Băgaţi-vă drepturile în cur!!!

Cu riscul de a-mi atrage oprobriul celor care contestă ceea ce se predă la Facultatea de Medicină, pe motiv că medicii sunt înregimentaţi încă de pe băncile şcolii în slujba companiilor farmaceutice, vă spun că boala este rezultatul unui cumul de factori. Printre aceşti factori se numără şi condiţiile de mediu şi trai ale potenţialului pacient.

Cu riscul de a-mi atrage oprobriul celor care cred în „medicina naturistă”, pe motiv că Dumnezeu sau Natura a pus omului la dispoziţie tot ce-i trebuie pentru a avea un trai îndelungat, vă spun că bolile se tratează cu medicamente. Medicamentele influenţează anumite mecanisme implicate în fiziopatologia bolii. Mă refer la adevărate boli, nu mofturi. Asta nu înseamnă că atunci când vă curg mucii nu puteţi folosi porcăriile astea naturiste gen propolis, muguri de brad, cătină, pătlagină şi alte rahaturi. Dar ia încercaţi să vă trataţi cu ceai de păducel după o operaţie pe colon, cu timp septic, în care, oricât de îngrijit ar lucra chirurgul, există o posibilitate de infecţie. Ia luaţi voi ăştia, naturiştii, aloe vera şi alte plante minune din astea când aveţi tuberculoză. Şi ia să aşteptaţi să vă vindecaţi. Aşteptaţi până la autopsie.

Cu riscul de a-mi atrage oprobriul şi „pildele” celor care au avut de a face cu doctori incompetenţi, în sistemul ăsta bolnav, vă mai spun că un diagnostic corect se pune în urma unor etape de lucru. Nu există medic care să-ţi poată spune de la uşă ce ai. Astea sunt poveşti.

Cu riscul de a-mi atrage oprobriul celor care cred în tot felul de aparate minune şi au pretenţia la explorări costisitoare şi de ultimă generaţie doar pentru că ameţesc ei sau au nu ştiu ce probleme psihologice, vă spun că aparatele astea nu vă sunt necesare. Nu vă vindecă. Nu mai rageţi la medici că vreţi voi RMN sau tomograf pentru orice rahat. Astea se fac în cazuri selecţionate. De medici, nu de voi.

Pentru ăştia cu drepturi, rupţi în cur, dar cu tupeu: Băh boilor, ambulanţa nu e taxi!!! Ambulanţa se cheamă atunci când e cineva lat sau când curge sângele şiroaie. Nu când au tot felul de nefutute crize de spasmofilie sau când nu ştiu ce moş e constipat. Ambulanţa nu se cheamă când tu ameţeşti de 3 luni, vii la medic şi baţi cu pumnul în masă că vrei bilet la Neurologie şi ai şi pretenţia să fii dus cu salvarea. La mine primeşti un şut în cur cu atitudinea asta. Şi mă piş cu succes pe ameţelile tale. La mine există reguli. Tu, ca pacient, trebuie să le respecţi, dacă vrei ca eu, medicul, să te tratez. Nu le respecţi, mi se rupe de problemele tale. Punct. Eu nu am făcut atâţia ani de şcoală ca să-şi permită orice calic să mă judece sau să-mi dicteze cum să abordez o boală. E simplu. Ca să le intre în cap şi ăstora plini de „cunoştinţe medicale” şi care cred că li se cuvine orice: La medic se vine cu programare. La medic se vine spălat. La medic nu se vine rangă de beat. La medic se vorbeşte frumos. La medic se stă la coadă, fără scandal, fără circ şi panaramă. Şi mai e un aspect: nimeni nu vă ţine cu forţa. Nu-ţi place cum lucrează medicul respectiv, mută-te în plm la altul, nu fă iureş în sala de aşteptare. Aşa e la stat, unde unul plăteşte şi cincizeci doar consumă. Vrei calitate? Vrei să fii tratat preferenţial? Du-te în privat, plăteşte şi vei beneficia de tot ce vrei. M-am săturat de ăştia care tot comentează, veşnic nemulţumiţi de orice. Băi boilor, când o să vă intre în capul ăla sec că dacă plăteşti 3 lei beneficiezi de servicii de 3 lei. În orice domeniu. Ai o asigurare de kkt, ai servicii de kkt. În loc să lătraţi aiurea mai bine aţi face circ să vi se facă, pe banii voştri, contract de sănătate. Individual. Să vedeţi atunci cum e. Dar nu! V-aţi obişnuit ca totul să fie gratis. Mâncare nu vreţi gratis? Benzină nu vreţi gratis? Pizdă nu vreţi gratis?

Şi dacă sunteţi aşa amărăşteni, de ce vă călcaţi în picioare prin magazine? De ce plm de sărbători cumpăraţi de zeci de milioane de euro crăpare? Ca să aveţi ce arunca după aia, nu? Şi să umpleţi spitalele apoi. Să staţi doi într-un pat, că aţi făcut voi colecistite, ulcere duodenale, infarcte şi accidente vasculare. Şi tot rageţi că nu sunt condiţii pe acolo. Aveţi, băh, grijă de sănătatea voastră, ascultând sfaturile medicilor, că dacă pe voi vă doare-n pulă de ea, de ce ar fi alţii obligaţi să vă pupe-n cur?

***

Se spune că tuberculoza e boala sărăciei şi a mizeriei. Se spune că tuberculoza afectează organismele tarate, imunodeprimate. Se spune tuberculoza e boala promiscuităţii, e boala condiţiilor improprii de viaţă. Nu e de mirare că în România se constată o creştere alarmantă a acestei maladii, la cât jeg, la câtă mizerie, la cât alcoolism, la câtă lipsă de igienă e în acest popor care se pricepe la orice. Şi sunt situaţii în care te întrebi dacă nu cumva unii merită din plin boala asta, ba încă şi ceva pe deasupra, că prea fac umbră pământului degeaba.

Dimineaţa. Ora 6. Cafeaua e fierbinte. Fumul de Davidoff invadează delicat plămânii mei. Citesc. Aşa fac în fiecare zi. Aşa îmi încep ziua. Ora 7. Deschid telefonul. Când merge mai intru pe net să văd ştirile. Încep să mă îmbrac. Am un apel. Răspund.

– Bună dimineaţa domn doctor.

– Bună dimineaţa.

– Doctoriţa X sunt. De la Dispensarul TBC.

– Vă rog.

– Avem câteva culturi de spută pozitive la pacientul MB. Îl ştiţi?

– Da. E vai de steaua lui. Alcoolic.

– Vă rog să îl trimiteţi la internare. Şi să faceţi ancheta epidemiologică. Şi să ne trimiteţi şi contacţii pentru testare.

– În cel mai scurt timp, doamna doctor.

Închid şi o tai spre cabinet. Ajung rapid, că drumul, ca prin minune, e liber. Sun la telefoane în draci şi reuşesc să dau de o rudă a pacientului tuberculos. Mă prezint, îi explic despre ce e vorba şi-l rog să vină cu pacientul la cabinet. Îi spun că e contagios, că e un caz grav, că nu e de glumă. Omul îmi spune că îl va căuta şi se vor prezenta la cabinet.

Încep consultaţiile. Şi văd copii, văd bătrâni, văd gravide. Trec vreo 3 ore şi pacientul meu cu impregnaţie bacilară nu a binevoit să vină la mine. Închid laptopul cu care propăvăduiesc reforma sanitară la sate şi plec pe teren. Din ce ştiu eu, există un aşa numit club de poker într-o casă izolată, unde mai mulţi corcozani de teapa ăstuia se adună şi pierd nopţile. Ajung acolo. Gardul e prăbuşit. Intru în aşa numita curte. Paragină totală. Mizerie, glod, rahat de câine. WC-ul e afară şi vine o duhoare insuportabilă. Mă abţin să vărs. Sunt sigur însă că o voi face mai încolo. Trag un picior în uşă. Aceasta cade. Nu e nici un zgomot. Intru în prima cameră. E un fum de te ustură ochii. Mahoarcă. Pe o masă sunt nişte sticle goale şi un pachet de cărţi de joc. Pe pat dormea unul.

– Băh!!! Rag eu.

Nici un rezultat. Îi iau pulsul. Măcar e viu distrusul ăsta. Îl las acolo şi trec în a doua cameră. Aici am văzut tabloul iubirii. Pe bune. Pe un pat stăteau doi porumbei. Dormeau îmbrăţişaţi. El în nişte izmene mizerabile şi un tricou ce acum câţiva ani e posibil să fi fost galben sau alb, nu sunt sigur. Bărbos, transpirat, slab. Genul care se ascunde după mătură. Zâna cu care împărţea patul avea un furou care se voia sexy. Era transparent şi lăsa să se vadă nişte lăptării voluminoase. Dulcineea asta avea picioarele dezgolite. Picioare pline de varice albastre. Distinsa doamnă nu purta lenjerie intimă aşa că am putut să văd şi o bogăţie de floci niciodată epilaţi care, sunt convins, emanau încă aroma dragostei. Mai dispunea frumuseţea asta şi de o frumoasă mustăcioară. Cred că se bărbieresc amândoi dimineaţa în aceeaşi oglindă, că ,deh, se iubesc. Cum nu am vrut să tulbur somnul reparator de după orgasmele nocturne am părăsit demn încăperea şi casa asta de nebunii. Nu e aici tuberculosul.

Trec prin curte încercând să nu calc în rahat. Nu reuşesc. Mă enervez şi înjur de toţi dumnezeii. Scot telefonul din buzunar cu intenţia de a suna din nou la ruda distrusului pentru care am făcut drumul până aici. Jigodia asta de aparat s-a închis. Pişa-m-aş eu pe blackberry. Am avut mai demult un telefon Toshiba cu care nu păţeam aşa ceva. Şi aveam semnal în toate văgăunele. În sfârşit se deschide celebrul smartfon. Din pulă semnal. Trebuie să cobor în centrul comunei ca să pot vorbi. Morţii mă-sii de tehnologie de kkt!!!

Ajung la dispensar. Am să sun de pe telefonul fix, că m-am lămurit cu ăsta mobil. Surpriză! În cabinet mă aştepta pacientul. Făcea circ. Urla la asistentă. Că de ce dracu l-a făcut asta de rahat pe el în sat spunând rudelor să-l aducă repede la doctor, că e bolnav. Şi că e contagios. Că şi părintele s-a întâlnit cu el şi l-a certat că îmbolnăveşte lumea şi că nu-l mai primeşte în biserică până nu se vindecă. Că de ce minte? Că unde e doctorul?

– Aici sunt, băh, alcoolistule, fac eu din spatele lui. Am fost să te caut la bordelul ăla în care joci tu cărţi noaptea. Vezi că e posibil ca şi tovarăşii tăi de pahar să aibă tuberculoză. Ce ragi în cabinet? Te crezi la birt? Te dai mare în faţa unei femei? Ragi şi la mine, băh!! Ia să aud!!

– Eu nu am nicio tuberculoză. Am fost acum ceva timp la tebeceu. Şi mi-au dat drumul. M-am dat cu untură de câine pe piept.

– Te-au pus să scuipi în nişte borcane?

– Da.

– Ţi-au luat flegma la analize. Şi a ieşit pozitiv.

– Pozitiv înseamnă că e bine, nu?

– Nu, băh. Pozitiv înseamnă că ai tuberculoză. Înseamnă că trebuie să te internez. Înseamnă că trebuie să iei 12 pastile pe zi. Înseamnă să nu mai bei. Înseamnă că poţi infecta şi pe alţii. Ai buletinul la tine?

– Da.

– Dă-l încoace.

– Nu. Eu nu mă internez acum, de Paşte. Semnez că refuz internarea.

Mă buşeşte râsul.

– Tu crezi că mă doare pe mine în pulă de semnatura ta?

Adevărul e că nu prea am ce să-i fac dacă refuză. E dreptul lui. Pe bune. Nu am ce-i face. Decid să joc tare.

– Uite cum facem. Eu ies afară să aprind o ţigară. În timpul ăsta tu te gândeşti. Când mă întorc, ori suntem prieteni şi îmi prezinţi buletinul să-ţi fac bilet de internare ori nu mai suntem prieteni şi-ţi fut o bătaie de te caci pe tine. Şi apoi te trimit cu ambulanţa la psihiatrie. Că eşti alcoolic. Ălora le spun că ai vrut să te sinucizi şi că ai şi tebeceu şi te transferă de urgenţă la pneumo. Martori nu ai. E cuvântul meu împotriva cuvântului tău. Şi cine dă doi bani pe o epavă ca tine?

Ăsta nimic. Circ şi panaramă. Că mă reclamă. Că eu cine mă cred să-i vorbesc lui aşa? Că dacă e de bătaie, nici el nu stă aşa. Şi nu se ştie care o încasează. Scot telefonul din buzunar. Mă fac că tastez. Cer psihiatria. Mă fac că vorbesc cu doctoriţa. Îi dau numele pacientului şi data naşterii. Precizez că e un caz periculos şi trebuie dus la salonul fără clanţă. Mă uit la el. S-a îngălbenit. Închid conversaţia imaginară şi încep o alta. De data asta cu şeful de post. Îi povestesc că am un alcoolic cu psihoză discordantă. Că e un pericol pentru el şi pentru cei din jur. Că bine ar fi să-l încătuşăm, eu îi fac o injecţie de calmare şi-l ducem la psihiatrie. Pacientul meu tremură. I se face rău. Leşină. Îl prind şi-l întind pe canapea. Îi spun asistentei să cheme ruda. Şi să mă lase singur cu el.

Umplu o cană cu apă rece şi i-o trântesc în meclă. Ăsta deschide ochii.

– De când nu ai mai băut tu apă, băh? Stai dracului întins acolo, că ţi-am făcut o înjecţie şi dacă te ridici acum poţi să rămâi paralizat.

Mă ascultă. Scoate din buzunar buletinul. Mi-l întinde. Frumos mai funcţionează mintea umană.

– Vezi? Ce a fost aşa greu? Hai că anulez internarea la psihiatrie, dar mergi acum cu ruda ta, cu maşina, la tebeceu, clar? Băh, nu te pot lăsa să infectezi lumea. Plus că poţi şi tu să mori de plămâni. Asta dacă nu te omoară alcoolul mai întâi. Tu crezi că eu sunt pus aici ca să-mi bat joc de oameni? Nu, băh. Sunt pus să am grijă de ei. Chiar şi când nu vor. Vezi că atunci când îţi dau ăştia drumul de acolo o să primeşti tratament acasă. Să nu te pună dracu să nu-l iei. Vii în fiecare zi la mine şi dai pişat la analiză. Clar? Dacă îmi dau seama că nu iei medicaţia, chiar că ai belit-o cu mine. Şi vezi că dacă bei cât iei medicamente ajungi la balamuc. Acuma poţi să te ridici.

Cu chiu cu vai se scoală de pe canapea. Eu scriu biletul. Vine ruda, îl ducem la maşină şi-l trimit de la Dispensarul SF la Dispensarul TBC.

 

***

Şi acum vă întreb eu. Am procedat corect? Sau trebuia să-l pun să semneze şi să mă doară-n pulă? Eventual să fac sesizare la sanipid şi să-mi văd de Paşte? Pacienţii au drepturi. De acord. Dar pot să şi le bage-n cur când e vorba de o boală gravă şi sunt contagioşi. Eu ştiu ce e mai bine pentru un pacient. Nu el, nu internetul, nu toţi oligofrenii care-i toarnă venin în creieri că doctorii sunt proşti. Ei uite că nu toţi suntem proşti. Uite că nu toţi suntem indiferenţi. Şi uite că şi din cauza noastră vă cresc copiii sănătoşi, fără riscul de a se îmbolnăvi din cauza unor scursori cu drepturi.