Moş Crăciun cu tolba goală.

http://www.medmarket.ro/aparatura/index.php?_a=viewProd&productId=1232

Traversez o perioadă plină de nostalgii. Mi-e dor de mine, cel care scria în Gazeta SF. Şi scria destul de bine pentru un debutant. Mi-e dor de mine, cel care trudea nopţile la Adnana. Şi a ieşit un roman care a dat dependenţă multor cititori. Atât de mult a prins încât mi s-a cerut o continuare. Mi-e dor de mine, cel care avea privirea de gheaţă. Tocmai gheaţa asta m-a ajutat extrem de mult în scris. Mi-e dor de vremurile în care nu suna aşa des telefonul. Mi-e dor de vremurile în care mai importantă era o povestire decât vizibilitatea autorului. Mi-e dor de vremurile în care scriam cu nerv. Cu patimă. Cu consum fizic şi psihic. Mi-e dor de vremurile în care eram capabil, pornind de la o frază, să concep o povestire în câteva zile.

Sunt mult prea obosit. Mă simt ca un izvor secat. Poate goana mea dupa vizibilitate mi-a şters din nervul scrisului. Poate empatia şi compasiunea au început să-mi guverneze modul de gândire atât de mult încat îmi strivesc creativitatea. Poate imaginea pe care o am acum îmi cere un tribut mult mai mare decât pot eu accepta. Poate prin acţiunile din ultima vreme am revenit pe planeta asta. Eram departe. În norii de metan de pe Titan. În întinderile ciudate de pe Adnana. În galeriile săpate de mine pe Olympus Mons. În gheaţa de pe Europa. În pata roşie de pe Jupiter. În multe alte locuri din Univers. Şi mă simţeam bine acolo. Eram conectat la particulele elementare. Acum sunt conectat doar la nedreptatea şi suferinţa de pe o planetă insignifiantă, dintr-o galaxie şi mai insignifiantă. La scara Universului suntem fire de nisip. Dar avem tupeul să credem că pe aici a călcat Creatorul. Ca să înveţe nişte dobitoace bipede cum să trăiască. Pe naiba! Bipezii ăştia trebuie să se descurce singuri. Să aibă grijă unii de alţii. Dacă nu fac asta, atunci degeaba s-a mai chinuit Cineva sau Ceva să ne ascundă aici.

Rumeg gândurile astea de ceva zile. Şi nostalgiile. De asta am ales să scriu aici. Pe primul meu blog. Romanul la care lucrez acum se vrea ceva ce nu s-a mai făcut. Am progresat. Am reuşit să ajung la pagina 70. Nu e nimic forţat. Nimic impus. Pur şi simplu scriu atunci când am timp. Ahh! Timpul. Încă o chestie care îmi lipseşte. Zeci de probleme de rezolvat într-o zi. Zeci de consultaţii în câteva ore. Zeci de kilometri parcurşi cu un hârb pe drumuri etern plombate dar tot pline de gropi. Mii de înjurături. Milioane de neuroni consumaţi. Privirea mea e una a unui om hăituit. Îmi permit din ce în ce mai rar să visez. Îmi permit din ce în ce mai rar să-mi fac planuri. Iau totul aşa cum vine.

Într-o ţară în care normalul e ridicat la rang de lux sau de senzaţional ce speranţe să am? Încerc să trăiesc după un alt cod. Am mobilizat multă lume în campaniile pe care le-am făcut. Oameni deosebiţi. Le mulţumesc tuturor pe această cale. Ştiu că toţi au făcut eforturi. Din cauza asta nu pot acum să le mai cer ceva. Da! E adevărat. Îmi doresc un defibrilator. Cei care au citit Dispensarul SF ştiu că unul din marile mele regrete este legat de o anumită resuscitare pe care am făcut-o fără succes. Poate, dacă va mai exista o dată viitoare, cu un defibrilator mă voi descurca mai bine. Nu vă spun nimic. Conturile sunt afişate pe prima pagină. Aveţi şi linkul în care este prezentat.

Vin sărbătorile. Din păcate fără zăpadă. Am văzut că toată lumea îşi pune câte o dorinţă. Am văzut că toată lumea îl cheamă, mai în glumă, mai în serios, pe Moş Crăciun. Eu nu mai visez. Şi nici nu mai cred în bătrânul ăsta. Tot ce-mi doresc este o fărâmă de speranţă. Şi de motivaţie. Îmi spunea cineva că voi reuşi să scriu şi să mă bucur de chestiile din jurul meu atunci când voi ieşi din starea asta de zombi. Ce-i drept, lucrez la un roman apocaliptic, dar cum naiba am ajuns să trăiesc în el? În fine.

Vreau să vă urez din toată inima Sărbători fericite alături de cei care cu adevărat contează pentru voi. Şi chiar dacă nu mai cred în basme, sincer vă doresc să vă împlinească Moş Crăciun visurile.

Anunțuri

6 thoughts on “Moş Crăciun cu tolba goală.

  1. Urmaresc acest bog de ceva vreme si am ajuns la concluzia ca sunteti o persoana extraordinara prin tot ceea ce faceti si spuneti.. Succes in continuare si sper sa reusiti sa mai schimbati macar putin ,,lumea,,.Sarbatori fericite! un zambet de copil si un vis frumos despre un Mos Craciun din basmele copilariei.

  2. Sarbatori fericite!

    îţi doresc şi multă putere de mucă să duci la capăt ceea ce ai început. Şi speranţa că vreun …potentat, că nu ştiu altfel cu să le zic altfel, se va costuma în Moş Crăciun ca să pună în sacul lui defibrilatorul pe care ţi-l doreşti. Ce mă doare cel mai mult este că dacă va avea de ales între a pune silicoane noii lui achiziţii şi a cumpăra defibrilator nu va sta mult pe gânduri ce să aleagă. Poate din cauză că nu poate ieşi cu defibrilatorul în cluburi de fiţe. Dureros!

    PS – Am să joc mâine la Loto şi dacă câştig cât de puţin am să-i trimit pentru defibrilator deşi e mare păcat să ne punem în aşa ceva speranţele.

  3. regret ca am ratat ocazia sa iti strang mana când ai venit in Bucuresti ( din vina mea…nu am mai intrat pe blogul tau si nu am stiut ca vii in Bucuresti ).

    ma bucur f mult ca donatia mea prin cumpararea de dispenssarul sf a ajutat.

    Bogdan

  4. Cu Dumnezeu inainte, domnule doctor! Este normal sa fiti epuizat dupa un an atat de dificial, dar nu uitati – nu sunteti singur ! Sarbatori cu bine alaturi de toti cei dragi, Domnul sa va binecuvanteze si sa va dea si mai multa putere de munca in 2016!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s