Exorcistul-partea întâi.

Zile de toamnă în care ceața ți se scurge în creieri. Umezeala te învăluie și ți se insinuează perfid în fiecare fibră. Am condus în tot felul de condiții, dar astăzi chiar mă apasă vremea asta sinistră. Rumeg din nou aceleași gânduri. Că poate ajung la cabinet și iar mă rog de zeul cardurilor să aibă bunăvoință cu mine. Să pot lucra. Să pot scoate un rahat de hârtie. Care cică finalizează actul medical. Demult nu mai e așa. E o hârtie încărcată și parazitată de comisioane. Că doar ce? Erau proști ăștia să scape așa o ocazie de a mai lua cu japca niște bani? Când scriam cu pixul nu câștiga decât pacientul. Acum, pe foametea asta, să nu rămână ceva, Doamne-ferește!, netaxat. Asta e cheia succesului. Să comisionezi ceva de care are nevoie disperată toată lumea. De la mâncare, benzină, automobile, curent până la rețetele medicale. Urmează aerul. Sunt sigur. Așteptați și o să vedeți că nu vorbesc tâmpenii.

 

Mă uit plictisit la tirul din fața mea. Nu vreau să-l depășesc. Mă țin după el. Merge constant. Îmi e mai ușor să conduc așa. Fac un plan pe ziua de azi. Sunt multe probleme de care trebuie să mă ocup. În ciuda exprimărilor mele abrupte, am rămas același iubitor de oameni. Practic medicina cu aceeași empatie și aceeași prea mare implicare. De aici vin multe tristeți. Multe frustrări. Multe energii consumate atunci când lucrurile nu evoluează așa cum aș vrea. Mai ales când ești nevoit să tratezi bolnavi în faze terminale. Atunci e cel mai greu. Să știi că privești acum ochi în care mai e viață iar poate mâine doar două sfere pline de umori. E ceva ce însuflețește materia. E ceva peste chimie. Sunt sigur de asta. Viața este singura minune a lumii.

 

Prea lung drumul. Prea multe ganduri. Prea multe percepții pe care unii le-ar numi deviații. Aprind o țigară, dau radioul mai tare și alung toate astea. Părăsesc drumul cică european și intru pe cel comunal. Aștept cu nerăbdare să ajung în locul meu favorit. Este o bucată de pădure care intersectează șoseaua. Copacii plâng pe asfalt. M-aș opri. Mi-e teamă însă că pe ceața asta am mari șanse să provoc un accident dacă staționez aiurea. Merg încet. Să mă încarc. Să mă las învăluit de viața vegetală. Îmi face foarte bine. Îmi calmează toate tendințele negative. Îmi alungă imensa oboseală pe care o car de mult prea multă vreme.

 

Ajung în fața cabinetului. Parchez. Intru în instituție. E liniște. Am venit prea devreme. La sat timpul e împărțit altfel. Lumea începe lucrul cu noaptea-n cap. Întâi animalele, treburile și apoi la doctor. Îmi convine de minune programul ăsta. Am timp până la primele consultații să lucrez la tona de hârtii cu care cică au simplificat decidenții munca unui medic. Vrăjeală interminabilă. Absolut nicio treabă nu au cei care iau decizii cu adevăratele probleme din sistem. Treaba lor a fost mereu să vopsească. Atât. Fără să vadă rugina de sub vopsea. Și totuși lucrurile merg. Scapă cine poate. Parcă-i pasă cuiva?

 

Mă detașez de toate gândurile astea. Nu-mi fac bine. Chiar nu vreau să intru încărcat negativ în cabinet. Mi-ar influența judecata clinică. Am timp să înjur și să îmi eliberez frustrările la sacul de box. După ce plec de aici. M-am dezarticulat de multe ori încercând să-mi calmez mintea. Funcționează de fiecare dată. Fidel obiceiului meu de mulți ani, cum ajung îmi fac un ceai. De mentă. Aromat. Fierbinte. Mă ajută foarte mult să mă concentrez. Cu noile norme și legi impuse, foarte importante dealtfel, nu mai am voie să fumez în birou. Sunt la fel de trist ca pereții care tânjesc după fumul de Davidoff.

 

Termin ceaiul. Mă apuc de partea conțopistă a meseriei și nu mai simt cum trece timpul. Când aud voci în sala de așteptare mă opresc. E momentul pentru care m-am pregătit. Închid toate catastifele. Am întâlnire cu ele din nou mâine. Acum e timpul pentru consultații.

 

– Bună dimineața, domn doctor.

 

– Bună dimineața, bunică.

 

O știu pe bătrânica asta. Are soțul paralizat de ceva ani. Lună de lună vine după rețetă. Tratament cronic. Uneori o mai trimit la Neurologie. Că, deh, așa-s normele. Trebuie să punem paralizații pe drumuri pentru un rahat de hârtie. Ca să pot elibera niște fiole la preț compensat. Asta e grija pe care o are statul pentru bătrânii, acum bolnavi, ce au construit România pe care o cârmuiesc ei acum. Mai mult ultima jumătate de cuvânt. În fine.

 

O privesc atent. Femeie obișnuită cu greutățile vieții. Cu mâinile deformate de poliartrită. Cu ochii limpezi. Ochi care iau viața așa cum e. Așa cum dă Dumnezeu. Că toate vin de sus. Și belșugul și necazurile.

 

– Vă rog să veniți până la mine. Moșul nu e bine deloc. Nu vorbește. Nu se mișcă. Acum a avut și sânge pe nas.

 

Îmi e de ajuns ce aud. Știu că e urgent să mă prezint acolo. Iau cu mine trusa de urgență, urc bunica în mașină și demarez rapid.

 

– Dar cunoaște, mamă? întreb încet.

 

– Nu mai cunoaște. Mă tem că e gata, domn doctor.

 

– Îl duc la spital.

 

– Nu vreau. E în vârstă. Eu nu pot sta cu el. Știți cum e acolo. Dacă-l las singur…

 

Se oprește. Da. Știu cum e acolo. Am auzit mult prea multe povești ca să mai cred în sistem. În eficiența lui. Ajungem în câteva minute. Că nu am avut milă de planetarele mele. Intrăm. Bunicul era culcat pe o parte. Îl strig. Nu se mișcă. Mă duc lângă el. Respiră. În momentul în care îi iau pulsul se întoarce cu fața la mine. Ochii îi sunt lucioși. Au o strălucire pe care nu am mai văzut-o vreodată. Fața i se schimbă. Mă privește curios. Jur că impresia mea a fost că încerca să mă întrebe „cine ești tu și cum îndrăznești.” Totul a ținut câteva secunde. Apoi se întoarce din nou pe o parte și nu reacționează la vreun stimul. E în comă.

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s