Exorcistul-partea a treia.

Ceața și ploaia în întuneric au un farmec aparte. Să fii singur pe drum doar cu gândurile tale pe o așa vreme e un pas serios spre tot felul de anxietăți. Am citit undeva că absolut totul se întâmplă doar în mintea noastră. Corpul o urmează fără să facă diferența între realitate și un sâmbure de psihoză. Un gând, o scânteie între două celule, poate produce reacții chimice puternice. Poate modifica funcționarea unor structuri vitale din organism. Inima, rinichii, arterele.

 

N-am văzut mare lucru la locul sinuciderii. Doar un cadavru care purta stigmatele traumei. Atât. Mi s-a permis să-l ating. I-am ridicat pleoapele. Două pungi cu apă. Nimic special. Nicio percepție care să mă facă să-mi pun întrebări asupra sănătății mele mintale. După o așa zi știu exact de ce am nevoie.

 

Muzica răsună în toată sala. Sacul de box îndură stoic loviturile mele. Nu-mi mai simt degetele. Lovesc cu multă ciudă. Până fac spume la gură. E momentul să-mi scot mănușile. Nimic nu se compară cu senzația dură pe care ți-o dă contactul metacarpienelor cu pielea care învelește nisipul și rumegușul. Umerii mă ard. Plămânii, chinuiți de multiple țigări, mai au un pic și intră în grevă. Nu știu cât timp a trecut, dar nu asta e important, ci declicul. Starea de calm pe care o simt la un moment dat. Epuizarea fizică și endorfinele.

 

Imagini. Mă obsedează ceea ce am văzut. Brațele îmi cad inerte. Să continui ar însemna să cochetez cu infarctul. Închid muzica. Închid lumina. Încerc să îmi eliberez mintea prin autosugestie. Nu reușesc. Am senzația că nu sunt singur. Și e extrem de acută. E liniște. Simt că sunt privit.

 

Îngheț. Însă nu din cauza frigului. Am auzit un zgomot. Sala e la etaj. Deschid ușa și cobor treptele. Încet. Cu toate simțurile alerte. Senzația că nu sunt singur e paroxistică. Aprind luminile. Văd un tablou căzut. Mă bușește râsul. Clar trăiesc în povestirile mele. Starea asta ține doar câteva secunde. Pănă când văd cuiul de pe perete. Suportul tabloului e intact. Cum naiba a căzut? Instinctiv privesc la celelalte. Sunt întoarse spre perete. Paralizez. Ridic tabloul căzut și îl privesc. Îmi văd doar moaca reflectată. Traumatizată de efort. Îl așez la loc. Întind o mână să le aranjez pe celelalte. Îngheț din nou. Unul din ele are doi ochi negri desenați pe sticlă. Mă privesc exact așa cum m-a privit pacientul înainte să moară.

 

Îmi e de ajuns pe azi. Mă sleiește de puteri toată nebunia asta. E momentul pentru măsuri radicale. Am de gând să mă schimb și să mă opresc în prima speluncă pe care o văd. Ori ajung la reanimare ori încetează toate percepțile astea.

 

Încui cu grijă ușa. Mă urc în mașină. Pornesc. Înainte de a aprinde farurile mă uit spre geamuri. La unul din ele ghicesc, mai mult decat văd, o siluetă. Opresc motorul. Asta nu rămâne așa. Cobor. E neclintită. Parcă mă așteaptă. Mă duc după ea. Ajung. Nu e nimeni. Pe geam însă sunt desenați aceeași doi ochi negri care mă privesc în același mod ca dimineață. Încerc să-i șterg. Reușesc. Doar că îi am acum în palma dreaptă. Și nu se dau duși cu nimic.

 

Nu mai am răbdare și nici energie pentru toate astea. Sunt sleit de orice putere. Vreau doar să ies de aici și să mă amestec printre oameni. Oricât mi-am criticat contemporanii, tânjesc acum după compania lor. După zgomotul vieții. După voci. După râsete, chiar aduse de poșirci de prin tot felul de localuri dubioase. După lumină. Mereu am căutat soarele doar atunci când era întuneric.

 

Închid ușa. Privesc în jur. La tablouri. La scările care duc spre sală. Înțepenesc din nou. Pentru a câta oară în seara asta? Nu mai știu. În mijlocul lor stau câteva entități. Că nu știu cum să le numesc altfel. Ca un fum de țigară. Gri. Dar un gri atât de strălucitor în tot negrul din jur. Palma dreapta mă frige. Ezit între a-mi vedea de drum și a merge spre ele. Rămân stană de piatră. Doar le privesc. Ușor ușor se îndreaptă spre mine. Se opresc la ușă, așteptând parcă să le urmez. Nu am nimic de pierdut. Mă iau după ele.

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s