Jurnal de cabinet – O mamă.

Bun. Nu am mai reuşit să scriu de câteva zile din cauza programului meu foarte încărcat. În sfârşit plec în concediu. Mai am două zile de mers la dispensar. Urmează 10 zile de odihnă. Aşa cum vă spuneam în Jack Vindecătorul, mă duc la mare. Am eu anumite nostalgii care mă fac să vreau să merg an de an pe litoralul ăsta al nostru plin de orice, numai de chestii de calitate nu. În fine. Pe Adnana am conceput-o la mare. Pe Jack Vindecătorul la fel. Scheletul pentru Invazia zombi tot la malul mării l-am construit. Nu mai spun de povestirea Miraj. Chiar sunt curios ce îmi va făta mintea anul asta. Iar bat câmpii.

Sunt obosit. Pe bune. O oboseală din aia cu fenomene somatice. Sper să mă pot deconecta zilele astea. Normal, înainte de plecare trebuie să îmi pun toate treburile la punct. De asta nu am reuşit să vă mai dau veşti pe aici. S-au întâmplat multe. Ştiţi foarte bine că am demarat campania „Cât costă inima copilului tau?”. Din fericire merge foarte bine. Sunteţi mulţi alături de mine. Vă asigur de tot respectul meu. M-au impresionat anumiţi pensionari, care m-au sunat din toate colţurile ţării. Aceşti oameni, care trăiesc în privaţiuni, au insistat să o ajute pe fetiţă. Sunt onorat. Vă mulţumesc. Mi-aţi pus un mare nod în gât. Presa, atât cea scrisă cât şi televiziunile, au preluat această luptă pentru viaţă şi au prezentat-o corect, echidistant, profesionist. Suntem mulţi implicaţi în acest proiect. Sunt sigur că vom reuşi.

A mai fost şi lansarea volumului Jack Vindecătorul. Sunt deosebit de încântat de modul în care au decurs lucrurile. Sper că toţi cei care au participat s-au simţit excelent. Cartea este un exerciţiu literar. Este o modalitate de a vă strânge din nou lângă mine. Este o lectură plăcută. Este evenimentul care anunţă nebunia din toamnă sau iarnă. Vă voi ţine la curent.

Proiectul „Carte pentru medicamente” este de asemenea funcţional. Fondurile strânse se vor duce tot către fetiţa care are nevoie de 10 mii de euro pentru a trăi. Mai dispun de exemplare, atât Dispensarul SF cât şi Adnana. De asemenea, mai am şi Jack Vindecătorul. Pentru orice întrebare sau comandă folosiţi adresa de mail cilsuceava@gmail.com.

Pe această cale ţin să mai fac o precizare pentru pacienţii mei din oraş, care au contribuit la proiectul “Cât costă inima copilului tău?”. După ce mă întorc din concediu, până la sfârşitul anului voi face vizite gratuite la domiciliu. Vă voi consulta pentru orice problemă, fără să percep niciun onorariu. Asta pentru că mi-aţi demonstrat că vă pasă. Şi mie îmi pasă de voi. Vă mulţumesc.

***

Zi de vară. Căldură enervantă. Căldură care mi se strecoară în creieri, forţându-mă să-mi fierb gândurile. Traficul e infernal. S-au întors cei plecaţi în străinătate. Mă tot întreb cum ar fi dacă aceşti oameni, forţaţi de propria ţară să ia drumul pribegiei, ar decide să rămână pe aici. Ar paraliza oraşul ăsta. Pe bune. Nu avem drumuri. Nu avem trotuare ca lumea. Nu avem parcuri normale. Nu avem decât politicieni bogaţi, care mereu spun „vom face”. Asta în timp ce marea majoritate a populaţiei e sub limita sărăciei. Marea majoritate a populaţiei e asistată. Marea majoritate a populaţiei e îndobitocită de lipsuri. Marea majoritate a populaţiei e debusolată. Generaţia tânără nu mai are modele, nu mai are o scară de valori normală, nu ştie să se exprime corect în limba română. Cu mici rare excepţii. Am la mine la bloc o mică gaşcă de adolescenţi. 4 fătuci şi un fel de tip. Un metro sau homosexual, care umblă cu ele. Una e vopsită în cap verde. Alta e brunetă cu şuviţe roz. Una e gen gotic, aşa. Cu cizme până la genunchi pe canicula asta, îmbrăcată în negru, machiată ca un zombi. Una e grasă ca o morsă şi tunsă scurt. Are părul mov şi cercei în nas, buric şi cred că şi în clitoris. Atenţie gospodinelor indignate de limbajul meu: clitorisul nu e o insulă din Grecia, da? El e un atlet care se ascunde după mătură de musculos ce e. Poartă ochelari cât jumate de faţă. Indivizii ăştia nu au mai mult de 14-15 ani. Zi de zi freacă menta pe la scara de bloc. Fumează şi beau bere la pet direct din recipient. E cel puţin ciudat să vezi fete bând ca alcoolistele. La 14 ani. Stau şi discută de telefoane, tampoane, jocuri, facebook şi normal „iubire”. Beton viitor are ţara asta. Ăştia îmi vor da mie pensie. Mi-o vor da prin gură, în mod sigur. Plm. Asta e. Şi părinţii lor sunt sigur că sunt oameni deosebiţi. De educaţie bună ce au primit au ajuns aşa. Şi te miri că ele vin borţoase la 16 ani sau că el e înecat în droguri şi boli venerice de la 15. În fine.

Mi-am cumpărat un costum nou. De spital. Albastru închis. Sunt dat naibii. Îmi place foarte mult. Mai ales că tare mi-am dorit să fiu chirurg. Ajung la cabinet. Abia aştept să mă schimb. Să îmi iau şlapii mei albi şi să mă apuc de treabă. Am multe consultaţii. Canicula asta îmi decompensează toţi cardiacii. Trebuie să fiu foarte atent la schema de tratament. Ca prin minune, astăzi merg serverele impecabil. Nu mă mai enervez. Nu mai înjur de toţi arhanghelii. Chiar se anunţă o zi frumoasă. Stau de vorbă cu pacienţii. Le dau reţete compensate. Le mai ascult păsurile. Îmi povesteşte o bunică despre colectivizare. Despre cum trebuia să munceşti atunci. Despre vremuri negre. Despre frică. Despre modul în care erau aplicate şi ascultate regulile. Sunt pagini de istorie. Pagini pe care nu le găseşti în nicio carte.

Sfârşit de program. Chiar nu vreau să plec acasă. Mi-e bine aici. Dau drumul la muzică. Îmi pun picioarele pe birou. Îmi aprind o ţigară. Sunt singur în cabinet. E linişte. Fac nori de fum. Stau cu ochii în tavan şi încerc să nu mă gândesc la nimic.

Magia asta durează câteva minute. Bătăi în uşă.

– Da! Fac eu dându-mi jos picioarele de pe birou.

Intră o femeie. O ştiu. A fost de multe ori pe la mine. E săracă lipită pământului. Chiar la începutul carierei mele la dispensar mi-a adus la consultaţie unul din copii. Avea spina bifida. Din păcate a murit la câteva saptamani. Ufff! În fine. Acum a venit cu fata ei.

– Bună ziua.

– Bună. Bună. Ce s-a întâmplat de ai venit pe canicula asta la mine, mamă?

– Fata mea. A leşinat. Era să-şi înghită limba. Noroc că eram lângă ea.

– Păi, fata ta nu era la Şcheia? Ştiu că s-a măritat şi a plecat acolo.

Femeia începe să plângă.

– Unde e fata?

– Pe bancă în faţa dispensarului.

– Şi ce face acolo? Adu-o încoace să o consult. Ai spus că a leşinat.

– Păi… E cu copilul.

– Aha. Cât are copilul?

– Două luni.

– Băi, voi sunteţi nebune? Staţi cu copilul de două luni în canicula asta? Şi cu fata aia care a leşinat. Lasă că merg să-i iau eu.

Ies în faţa instituţiei. Văd fata şi am un şoc. Eu ştiam că ea e un pic retardată. Dar o ştiam mai dezvoltată. Acum are 40 de kile cel mult. E trasă la faţă. Albă ca marmora. E un şoc pentru mine.

– Te rog să intri în cabinet să văd ce e cu tine. Iau eu copilul.

Scot copilul din cărucior. E ud tot micuţul. Îl iau în braţe. Intrăm în cabinet. Întind fata pe canapea. Consult prima dată copilul. Nu se prezintă rău. Doar că e slab.

– Ce-i dai să mănânce?

– Lapte de vacă îndoit cu ceai de muşeţel.

Îmi pun mâinile în cap. Nu rag la ea. Ştiu că e necăjită. Ştiu că e retardată. Ce dracu să fac?

– Unde e tatăl copilui?

Tăcere.

– Ei? Unde e?

Nimic.

– Băh, voi v-aţi înghiţit limba?

– Domn doctor, a bătut-o. Şi a alungat-o de acasă. De când a născut, o bate permanent. Îmi spune mama fetei.

– Bun. Şi unde e acum zmeul ăsta? fac eu deja cu sângele în cap. Ce bucăţi i-aş fute eu în muian la cârpă-n cur ăsta…

– E la Şcheia. A alungat-o. Cu tot cu copil.

Nu mai zic nimic. O consult şi pe fată. Anemică. Deshidratată. Speriată. Mi-e tare milă de ea. Îi dau nişte medicamente. Îi fac şi câteva injecţii. Dau drumul la o perfuzie cu glucoză.

– Copilul unde e înscris? E vaccinat? Îi dai vitamina D?

– E înscris la Şcheia.

– Clar. Trebuie să stea 6 luni la medicul la care s-a înscris. Ea ce gânduri are? Merge inapoi?

– Nu domn doctor. Nu o mai las. Ăla o omoara. Ştiţi cum a plecat. Uitaţi cum s-a întors.

Am nişte lapte praf. 8 cutii. Adnana mi le-a adus. Mă rog. Adnana din proiectul „Carte pentru medicamente”. I le dau mamei.

– Să nu te mai prind că-i dai lapte de vacă. Ai înţeles? Când se termină laptele ăsta vii la mine şi îţi mai dau. Clar?

Dă din cap. Mai găsesc nişte hăinuţe pentru sugar. I le pun într-o pungă.

– Cu ce aţi venit până aici?

– Pe jos.

Sunt 5 kilometri până la mine de la casa lor. Mă uit la perfuzie. A curs abia un sfert.

– Staţi aici. Tu, fac către fata, să nu te mişti. Să nu cumva să iasă acul din venă.

În dispensar mai sunt câteva camere. A fost casă de naşteri aici pe timpul comuniştilor. În una din ele am amenajat o bucătărie. Pun apa la fiert. Pregătesc laptele pentru sugar. Sunt sigur că e flămând şi deshidratat.

În jumate de oră i-am pus pe picioare. Şi pe mamă şi pe sugar. Am rugat pe cineva să-i ducă acasă. În 10 zile ne vedem la control.

***

Asta e o poveste despre sărăcie, abrutizare, retard şi ghinion. Aş vrea să fie SF. Nu e! E realitatea care trece pe lângă noi. Păcat că suntem prea ocupaţi să o vedem. Nu toţi. Sper. Voi mă ştiţi, nu?!

Anunțuri

5 thoughts on “Jurnal de cabinet – O mamă.

  1. Avem 4 societati in Ro.una a politicienilor,televizata,cosmetizata,alta a urbanului,alta a ruralului si alta a oamenilor pe cale de disparitie,din care faci parte maestere.

  2. Doctore, jos palaria. Si cand nu mai puteti, sunteti extenuat, ganditi-va doar la ce ati schimbat. Ati reusit sa aratati lumii o frantura din multe vieti chinuite. Pe unii ati reusit sa ii ajutati. Multa putere!

    • Christinne, Christinne, cine esti tu sa o judeci pe ea? Stii tu prin ce trece ea? Ar trebui sa fii empatica in astfel de cazuri si nu sa judeci!
      Jos palaria, doctore! Chiar am sa iau parte la campania ta de a ajuta pe ceilalti. O tara infecta care inca mai are oameni frumosi gen Moromete, dar care is prea saraci si necajiti sa mai fie vizibili! Bine ca is abjectii de politicienii, de manelisti si de afaceristi vizibili- ca prostii ce modele sa aiba?toti alti prosti smecheri!
      cu stima si admiratie

  3. buna seara! tot respectul pentru DOMNUL DOCTOR. nu tara este infecta, unii oameni o fac sa para asa. stim doar sa blamam, sa aruncam cu noroi in tot ce este bun, dar nu vrem sa vedem si sa ajutam pe cei ca domnul doctor sa schimbam ce este rau.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s