate. El le ştia.

Bunica a început să plângă.

– El nu era om rău. În schimb mama lui era al dracului. Să mă scuzaţi domn doctor. Talpa iadului. Am suferit multe din cauza ei. Nu am avut o viaţă uşoară. Muncesc de la 15 ani. La 17 ani am ieşit prima oară în sat la horă. Şi l-am cunoscut pe el. La 21 de ani aveam deja doi copii. Şi am muncit la colectiv, domn doctor. Aveam două norme.

Mă uit la ea. O viaţă aşa cum numai bunicii noştri au dus. O viaţă în timpuri grele. O viaţă în vremuri de foamete, de război, de comunism feroce. Oare noi, cei de acum, am fi suportat? Am fi supravieţuit? Asistaţi cum suntem. Consult bunica. Normal. Hipertensiune arterială. Dau tratament şi o chem la control în două săptămâni.

O mamă cu un copil de 7 ani. Frumuşel. Păr blond, ochi albaştri. Mulţi pistrui. Genul ştrengar.

– Neaţa.

– Bună dimineaţa domn doctor.

– Ce e cu copilul?

– Cu el? Nimic. Am venit să vă întreb când să vin cu aia mică la vaccin.

– Păi, ai lăsat numărul de telefon la fişă?

– Da.

– Şi ce am spus eu? Că te sun când să vii, da? Te-am sunat?

– Păi nu.

– Şi atunci? Înseamnă că nu e vremea pentru vaccin.

– Nu vă supăraţi. Ştiu că aveţi multe pe cap. Mi-era teamă să nu uitaţi.
– Nu uit. Avem aici un caiet special care ne spune când le vine rândul copiilor la vaccin. Stai fără grijă.

Am răbdare cu ea. Nu o prea duce capul. Şi din cauza asta i-a murit un copil. A stat cu el lat în casă. Copilul făcuse bronhopneumonie. Eu am trecut pe la ea fără să anunţ că vin. Mai fac din astea. Când am văzut copilul era să o bat. Am chemat ambulanţa şi am fugit la spital. A murit acolo. După episodul ăsta am luat-o de cap. I-am tras câteva perechi de palme şi i-am spus că dacă nu se prezintă la mine chiar dacă le curg mucii copiilor o calc în picioare în mijlocul satului. Bărbatul ei a făcut mutre că i-am pocnit consoarta. Mi-am dat halatul jos şi i-am spus că îl aştept în spatele dispensaruliui. Să rezolvăm ca între bărbaţi. Dacă îmi umflă mutra nu depun plangere. Dar să nu depună nici el dacă-i bag mandibula în creieri. A lăsat ochii în jos. I-am facut pe amândoi albie de porci. Uff! Mi se urcă sângele-n cap când îmi amintesc. În fine. Acum asta vine la mine pentru orice. Îmi convine. Am situaţia sub control. Mă uit la copil. Are pe el un tricou murdar. Are nişte pantaloni maro, prea scurţi. Are în picioare papuci de fetiţe. Negri. Din ăia cu lac. Îi spun mamei să stea pe canapea. Pe copil îl iau în biroul meu. Am primit nişte hăinuţe. Şi îl îmbrac, dragii mei, din cap până-n picioare. Îi dau o cămaşă fără guler, gen tunică, la care îi suflec mânecile. Îi dau pantaloni curaţi. Îi dau o pereche de adidaşi. Îl pun să se spele pe faţă şi pe mâini. Îi fac un pachet cu haine. Îi pun acolo şi un leuţ de pluş. Pentru surioara lui. Îi mai dau o ciocolată şi-l scot să-l prezint maică-sii. Asta plânge când îl vede. Îmi spune că nu ştia că băiatul ei e aşa frumos. Am şi eu un nod în gât. Morţii mă-sii!

Şi trece timpul. Şi mai dau reţete. Şi mai văd sugari. Şi mai văd şi două gravide. Şi uite că s-a terminat ziua de azi. Când să plec apare un băieţel. Îl ştiu. E cioban. La 14 ani are grijă de o sută de capre. E spirt copilul. Ager.

– Ce-i cu tine Mihăiţă?

– Am venit să-mi daţi adeverinţă pentru înscriere la liceu.

– Bravo. Mergi la liceu? Ce notă ai luat la capacitate?

– 8.60. Dar nu am învăţat deloc, domn doctor.

– Cum aşa?
– Păi, eu nu am timp să învăţ. Şi la cât îmi bat eu capul cu şcoala…

– Măi Mihăiţă, şcoala te face om.

– Păi ce? Acum nu sunt om? Mi-e bine la stână. Dar vreau să mai merg şi eu pe la oraş. Să mai scap de treabă.

– Vezi că la liceu e greu. Trebuie să înveţi. Ştiu că nu eşti prost. Poate ajungi şi la facultate.

– Am o soră care a făcut facultate, domn doctor. Şi acum îngrijeşte o babă în Italia. La ce i-a ajutat?

Mi-a închis gura. Ce să-i spun? Să înveţe? Pentru ce? Să moară de foame? E cioban. Şi din ceea ce ştiu eu e unul al naibii de priceput. Măcar are o meserie. De la 14 ani.

Off!!! Morţii mă-tii de Românie! De ce ne dai afară pe toţi? De ce schilodeşti visele copiilor? De ce nu poţi să fii şi tu normală? De ce ne creşti doar pentru a fi slugi la alţii? Altceva nu ştii? Mă rog, tu ai fost slugă de când te-ai născut. Si aşa vei muri.

 

 

Anunțuri

7 thoughts on “Limba română, ciobanul şi sluga.

  1. Faptul ca esti citit de cineva care l-a citit pe Dostoievski si al sau „Idiotul” e un compliment in sine… 🙂

    As vrea sa iti mai spun un lucru ( nu mai stiu unde l-am citit ; nu imi apartine si mi-e lene sa il googluiesc ) care a insemnat mereu mult pt mine si in care , in nimicnicia mea ca un caine turbat , cred ca te regasesti si tu.

    Cine salveaza un om salveaza omenirea.Cum ar fi daca fiecare am salva un om? Atat.Fie el si copilul nostru.

    Pe post de post scriptum : dintotdeauna fumez Davidoff classic si beau cafea Davidoff :))) he este ca-i tare?

    • :))) E cea mai tare faza. Eu cred ca trebuie sa ne salvam intai pe noi insine. O societate ca asta in care traim e suma tuturor defectelor noastre, asa ca avem de lucru mai intai inauntrul si abia apoi in afara noastra.

      PS: Folosesc si parfum Davidoff The Game 🙂

    • haidade!!! davidoff gold e mult mai soft si aromat!!! :))) sunt ani de zile de cand fumez ca acu ne luam cu davidoff-ul!!!

  2. Domnulel. doctor am niste hainute pentru copii mici si m-am gandit ca poate cineva are nevoie de ele acolo. Sunt trimise din America si sunt lucruri de foarte buna calitate si aproape nepurtate.Daca credeti ca le puteti da astept adresa completa.
    Odata cu ele o sa va trimit si o suma de bani si apoi lunar.
    Luminita Neacsu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s