Blogul vindecătorului.

Rumeg tot felul de idei. Unele măreţe. Altele superficiale şi lipsite de vreo urmare. Am inceput aici. Pe blogul vindecătorului. Cu câteva postări. Acum ceva ani. De aici a pornit Dispensarul SF. Nu neapărat volumul cât starea. Spiritul. Au urmat celelalte volume. Mai mult sau mai puţin promovate. În vremurile astea nu poţi trăi din scris. Nu poţi face din scris un mod de viaţă. Îl iei aşa cum vine. Cu suişuri şi coborâşuri. Am adunat sute, la unele postări chiar mii, de cititori. Oameni care mi-au dăruit din timpul lor. Pe mulţi v-am iubit. Pe unii v-am urât. Nu mi-a fost nimeni indiferent. Pentru că autorul există atât timp cât există cititorii lui.

Am înjurat. Am împroşcat cu noroi uneori. Peste toate astea însă am fost mereu corect. Am spus de la inceput că pe blogul meu nu e vreo democraţie. Şi că nu-mi pasă de opiniile celor care au mintea odihnită. Îmi menţin crezul că la nesimţire se răspunde cu nesimţire. Nu-mi frecaţi neuronii cu alte concepţii. Cum ar fi dialogul, dreptul la opinie şi altele. Nu-s curios. Nici acum nu sufăr de boli de prostată aşa că jetul cu care mă piş pe părerile astea e extrem de viguros. Nu sunt genul care întoarce şi celălalt obraz. Când cineva îţi dă o palmă, tu întoarce-i un cap în gură. E simplu.

Nu pot sta impasibil la tot ce văd în jur. Nu pot tolera prostia. Nu pot să nu rezonez cu suferinţa. Nu pot să accept vrăjeala asta care ne e servită zilnic. Nu pot să suport spoiala asta de civilizaţie. Am devenit mai vizibil în ultimii ani. Am devenit, cred, o voce. Timidă. Poticnită. Însă niciodată cenzurată. Spun ceea ce gandesc. Şi am curaj să îmi asum asta.

Proiectele mele literare continuă. Sunt într-o perioadă de acumulare. Perioadă în care mă voi limita doar la povestiri scurte. Încă nu am forţă pentru un nou roman. Încă nu m-a găsit subiectul viitorului roman. Ştiu sigur doar că va veni. Îl simt undeva aşteptându-mă.

Până atunci ne vom mai întâlni pe aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s