Cât de departe este viitorul? Aflati joi, 2 mai, orele 19.30 la televiziunea Plus TV Suceava.

Am început să scriu din nou aici, pe blogul care mi-a adus atâtea satisfacții. Blogul care a dat naștere primului meu volum- Dispensarul SF (Editura Cygnus 2013). E un loc special pentru mine și prin prisma faptului că aici am avut primii cititori. Văd la statistici că unii  au urmărit acest blog chiar dacă eu nu am mai postat o bună bucată de vreme.Țin să vă mulțumesc foarte mult. Un autor e nimic fără cititorii lui.

 

Activitatea mea literară continuă. După cum știți, textele pe care le-am publicat în Monitorul de Suceava au fost strânse într-un volum pe care l-am trimis deja Editurii Pavcon. Sper să vă pot prezenta cât de curând această lucrare și poate, cine știe?, vom face o lansare la Suceava.

 

Lucrez acum la o povestire polițistă. Titlul ei este Pe sticleți nu-i iubește nimeni. Când va fi gata, în mod sigur o voi publica aici. Lucrez de asemenea la romanul Fantoma, început cu ceva vreme în urmă și la care am avut până acum foarte multe blocaje din cauza faptului că folosesc o tehnică mai pretențioasă. Un roman în roman. Nu vreau să renunț la el, în ciuda dificultăților, pentru că am pus multe bucăți din mine acolo. Vă spun doar că acțiunea este în jurul unui scriitor cu percepții extrasenzoriale și a unei entități ciudate care are capacitatea de a influența lumea materială. Voi posta cât de curând un capitol întreg.

 

Joi, 2 mai, de la orele 19.30 sunt invitat la televiziunea Plus TV Suceava. Alături de domnul Pascal Doru George voi vorbi despre Univers, literatură SF, posibilități de evoluție sau involuție ale rasei umane, o ipotetică invazie extraterestră, inteligență artificială, colonizarea altor planete și multe alte subiecte. Tema emisiunii: Cât de departe este viitorul? Vă invit să ne urmăriți. Țin să mulțumesc în mod special postului de televiziune Plus TV și domnului Pascal Doru George pentru această oportunitate. Precedenta noastră colaborare, atunci când am prezentat cel mai nou volum al meu – Apophis (Editura Pavcon 2018), a fost un succes și o deosebită bucurie pentru mine.

 

Vă mulțumesc și până data viitoare când ne vom auzi pe aici vă spun să aveți grijă de voi.

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s