Cheta de la librărie

Cărțile mi-au plăcut din copilărie. Am citit mereu cu mare bucurie și am avut și am un respect deosebit pentru cuvântul scris. Nu vreau să intru în discuții sterile privind modul în care generațiile din zilele noastre se raportează la cărți. Poate că viitorul cuvântului scris, corect sau nu din punct de vedere gramatical și nu numai, este doar în mediul online. Nu am văzut mulți copii sau adolescenți care să poarte cu ei cărți, dar nu există unul căruia să-i lipsească din buzunar un telefon inteligent. Și eu folosesc dispozitive electronice pentru citit și scris, însă absolut nimic nu se compară cu mirosul paginilor. Cu senzația foilor sub degete.

Am greșit de multe ori generalizând. Am greșit de multe ori judecând majoritatea după comportamente văzute de mine pe stradă. Însă nu am greșit vreodată punând ștampila de „moluște” pe categorii largi de persoane care fac în mediul online dovada prostiei lor. Prin modul de exprimare în scris. Prostul satului a ajuns vedetă pe internet. Pe vremea cărților era vidanjor. Acum e un fel de influencer. Nu i se datorează exclusiv lui succesul ăsta ci și noianului de colegi de aceeași teapă care îl urmăresc și aprobă. Doar că o colonie de parameci și euglene nu va fi capabilă vreodată să depășească la niciun capitol un Lucian Blaga, un Nichita Stănescu, un Marin Preda. Limba română a supraviețuit sub jugul diverselor stăpâniri străine. Sunt sigur că va supraviețui romglezei, online-ului precum și unor forme de viață neolitice.

În rarele ocazii când dispun de un pic de timp liber am o plăcere deosebită să merg prin librării. Câteva minute în compania liniștii și cărților sunt de neprețuit. Mintea mi se golește de oboseală, de probleme, de tensiuni. Nu mă interesează ceva în jur. Doar privesc titlurile. Pe unele le știu. Cu unele m-am format ca om și ca medic. Pe altele mi le doresc cu toată ființa.

Tocmai când mi-a alunecat mâna spre un volum despre incredibila călătorie a lui Shackleton, aud câteva voci în spatele meu. Trei adolescenți. Doi băieți și o fată. Unul dintre băieți are un tricou cu Iron Maiden. Celălalt, o cămașă albastră. Fata, o bluză verde. Hainele le sunt curate și întregul lor aspect e îngrijit.

– Câti bani aveți la voi? întreabă ea.

– 15 lei, răspunde metalistul.

– Eu 10, spune cămășuța albastră.

Fata se gândește câteva secunde.

– E volumul cel mai nou.  Pun eu restul. Îl luăm și îl citim pe rând. Eu prima. Bine?

Băieții aprobă.

– În cât timp o termini? întreabă unul dintre ei.

– Într-o zi jumătate.

Au luat volumul. Nu am văzut titlul, dar am observat că era foarte gros. Cam 400 de pagini. Admirația mea a crescut vertiginos. Să citești toate astea într-o zi jumătate mi se pare emoționant. Să vezi trei copii care își dau ultimii bani pe o carte e ceva ce te face să speri că lumea asta nu e chiar complet alienată.

M-am apropiat. Știam că stric tot dacă mă ofeream să le plătesc eu volumul așa că doar am dat mâna cu fiecare. Așa onorat nu m-am simțit demult. Vă mulțumesc pentru că m-ați lăsat fără cuvinte.

Am ieșit din librărie cu un zâmbet larg și cu inima zbătându-mi-se în gât de emoție. Emoția autorului care știe prin câte trece până termină o povestire, o nuvelă, un volum. Emoția celui care percepe cartea ca pe un organism viu. Ca să se mențină vie ea are nevoie permanentă de interacțiune cu cititorii.

Nu lăsați cărțile să moară! Într-o zi vă vor fi singurul refugiu. Singurii profesori. Singurii prieteni.

 

One thought on “Cheta de la librărie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s