Cearta dintre inimă și trup sau Villon în variantă actuală.

– Ce-aud? – Eu sunt! – Cine? – Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel.
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
– De ce-s aşa? – De viaţa ta din pandemie.

– Dă-mi pace! – Cum? – Ce-ți pasă ție?


– Păi eşti copil? – Ba! – Mi se pare
Eşti apucat! – Sunt pus la conservare.
– Nimic nu ştii! – Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
– Ce, asta-i tot? – Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
– Ce gânduri ai? – Să mă apuc de o tărie,

Mascat, să nu mă vază vreo stihie.

– Ajungi la balamuc! Fără tăgadă.

– Dă-mi pace! – Cum?- Ce-ți pasă ție?


– Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Ți-e capul bolovan ori tare sec,
Să-nveţi din asta, nu ai trebuinţă?
– De toate oi scăpa. Că toate trec.
 Doamne, ce slabă răsuflare!

Așa mă chemi spre neființă?

Închis și prins cu lanțuri în lazaretele infame,

Cu muribunzi în jur, cu sete și cu foame,

Dar nu de vin și de bucate alese

Ci doar de aer și de alinare,

De chipuri pline – Și? Cui vrei să-i pese?

Cu zbaterile astea o să ajungi ca o mumie.

 – Dă-mi pace! Cum? Ce-ți pasă ție?


– De unde ăst necaz? – Direct din iad se trage.

Cu friguri și cu plumb în foale,

Zici că-s ciumat de ies pe străzi.

– Ești doar zevzec și tare moale!

– Leacul, crezi?, e-n osemintele din lăzi!

– Vrei să trăieşti? – Domnul să-mi dea putintă!
– Îţi trebui . . . – Ce? – Mustrări de conştiinţă,
Smerenie și ascultare multă. – Ce? – Cărţi de ştiinţă.
Lasă smintiții! – Oi mai vedea eu, lasă . . .
– Nu sta până când dai de suferinţă.

Că îți vor bate ușa-n cuie.  

– Dă-mi pace! Cum? Ce-ți pasă ție?

–  Mai lasă lucrurile diavolești! Te uită cu aminte!

– La ce? La astre reci? La cerurile mute?

La împărați și vraci? La popi lipsiți de cele sfinte?

La lighioanele cetății? La straiele lor scumpe?

La mințile lor slute? – Ai grijă ce rostești!

– Suntem doar noi. Cin΄ să ne-audă?  

– Vreun duh. Sunt timpuri pline de sminteli vrăjitorești.

– Noi le-am făcut așa. Și am trudit din greu la soarta asta crudă.

– Ți-e trupul temniță. O știu!

– Nu-ți cerșesc milă! – Odată o să mă opresc și gata.

–  Nu când îți va fi vrerea, când zeii vor voi să nu mai fiu.

– Crezi că le pasă lor de tine? Ce munte de trufie!

 – Dă-mi pace! – Nu! Că-mi pasă mie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s