Jurnal de cabinet – Doi bolnavi.

Boala face parte din viaţa tuturor. Nu există zi în care să nu auzi de cineva că e bolnav. Organismul uman, această extraordinară maşinărie complexă şi insuficient înţeleasă, din păcate, nu e capabil de fiecare dată să iasă învingător din lupta cu factorii care-l agresează. Că ne convine sau nu, în fiecare zi suntem supuşi unui stress continuu. Cum ar fi: suprasolicitări de natură psihică sau fizică, potenţiale infecţii bacteriene, virale sau fungice, plăgi, contuzii, fracturi, frig sau căldură excesivă, radiaţii, anumite chestii toxice din mâncare sau aer şi multe altele. Unele organisme sunt mai rezistente, altele nu. Unii stau toată viaţa pe lângă cabinetele medicale, alţii nici nu ştiu cum arată spitalul. Totul e legat de modul în care sistemul imunitar reuşeşte să ne protejeze. Şi asta e ceva determinat genetic. Nu mai credeţi toate vrăjelile pe care vi le servesc toţi vânzătorii de medicamente. Eu unul nu am descoperit în practica mea de 14 ani în linia întâi vreun medicament minune care să întărească imunitatea. Unii ar spune că e vorba şi de stilul de viaţă. Sunt de acord până la un punct. Există multe excepţii. Pot da exemple de persoane care au dus o viaţă echilibrată, fără excese, fără băut, fără fumat şi au făcut cancer pulmonar sau gastric la 45 de ani. De asemenea pot să vă povestesc despre anumiţi moşulici care toată viaţa au tras rachie şi au fumat mahoarcă, au fost şi în război, unii au stat chiar în lagăre şi chiar şi acum la 80 de ani umblă rupţi de beti pe biciclete, cu ţigara în gură, fără să aibă habar de vreo pastilă.

Acum e moda bio. Mă buşeşte râsul numai când aud de astea. Păi voi ăştia care cultivaţi legume bio, aerul poluat nu dăunează produselor voastre? Radiaţiile din atmosferă, apa poluată, pământul sufocat de tot felul de toxine, de care marea majoritate nici nu aţi auzit, toate astea sunt ecologice? Vă păcăliţi singuri. Şi-i păcăliţi, poate fără să vreţi, şi pe cei care vă urmează. Nimic nu mai e bio pe planeta asta. Şi tot noi suntem responsabili de asta.

Boala face parte din viaţă. Pot spune că se naşte odată cu noi. Şi din păcate nu e doar apanajul bătrâneţii. Mulţi copii suferă de tot felul de boli, unele chiar incurabile. Privindu-i, începi să-ţi pui anumite întrebări despre rostul lumii ăsteia.
***
A venit toamna. E frig. Plouă. Dimineţile sunt deprimante pe o aşa vreme. Şi atunci când ai dormit doar trei ore e de-a dreptul un chin să faci faţă unei zile de luni. Eu mă consider de fier. De mine nu au voie să se prindă bolile. Eu nu am voie să păţesc ceva pentru că foarte mulţi oameni depind de mine. Şi totuşi uneori mi se mai întâmplă câte o chestie care îmi reaminteşte că nu pot trage de mine la nesfârşit. Totul a început cu o cumplită durere de stomac, care m-a trezit din somn la ora 3 şi nu m-a mai lăsat să dorm. M-am chiniut îndelung. La 8 a trebuit să plec la cabinet că aşa sunt eu, căpos. Cică de fier. Drumul a fost liber. Conduceam ca prin vis, mai mult din reflex. Parchez într-un final în faţa dispensarului. Plouă mărunt. Pe jos sunt numai frunze galbene. Un vânt rece încearcă să-mi intre până în suflet. Intru. Încă nu am făcut foc în sobe. Regret decizia asta. Ceaiul de mentă e deja gata. Încerc să aprind o ţigară dar îmi face rău. O sting. Nu sunt în apele mele. În stomac parcă am un pumnal, în creieri o mare pastă. Mă adun cum pot şi încep consultaţiile. Am la uşă foarte mulţi copii răciţi. E sezonul guturaiului. La şcoală e dezastru. Sunt multe clase în care lipsesc mai mult de jumătate din elevi. Nu am ce face. Dau tratamente pe celebrele reţete electronice, care, sper eu cât de curând, vor fi înlocuite de cardurile de sănătate. În sfârşit ceva bun în sistemul ăsta. Termin copiii, asa cum fac de fiecare dată. La mine au prioritate. Intră o femeie.

– Bună ziua.

– Bună ziua. Ce aţi păţit? Mă interesez eu cu voce şoptită.

Mi-e tare rău dar nu vreau să las asta să mă doboare.

– M-a trimis al meu la dispensar, spune ea încet.

– Pentru ce?

– Păi.. Eu sunt însărcinată. Am un copil de 8 luni. Şi nu pot creşte încă unul. Şi m-a trimis al meu să fac ceva.

Nu ştiu ce să spun. Ştiu cum stau. Ştiu că o duc tare greu. Totuşi nu mă pot abţine să mă întreb de ce dracu nu a venit la mine la contracepţie. El, marele mascul, după ce a făcut-o pe Rocco Sifredi, nici nu vrea să audă de încă un plod. Pun pariu că i-a tras ei câteva peste ochi. Normal, nu muncesc pe nicăieri. El e zilier prin pădure iar ea stă acasă. Şi câţi nu sunt ca ei.

– Nah, şi eu ce să fac cu tine?

– Nu ştiu. El m-a trimis.

– Bun. Ia du-te tu la farmacie şi cumpără un test de sarcină apoi vino înapoi să văd eu dacă eşti gravidă.

Pleacă. Pe mine m-au năpădit crampele. Pe fond nervos, în mod sigur. Vine iarna îndată. Că aşa e la Suceava. Iarnă şase luni pe an. Vine gerul. Şi sunt mulţi copii care nu au măcar încălţări ca lumea. Ce să mai vorbeşti de o haină călduroasă. Unde sunt mulţi fraţi mai poartă unul de la altul. Şi totuşi, chiar în condiţii de sărăcie, unii îşi permit să se înmulţească pe bandă. Ăsta e rodul prostiei, al nepăsării, al abrutizării, al alcoolismului. La ţară femeia e necăjită şi abuzată. Din multe puncte de vedre. Nu e ca emancipatele astea de la oraş, pastilate de mici şi care la 25-30 de ani se chinuiue cu tratamente de fertilizare. Cum o dai, iese cu minus. La naiba cu toate astea! Mi-e rău. Închid şandramaua şi mă duc acasă.

Se deschide uşa din nou. Îmi este adus pe braţe un bunic. Îl ştiu. Cancer pulmonar. E galben. Are 43 de kilograme.

– Puneţi-l pe canapea, fac eu. Ce e cu el?

– I s-a făcut rău de dimineaţă, îmi spune unul din băieţii lui. Şi a ţipat să-l aducem aici.

– Trebuia să mă anunţaţi. Că veneam eu la el.

– A auzit de la o vecină, care a fost cu copilul dimineaţă, că sunteţi bolnav şi nu a vrut să vă chinuie.

Mi se pune un nod în gât. Omul ăsta e terminal. E pe moarte. El ştie asta. Şi totuşi a venit, cu un picior în groapă, la mine. Ca să nu mă forţeze să conduc bolnav. Ce să mai spun? Se pare că am o faţă tare chinuită pentru că bunicul ăsta îmi spune:

– Lăsaţi domn doctor că mâine veţi fi bine.

E sfârşit. Abia vorbeşte. E în dureri groaznice.

– Am vrut să-l ducem la spital, spune băiatul.

– Şi ce să-i facă acolo? Nu-l primesc ăştia, şoptesc eu. Lasă că-i pun nişte injecţii.

Rup trei fiole şi încerc să găsesc o venă. Bunicul abia respiră. Eu abia stau în picioare de duerere. Doi bolnavi care se ajută unul pe altul. Îi fac tratamentul şi-l ţin cinci minute întins. Parcă nu mai horcăie aşa. Chiar dă să se ridice singur.

– Stai bunicule acolo că nu poţi să mergi acum.

Se ridică la marginea patului şi mă priveşte. Nu pot să descriu ce era în ochii ăia. Mai bine tac. Îl ajut apoi să ajungă la maşină. Mă întorc în cabinet. Privesc dincolo de tavan, aşa cum fac de fiecare dată când am un asemenea pacient. Poate mă vede cel care stă nepăsător printre nori.

Intră femeia cu testul.

– Du-te la baie şi adu-mi urina în chestia asta, îi spun eu dându-.i un recipient de plastic.

Asta se uită la mine.

– N-ai înţeles? Te pişi în asta şi vii încoace.

– Nu. Nu e asta. Vă simţiţi bine?

– Nu.

– Atunci vin mâine.

– Bun. Vii mâine cu al tău.

Mai bine. Mâine voi fi în formă.

– Pe la ce oră?

– Pe la 9 jumate.

– Dar programul e de la 9.

– Şi ce treabă ai tu cu programul meu? Vii când te chem eu. Şi acuma valea. Şi spune-i lui Rocco să nu cumva să se dea ocupat mâine.

– dar nu-l cheamă Rocco. El e Vasile.

– Lasă că ştiu eu mai bine.
O scot afară. Mâine dimineaţă mă duc la bunicul cu cancer. Poate nu face Cel de Sus vreo glumă proastă şi-mi răpeşte şansa de a-i întoarce vizita. Îl cred în stare.

Anunțuri

6 thoughts on “Jurnal de cabinet – Doi bolnavi.

  1. Un scurt comentariu-cardul nu va inlocui e-Rp si nimic altceva din stufoasa birocratie de cabinet. Va ingreuna munca zilnica-cititor, cod pin, verificare asigurat on-line cu cardul in cititor apoi validare serviciu medical. Si eliberare e-Rp ca si pana acum.
    Dar-daca se pierde cardul? Se uita codul pin? Se uita cardul acasa? Abia din acest moment incepe distractia adevarata.
    PS:stiu ce spun ptr. am fost in echipa de testare a cardurilor in perioada 2012 in Arad.In rest toate bune. Mult succes.

    • Eu mai sper ca vom elibera pe card toate actele medicale, inclusiv retete, bilete de trimitere si alte chestii. Daca acest card e doar pentru a demonstra ca nu suntem infractori si ca nu raportam aiurea, atunci e cea mai mare porcarie inventata pana acum, dupa reteta electronica.

  2. Din pacate este asa cum iti spun. Si este chiar o mare porcarie menita cica sa stopeze fraudele din sistem. Pe el nu se trec decat ceva informatii in principiu fara valoare-boli cr. ale pac., grup sanguin, daca este donator de organe. Si toate astea doar la solicitarea expresa a beneficiarului. Restul de care faci referire poate se vor gasi in alta parte-DES sau dosarul electronic da sanatate. Un alt proiect grandios ;).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s